“Nu ești cuminte! Ai greșit!” Marius Simion: Vinovăția nu este o tehnică de educație, ci de manipulare

Vinovăția nu este o tehnică de educație, ci o tehnică de manipulare, atrage atenția Marius Simion, Master Trainer de Programare Neuro-Lingvistică (NLP) și autor de programe de dezvoltare personală și vindecare emoțională.

În primul Workshop, pe tema vindecării emoționale a trecutului, dintr-o serie de patru Workshopuri gratuite din seria “Preia puterea asupra minții tale”, pe care le susține în această perioadă, Marius Simion vorbește despre impactul negativ al sentimentului de vinovăție în educația copiilor. De asemenea, specialistul, tată al unei fetițe, oferă o alternativă constructivă la educația prin critică și învinovățire.

Ți-ai propus să nu-ți mai critici copilul, dar nu reușești?

În cadrul Workshopului, Marius Simion a oferit exemplul unei mame care își disciplina copilul când era rău arzându-l cu țigara aprinsă pe mână. Iar copilul ei era traumatizat.

Însă, acea mamă nu făcea asta pentru că a avut o copilărie fericită. “Ea la fel a fost disciplinată prin aceleași metode”, a explicat expertul în NLP. Potrivit lui, “aceste răni se dau mai departe”.

Citește și:

Palma pe care părintele o dă copilului echivalează cu “Nu ai nicio valoare pentru mine. Poți să dispari”

Cele 5 emoții care îi blochează pe copii în mediocritate

Cum anume se dau rănile emoționale mai departe? Marius Simion a explicat:

“De câte ori ți s-a întâmplat să zici “N-o să-l mai cert niciodată. N-o să-l mai critic niciodată” și să fie ceva în tine care să te facă să o faci și să-ți pară rău, adică să nu te poți opri. Aia este rana emoțională: când nu vrei să faci ceva și, totuși, faci. Atunci este de fapt o scindare, o rupere în două în interiorul tău. O parte din tine vrea să facă ceva, o parte se opune. Și, uneori, câștigă o parte, dar uneori câștigă cealaltă parte din tine”.

Cu alte cuvinte, rana emoțională este prezentă atunci când în tine nu există echilibru, când nu există armonie în interiorul tău. Trainerul NLP a precizat că nu ești vinovat/ă pentru că nu ai această armonie, pentru că “nu a existat până acum pentru tine un sistem pe care să-l folosești ca să produci această armonie, să creezi această unitate, această liniște în interiorul tău”.

Alternativa la vinovăție pentru îmbunătățirea comportamentului copilului

Potrivit lui Marius Simion, vinovăția este o emoție distructivă, creată în mod artificial. El oferă un exemplu în care se regăsesc numeroși părinți din generația noastră:

“Imaginează-ți că un copil trebuie să-și facă temele și greșește și tu ai vrea să le facă corect. Îi spui copilului cât de greșit a făcut și îi spui: “Nu ai făcut bine! Uite aici cum ai greșit! O să iei notă mică. Nu ești bun. Uită-te la tine ce greșeli uriașe ai făcut” – îi întărești vinovăția, îi zici “Nu ești cuminte”, “Nu ești atent”, “Dacă mă iubeai, erai cuminte, nu greșeai aici”, maximizezi un pic un mesaj care nu e poate atât de intens, sau este, când auzi o mamă care își arde cu țigara copilul, un mesaj care îi induce copilului sentimentul că a greșit, că e vinovat.”

Totuși, cu ce scop părinții le transmit copiilor lor mesajul că sunt vinovați? “Când îi întrebi pe părinți de ce își fac copiii să se simtă vinovați, ce zic? Ca să-și îmbunătățească comportamentul, să devină mai bun în ceea ce face”, răspunde specialistul.

În continuare, acesta face comparația cu rezultatul obținut de părinții care, în loc de a utiliza vinovăția pentru a-și determina copilul să-și schimbe în bine comportamentul, folosesc încurajările:

“Iei copilul acesta și îl pui alături de copilul care, greșind, părintele îi spune “E în regulă. Data viitoare când o să faci litera A o să o faci mult mai bine, pentru că deja acuma ai învățat că ai putea greși în felul ăsta. Data viitoare o să fii mai atent la mâna ta, o să-ți concentrezi mai mult atenția. Eu sunt mândru de tine. Îmi place ceea ce faci. Știu sigur că o să reușești.” Care dintre acești doi copii crește cu rană emoțională și care crește fără rană emoțională? Intenția părintelui era aceeași: copilul lui să facă de nota 10. Însă, unul folosește vinovăția ca metodă, celălalt folosește încurajarea ca metodă.”

Citește și:

16 greșeli ale părinților care scad motivația școlară a copiilor

Principiul celor 5 secunde de tăcere. Cum să spui cuvintele potrivite în situații delicate

De ce vinovăția nu schimbă comportamentul, ci doar îl inhibă pe moment

Chiar crezi că acel copil asupra căruia se folosește învinovățirea și el simte vinovăție este cel care are un randament mai bun, are rezultate mai bune?, întreabă trainerul.

Și răspunde: “Nu cred că e cineva care s-ar gândi la lucrul acesta, pentru că, atenție, în nicio situație vinovăția nu duce la schimbarea pe termen lung a comportamentului, ci duce la inhibarea pe termen scurt a comportamentului”.

Iată și explicația de ce sentimentul de vinovăție nu modifică în mod real un comportament, ci doar îl stopează pentru scurt timp:

“Când te simți vinovat, emoția de vinovăție îți ocupă toată scoarța cerebrală și pe moment, tu ești blocat în următorul comportament, nu-l mai faci. Când se atenuează starea de vinovăție, ghici ce, îl faci iar, pentru că tu nu ai schimbat nimic la comportamentul tău, tu doar ai blocat comportamentul o perioadă scurtă de timp”.

Pe când încurajarea îți dă opțiunea de a îmbunătăți comportamentele, spune Marius Simion. Conform acestuia, “încurajarea lucrează direct pe un comportament și spune “Știu că poți să faci mai bine. Eu cred în tine. Mă uit la tine ca fiind persoana care reușește. Și de obicei oamenii vor să fie văzuți așa”.

Potrivit trainerului NLP, oamenilor le place când cineva îi validează: “Chiar și adult fiind, te simți bine când cineva te încurajează și îți face un compliment și vede în tine potențialul tău, nu vede în tine erorile tale”.

Citește și:

Ce faci când te enervezi pe copil? 4 pași de la psihologul Gáspár György ca să-ți gestionezi furia

“Folosim rușinea ca pe o tehnică de parenting”. Gabor Maté, despre Time-out și rușinea care traumatizează copiii

Vinovăția este o tehnică de manipulare, nu de educație

Din motivele de mai sus, spune expertul citat, vinovăția a fost și încă este folosită ca tehnică de manipulare. “Nu este o tehnică de educație, de creștere, este o tehnică de manipulare emoțională. Persoanele care folosesc vinovăția, care induc sentimente de vinovăție sunt persoane manipulative.”

În același timp, persoana care manipulează nu o face cu rea intenție, ci din cauză că nu știe cum să procedeze în alt mod: “Persoana care manipulează este o persoană care nu știe o altă variantă de comunicare. Nu că s-a trezit dimineața și a decis să fie rea: “Vreau să manipulez pe cineva să se simtă rău, vreau să-l fac vinovat”. Nu. Acea persoană, la rândul său, a fost manipulată. Acea persoană, la rândul său, a fost abuzată emoțional”.

Atunci când vorbește despre abuz emoțional, Marius Simion se referă la “toate micile asemenea traume cu t mic, dar multe, nenumărate, pe care un om le-a trăit zilnic în viața lui și au devenit programul său de funcționare emoțională”.

Citește și:

Copilul face lucrurile importante doar când e forțat? 8 idei care te vor ajuta să educi un copil responsabil și motivat

Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți

6 moduri de a-i ajuta pe copii să fie responsabili fără să se simtă vinovați

Încă mai poți participa la ultimele două Workshopuri Gratuite susținute de trainerii NLP Marius Simion și Horia Radu, înscriindu-te pe linkul de mai jos (după participare, vei primi acces și la înregistrarea sesiunilor anterioare):

Workshopuri Gratuite de NLP “Preia puterea asupra minții tale”

 

Sursa foto: Standsome Worklifestyle, Unsplash

 

Îți dorești să îți ajuți copilul în momentele în care se confruntă cu emoții dificile? Abonează-te la newsletterul nostru și primește un scurt ghid pdf cu o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

 

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

121,422FaniÎmi place
274CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole