Mulți părinți se confruntă cu următoarea situație: în timp ce vorbesc la telefon, copilul arde de nerăbdare să le spună ceva. Deși părintele spune: “Te rog, așteaptă puțin”, copilul parcă aude “Te rog, continuă să vorbești”.
Dacă și tu te numeri printre părinții care vor să aibă copii mai răbdători la masă, în parc, la magazin, la activități sau la teme, acest articol îți va oferi câteva idei utile propuse de Tenille Bentley, fondatoarea Emotional Literacy and Mindfulness Academy For Kids din Australia, pe blogul site-ului EmotionalLiteracyAcademy.com. Tenille Bentley este autoare de cărți de dezvoltare emoțională pentru copii, ajutându-i să devină calmi, încrezători, empatici și în siguranță cu emoțiile lor.
Potrivit acesteia, a aștepta cu răbdare este o abilitate foarte importantă care se învață în copilărie. Copiii care devin adulți cu abilitatea de a avea răbdare au o sănătate mentală și emoțională mai bună.
Tenille Bentley propune câteva moduri de a educa răbdarea la copii
1. Progresul se obține prin practică
Îți poți ajuta copilul să-și dezvolte răbdarea prin exersarea repetată și prin consolidarea acestei abilități.
Fă cu copilul activități care necesită răbdare, precum să își aștepte rândul într-un joc, să aștepte o anumită zi specială marcată în calendar sau să aștepte puțin în mașină înainte de a ieși. Aceste contexte de viață reprezintă oportunități pentru învățarea răbdării.
Citește și:
De ce să nu folosești telefonul pentru a liniști copilul mic. Riscurile sunt mai mari pentru băieți
Sărbătorește greșelile copilului tău. Dr. Shefali Tsabary spune cum să abordăm constructiv greșeala
2. Apreciază micile victorii
De fiecare dată când copilul reușește să se abțină și nu te întrerupe în timpul unei convorbiri telefonice sau când își așteaptă rândul într-un joc, spune-i copilului că îi apreciezi efortul și încurajează-l să continue.
De exemplu, i-ai putea spune: “Apreciez că mi-ai acordat acest timp suplimentar” sau “Apreciez că ți-ai așteptat rândul”.
3. Fii un model în ceea ce privește răbdarea
Singurul mod în care poți crește un copil calm și răbdător este să manifești răbdarea tu însăți. Chiar și în momentele în care îți este teribil de greu să ai răbdare, adu-ți aminte: copilul tău/copiii tăi te văd mereu și învață de la tine.
Astfel, s-ar putea să ai nevoie de noi soluții care să te ajute să ai mai multă răbdare, precum să respiri profund atunci când simți că furia te copleșește, vorbindu-i copilului despre ceea ce faci. Astfel, copilul va înțelege ce faci și va învăța de la tine această strategie de a-și menține răbdarea.
Atunci când tu ai răbdare cu copilul tău/ copiii tăi, ei învață cum să aibă răbdare cu oamenii din viața lor.
4. Folosește un cronometru
Deseori, copiii nu au o imagine clară asupra timpului. De aceea, ar putea fi o idee bună să aveți în casă un cronometru pe care să-l poată vedea toată lumea. Îi poți arăta cronometrul copilului atunci când face o acțiune sau când așteaptă ceva, astfel încât să înțeleagă conceptul de timp.
5. Faceți activități lente
Pentru a-ți ajuta copilul/copiii să-și dezvolte răbdarea, implică-i în activități lente, cum sunt jocurile, lucrările artistice (desenul, pictura, plastilina, decupaje și aplicații cu hârtie colorată etc.), lectura.
Oricare ar fi activitatea, asigură-te că îl face pe copii să aștepte, dar nu prelungi prea mult timpul de așteptare, astfel încât să nu depășescă limita de rezistență a copilului, iar cel mic să poată aștepta până la final.
6. Reguli în privința răbdării
Copiii nu înțeleg zonele gri, neclare. De aceea, este important să le explici clar și concret când și cum să aibă răbdare. Spune-le că trebuie să-și găsească o activitate în timp ce tu vorbești la telefon și că trebuie să aștepte până la o anumită oră pentru următoarea gustare.
7. Faceți un joc de rol
Un joc de rol în care un personaj dă dovadă de răbdare este o modalitate excelentă de a-i învăța pe copiii mici cum să aibă răbdare. Atunci când copiii preiau personalitatea și caracteristicile unui personaj, se simt la fel de competenți ca personajul pe care îl joacă.
Astfel, copilul își poate imagina că este personajul preferat atunci când trebuie să facă o sarcină dificilă și îi este greu să aibă răbdare.
Citește și:
Psihologul Gáspár György: Cum este părintele de care copilul are nevoie pentru a reuși în viață
Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine
Pas cu pas, prin constanță și perseverență, îți vei ajuta copilul/copiii să aibă răbdarea de care au nevoie pentru a aștepta când este necesar și pentru a face activitățile pe care trebuie și pe care doresc să le facă.
Dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile? Te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
La final, iată câteva idei de cărți pentru copii care îi ajută pe cei mic să învețe să aibă mai multă răbdare:
1. „Erus și Valea Răbdării” de Alec Blenche
Prințul Erus și tovarășii săi trăiesc fericiți în Regatul Vânturilor din Lumea Bună, bucurându-se de roadele pământului. Până într-o zi, când soarele își pierde strălucirea, iar apele se tulbură. Pentru a readuce lumina și bunăstarea, Erus pleacă într-o călătorie în Valea Răbdării. Pe drum, Erus își va face prieteni noi și va învăța lecții importante.
Această carte inițiază seria de mare succes a aventurilor lui Erus în văile magice și câștigă inimile copiilor și ale părinților prin fantezie, umor și imaginație, prin învățămintele pe care cei mici le află și, nu în ultimul rând, prin cântecele compuse și interpretate de autorul Alec Blenche.
2. „Virtutea răbdării”, de Aleix Cabrera, Vinyet Montaner, Rosa M. Curto
O persoană răbdătoare observă ce este mai bun în fiecare om. Răbdarea este esențială pentru dezvoltarea voinței, străduinței și perseverenței. Răbdarea este o virtute care se poate cultiva. Această carte frumos ilustrată conține 15 povestioare care subliniază importanța acestei virtuți din punct de vedere moral și social. Să o exersăm, citindu-le despre ea copiilor noștri!
3. „La joacă cu Delia de-a răbdarea și responsabilitatea” de Roxana Sotreanu
Răbdarea și responsabilitatea sunt două concepte care se dobândesc greu în copilărie, dar care te însoțesc apoi zi de zi în viață. Ca orice lucru nou, copiii învață cel mai ușor prin joc și prin experimente. Asemeni plăntuțelor, aceste noțiuni au nevoie de grijă, de iubirea unui adult pentru a prinde rădăcini în conștiința fiecărui copil. Bunicii, pricepuți grădinari de inimi și suflete, fac un experiment cu cei 5 nepoței și sădesc cu grijă în mintea acestora semințele răbdării și responsabilității. Experimentul dă roade, iar odată cu firele de iarbă de grâu din ghivece, răbdarea și responsabilitatea cresc frumos în conștiința Anei, Deliei, Mariei, lui Horia și lui Bogdan.
Sursa foto: cottonbro studio, Pexels
Pe de o parte, nerăbdarea e bună, întrucât denotă entuziasm și motivație. Pe de altă parte, nu am cum să nu-mi fac griji pentru viitorul copiilor. Cum vor putea dragii de ei sa lucreze în fiecare zi de la 9 la 5, așteptând salariul care va să vină după 30 de zile?! Așa cum îi percep acum, cred că după o oră de serviciu, din care 45 de minute de pauza de cafea, se aliniaza la rând la caserie, dacă vor mai exista casierii atunci în viitor. 🙂