Doi adolescenți de 15 ani din Tulcea s-au sinucis. Psiholog: „Sunt cazuri în care părinții își împing propriii copii pe marginea prăpastiei”

Nu doar județul Tulcea, ci întreaga țară este șocată de vestea sinuciderii a doi adolescenți de 15 ani. Dați dispăruți de familiile lor pe 4 ianuarie, băiatul și fata au fost găsiți, ieri, decedați după ce s-au aruncat de la o înălțime de peste 20 de metri, neavând nicio șansă să supraviețuiască.

Imediat după dispariția celor doi tineri, au început căutările. S-au implicat voluntari și echipe de poliție, care au refăcut traseul. Cei doi copii au fost găsiți morți împreună, în Cariera Bididia.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, cei doi adolescenți ar fi avut o relație cu care familiile lor nu erau de acord și din acest motiv au decis să moară împreună.

Poliția a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă. Dosarul este instrumentat de DIICOT Tulcea, deoarece s-a luat în calcul și un posibil trafic de minori. În plus, nu se exclude nici faptul că cei doi să fi consumat droguri înainte de tragedie.

Probleme în familia băiatului

Se pare că între băiat și părinții lui au fost neînțelegeri mai vechi, mai ales că, la un moment dat, în relația dintre ei s-a cerut intervenția celor de la Protecția Copilului. Conform unor surse din anchetă, adolescentul ar fi fost consumator de droguri și ar fi plecat de mai multe ori de acasă, însă de fiecare dată s-a întors nevătămat.

„Atât minorul, cât și familia lui au fost în evidența DGASPC Tulcea într-un program de consiliere, în primăvara anului trecut”, a declarat Laura Micu, director general adjunct al DGASPC Tulcea, citată de stirileprotv.ro.

„Cu vagabonții și cu toate drogurile, asta s-a întâmplat! Nici psihologii nu îți dau voie să duci copilul unde trebuie, asta s-a întâmplat. Caută să îi ia, asta s-a întâmplat!”, a spus tatăl băiatului.

Psiholog Corina Lupău: „Sunt cazuri în care părinții își împing propriii copii pe marginea prăpastiei prin abandon, neglijare, abuz fizic sau emoțional”

„Să recunoaștem că sunt cazuri în care părinții își împing propriii copii pe marginea prăpastiei prin abandon, neglijare, abuz fizic sau emoțional. Unde se orientează în aceste condiții adolescentul? Unde este acceptat, validat, de regulă în grupul cu care vagabondează, consumă droguri, își manifestă neîngrădit agresivitatea, devastând bunuri sau intrând cu alte găști în conflict. Ori, avem adolescentul care face bullying în clasă și se ia de piept cu profesorii, pentru atenția și aprobarea celorlalți”, scrie, într-o postare pe contul de Facebook, Dr. Psiholog Corina Lupău.

Corina Lupău este psiholog clinician, psihoterapeut, Doctor în Medicină care lucrează cu copii, adolescenți și adulți în Oradea, la Spitalul Județean și la cabinetul său de psihologie.

Potrivit psihologului, acești părinți „sunt deseori în negare când îi trimiți spre Psihiatrie, pentru că lucrurile au ajuns așa de departe încât adolescentul a dezvoltat o patologie serioasă. Așa că, reacția obișnuită e din nou “Îi arăt eu lui!” și este iarăși alintat cu câteva “mame de bătaie”, fapt care adâncește simptomele, indiferent dacă vorbim de o adicție, tulburări de comportament sau emoționale”.

Însă, în final, tot la psihiatru ajung, „pentru că nu scoatem din sertar o baghetă magică cu care ștergem vreo 14 ani de parenting defectuos, marcat de abuzuri”.

Potrivit Corinei Lupău, „astfel de părinți nu sunt niciodată responsabili pentru ei și copilul lor, căutând mereu în afară vinovații: diriginta sau profa de mate, colegii care îl provoacă, nu știu care prieten, celălalt părinte. Si mai nou psihologul, desigur, din lipsă de “baghetă”.
Asta pentru că e greu să privim în oglindă, de frica urâțeniei pe care am putea să o surprindem”.

Citește și:

Sunt copii care se gândesc la moarte. 8 indicii pentru a descoperi gândurile suicidare

Psihoterapeutul Maria Verdi: 15 reguli de bază pentru sănătatea emoțională a copiilor

Dubla sinucidere de la Hunedoara. Psih. Mihai Copăceanu: „Încetați să mai minimalizați strigătul de ajutor al unui tânăr”

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Ziua de Constanta

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,832FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole