7 moduri în care trauma afectează copiii și adulții. Gáspár György: Trauma scade abilitățile de autoreglare 

Trauma este o rană sufletească ce are puternice efecte negative în viața copiilor și a adulților. Cunoscutul psiholog și psihoterapeut relațional Gáspár György prezintă 7 efecte ale traumei în viața oamenilor, în contextul unei discuții despre fațetele ascunse ale traumei.

Gáspár György este psiholog clinician, psihoterapeut relațional, autor de bestseller-uri, președinte al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și președintele Academiei Imago România.

Ce este trauma?

Înainte de a prezenta efectele traumei în viața copiilor și a adulților, e important să clarificăm ce este, de fapt, trauma.

Gáspár György prezintă două definiții ale traumei în cadrul podcastului #EpicTalk.

Prima este definiția dată de psihoterapeutul Peter Levine, autor al unor bestseller-uri despre vindecarea traumei și creator al metodei Somatic Experiencing: „Trauma e o rană la nivel sufletesc care ne deconectează de propriile emoții, de propriile sentimente, de lumea din care facem parte, ne înstrăinează de oamenii care sunt importanți pentru noi.”

Pentru a doua definiție, Gáspár György îl citează pe psihologul și medicul Gabor Maté, cunoscut autor de cărți pe tema traumelor și a dependențelor: „Trauma este efectul pe care ceea ce se întâmplă în exterior îl lasă în universul tău interior”.

„Și exact așa cum există o rană fizică, există rana sufletească, rana psihologică, care pentru a se vindeca creează o pojghiță, o scoarță, menită să ne protejeze, în același timp are și funcția de a împiedica capacitatea noastră de a simți”, explică Gáspár György.

Iată ce spune psihologul român, într-o postare pe contul său de Facebook:

„Trauma nu este experiența dăunătoare petrecută cu mult timp în urmă. Trauma este compusă din reziduurile acelei experiențe care continuă să pulseze în adâncurile trupului. Trauma trăiește în noi. Trauma ne fragmentează memoria, ne distorsionează percepția, ne secătuiește corpul de vitalitate, ne nimicește iubirea, ne corodează încrederea și capacitatea de relaționare.”

În continuare, Gáspár György face referire la lucrările lui Thomas Hübl, autor și specialist care studiază trauma individuală și colectivă, fondator al Academy of Inner Science (Academia Științei Interioare).

Citește și:

Gabor Maté: Cele 2 gânduri traumatizante ale copilului mic când părintele nu-i satisface nevoile

Oana Moraru: „Trauma nu este stresul emoțional negativ”. Traumatic poate fi un părinte care fuge de disconfort

Așadar, trauma ne forțează să regresăm la stadii anterioare de dezvoltare și ne afectează funcționarea în următoarele arii ale vieții: 

 

1. Trauma ne afectează conectarea

„Când capacitatea înnăscută de atașament ne este lezată, pierdem conexiunea cu lumea interioară și exterioară. Șubrezindu-se astfel și abilitățile de autoreglare (autoliniștire) și șansele de coreglare (liniștirea cu ajutorul celorlalți)”, explică Gáspár György.

 

2. Trauma ne afectează fiziologia

Potrivit psihologului citat, „atunci când ne pierdem starea de siguranța și de încredere, dezvoltarea și funcționarea noastră biologică au de suferit. Ni se bulversează mecanismele de toleranță la stres, crește riscul disfuncțiilor senzorio-motorii, dar și al tulburărilor somatice și fiziologice.”

 

3. Trauma ne afectează afectivitatea

Referitor la acest efect al traumei în viața oamenilor, psihoterapeutul relațional precizează: „Viața este definită de schimbare, dar trauma ne încremenește în timp. Ne blochează într-o anumită stare emoțională (teroare, panică, anxietate etc.). Ne fură nădejdea, ne amuțește și ne lasă fără energie pozitivă.”

Citește și:

Când începerea grădiniței sau a școlii poate traumatiza copilul. Reacția sănătoasă a părintelui

Copilul simte frică și nesiguranță? De ce mesajul “Ești în siguranță” nu ajunge la copil

4. Disocierea, unul dintre efectele traumei

Potrivit lui Gáspár György, oamenii traumatizați manifestă anumite strategii de adaptare. „Amintirile dureroase și emoțiile dificile asociate ajung să fie depozitate în sertarele subconștientului. Este ca și cum am suferi o amnezie sau pierdere de memorie. Disocierea duce la pierderea conexiunii cu corpul, cu simțurile și senzațiile somatice”, explică acesta.

 

5. Pierderea autocontrolului, un alt efect al traumei

Specialistul citat afirmă că „trauma ne perturbă sistemul nervos, cauzând dificultăți în ceea ce privește: controlul impulsului, managementul agresivității, dobândirea stării optime pentru somn sau exprimarea compasiunii de sine.”

 

6. Trauma ne afectează funcționarea cognitivă

Iată un efect al traumei care afectează în mod negativ performanța școlară a copiilor. „Efectele traumei se observă și prin slaba capacitate de concentrare a atenție, prin dificultățile de gândire sau afectarea capacității de raționament deductiv, prin lezarea abilității de autoobservare sau automonitorizare”, explică psihoterapeutul relațional.

 

7. Trauma ne afectează relația cu sine

În fine, „trauma ne împiedică cunoașterea de sine și dezvoltarea. Ne afectează prețuirea propriei persoane, condamnându-ne la atitudine autocritică și autopunitivă. Din cauza traumei, ne percepem ca fiind oameni urâți, niște impostori fără valoare sau drept la replică”, mai spune autorul Gáspár György.

Citește și:

Cele 9 emoții care îi îmbolnăvesc pe copii. Cum îți ajuți copilul să le facă față

Droguri în școli. Gabor Maté: “Dependența este un răspuns la suferința traumei”. Care e soluția pe care o propune

 

Dacă dorești să descoperi mai multe despre fațetele ascunse ale traumei, poți viziona episodul pe acest subiect al podcastului #EpicTalk:

 

 

La final, te invit să explorezi cărțile autorilor citați în articol: 

 

„Copilul invizibil” de Gáspár György

Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.

„Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.

 

 

„Suflete de sticlă. Traumele celor rătăciți în trecut” de Gáspár György

În această carte, „psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării. Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. (…) O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei”, spune autorul despre această carte.

 

„Traumă și memorie” de Peter A. Levine

Putem avea încredere în amintirile noastre? Bazându-se pe 45 de ani de tratare reușită a traumei și utilizând studii de caz, Dr. Peter Levine afirmă că singurele amintiri cu adevărat utile sunt cele care par inițial cel mai puțin fiabile: amintirile stocate în corp, nu neapărat cele accesabile de către mintea conștientă.
De obicei, oamenii de știință studiază amintirile traumatice „explicite” din creier (gândurile intruzive sau flashbackurile), acordând prea puțină atenție modului în care corpul stochează memoria „implicită”. Învățând cum să înțelegem mai bine interacțiunea complexă a trecutului cu prezentul și a minții cu corpul, putem să ne ajustăm relația cu trauma și să căpătăm o stare mai echilibrată și mai relaxată.

Scrisă pentru persoanele care suferă de traume, precum și pentru practicienii din îngrijirea sănătății, „Traumă și memorie” reprezintă o perspectivă revoluționară asupra modului în care e construită memoria și în care ea este influențată de starea noastră actuală de a fi.

 

„Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor” de Peter A. Levine și Maggie Kline

Numărul copiilor anxioși, deprimați, hiperactivi sau retrași este în continuă creștere. Milioane de copii trec prin agresiuni, violențe, abuzuri sau molestări sexuale. Multi alții sunt traumatizați de situații „obișnuite”: proceduri medicale îngrozitoare, accidente, pierderi și divorțuri. Cartea „Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor” le arunca un colac de salvare părinților care se întreabă cum să-și ajute copiii tulburați de situații problematice. Dr. Peter A. Levine și Maggie Kline oferă unelte simple, dar puternice, pentru a-i păstra pe copii în siguranță și pentru a-i ajuta să-și revină după o sperietură sau după un eveniment copleșitor. Autorii au conceput pași ușor de urmat pentru detașarea de traumă, precum și activități de contracarare a efectelor ei asupra corpului, minții și spiritului copilului.

Această carte revoluționară simplifică un subiect complex și adeseori mistificat, dându-le idei și putere părinților pentru a crește tineri cu adevărat încrezători, rezistenți și senini, în ciuda vremurilor stresante și turbulente.

 

 

„Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței”, de Gabor Maté

În bestsellerul său, Dr. Gabor Mate ne introduce în lumea promiscuă, greu accesibilă a dependenței, în suburbiile lumii, printre dependenții de droguri. Prezentându-ne această lume, el ne arată că nu este vorba o condiție medicală ce poate fi tratată în clinici și spitale. De la formele sale mai benigne, dependențele comportamentale, la cele mai maligne, care cauzează ravagii în viața intimă și socială și în corp, dependența este mai degrabă un continuum, fiecare dintre noi căzându-i pradă sub diverse forme. Este rezultatul unei istorii de viață în care mediul a influențat genetica mai mult decât vrem să acceptăm ca societate. Împletind detalii din povestea personală cu poveștile pacienților săi și cu concluziile studiilor științifice din domeniul neurobiologiei adicției, Mate invită la compasiune, flexibilitate și acceptare. El ne vorbește despre durere, despre traumă, dar și despre puterea autenticității și a relației umane.

O lucrare de o luciditate extremă, în care atât specialiștii din domeniul sănătății mintale, cât și cei implicați la nivel social în politicile de sănătate vor descoperi multă inspirație. Familiile celor afectați de dependențe severe vor găsi multe răspunsuri edificatoare.

 

 

„Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție”, de Gabor Maté

În stilul său original, Gabor Mate ne apropie din nou de natura umană, ne face să ne simțim acasă în mintea și în corpul nostru și ne ajută să-i cunoaștem și să-i înțelegem pe cei afectați de tulburarea de deficit de atenție, cunoscută ca ADD și ADHD. Această carte este un ghid pentru părinți și pentru toți cei afectați, care a schimbat milioane de vieți. Cartea oferă informații despre originea și substratul neurofiziologic al tulburării, despre cum să creăm un mediu propice ameliorării și vindecării, despre tratamentul medicamentos și psihologic, despre adulții cu AD(H)D. Și ne dă speranță: tulburarea nu este o sentință pe viață. Este un deficit de dezvoltare. Și stă în puterea noastră să creștem și să ne ajutăm și copiii să o facă.

 

 

3. „Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns”, de Gabor Maté

Această carte reprezintă un studiu aprofundat, revelator, plin de informații utile despre stres și influența lui asupra sănătății noastre psihice și fizice.

Nu există oameni care să nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI-lea ne-a făcut pe toți să simțim măcar de câteva ori în viață că am ajuns la capătul puterilor, determinându-ne să luăm măsuri urgente pentru a restabili echilibrul. După câteva decenii de carieră medicală, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Mate a adunat laolaltă poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu studiile clinice recente și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea este un semnal de alarmă și o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de această cumplită afecțiune a epocii noastre.

 

4. „Mitul normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică”, de Gabor Maté

Acest volum semnat de Gabor Mate în colaborare cu fiul său, Daniel Mate, este o investigație revoluționară a surselor bolilor, o critică încurajatoare a modului în care societatea poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor cronice, dar și o cale către sănătate și vindecare. Cartea tratează: tensiunea dintre atașament și autenticitate exprimată prin deconectarea de sine; amprenta traumei și a stresului cronic în societate; modurile în care ideea de normalitate a culturii occidentale moderne subminează bunăstarea și dezvoltarea; conexiunile dintre emoții și sistemul nervos si imunitar; aspectele profunde ale compasiunii și calea spre reconectare.

 

 

Sursa foto: Annie Spratt, Unsplash

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    121,266FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole