5 criterii să verifici dacă ai o relație bună cu adolescentul, de la psihologul rus Mihail Labkovskiy

„Cum putem ști că totul este în regulă în relația noastră cu copilul?” Această întrebare, pe care a primit-o cunoscutul psiholog rus Mihail Labkovskiy de la părinții unui copil adolescent, se află în mintea multor părinți care au copii de această vârstă.

Așadar, Mihail Labkovskiy a răspuns la întrebarea Cum știe un părinte că are o relație bună cu copilul adolescent? într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Iată care sunt cele 5 criterii pentru a verifica relația cu adolescentul:

„În primul rând.

Copilul are încredere în voi. El se simte liniștit când comunică cu voi, el nu are nevoie să mintă sau să inventeze ceva pentru ca mama să nu bea otravă, iar pe tata să nu-l apuce inima. Atunci când se confruntă cu dificultăți, el vine la voi fără să-i fie frică.

În al doilea rând.

Copilul se simte acceptat. Acest lucru înseamnă că, dacă părinții au un temperament coleric, și totul arde în mâinile lor, ei nu-și stresează copilul flegmatic, care este așa prin natura lui și nu trebuie să fie altfel. Copilul poate avea dorințe pe care părinții să nu le înțeleagă (să devină pictor, nu jurist), însă, chiar și în acest context, orice alegere a lui nu este condamnată, ci este susținută în familie.

În al treilea rând.

În principiu, aveți despre ce discuta. Aveți câteva interese comune. Nu înseamnă că îl obligați pe copil să pregătească cina și, în acest timp, discutați despre curățarea cartofilor. Asta înseamnă că, din când în când, mergeți împreună la cinema și puteți discuta despre film, luați cina în oraș și discutați „despre viață”, fără să-i țineți predici moralizatoare, ci simplu, ca de la om la om.

În al patrulea rând.

Ca părinte, înțelegi că a educa și a schimba sunt lucruri complet diferite. Îi recunoști copilului dreptul de a nu fi ca tine. Să asculte muzica ce îi place, să poarte hainele pe care și le alege singur, să facă activitățile care îl interesează pe el, nu pe voi. Nu vă străduiți să-l „împingeți” către ceva dacă pe el acest lucru nu-l interesează deloc. Și nu îi considerați pe copii „plastilină din care trebuie să creați ceva”, ci individualități autonome și independente.

Și în ultimul rând, al cincilea.

Vă iubiți prostește copilul și îi reamintiți în permanență acest lucru. Îl lăudați, îl îmbrățișați, îl susțineți, vă manifestați cu căldură față de el.”

Acestea fiind spuse, psihologul le sugerează părinților de adolescenți să țină aceste informații la îndemână, pentru a-și verifica în permanență relațiile cu copiii lor și pentru a descoperi la ce capitole lucrurile merg bine și la ce capitole mai au de lucrat.

„Da, înțeleg că, uneori, copiii sunt deranjanți și te pot scoate din sărite, la fel ca orice persoană vie din jur. Dar acest lucru, în mod sigur, nu este un motiv pentru a folosi orice formă de violență verbală sau fizică”, mai spune psihologul rus Mihail Labkovskiy.

Sursa foto: Facebook Mihail Labkovskiy

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,726FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole