Într-o perioadă dominată de tehnologie, ecranele sunt parte integrantă din viața noastră și a copiilor noștri. Rolul nostru de părinți, bunici, educatori este să ne asigurăm că timpul petrecut în lumea virtuală este echilibrat și nu dăunează sănătății lor fizice și psihice.
Pe 18 martie, părinții se întălnesc cu specialiștii în cadrul conferinței „Sănătatea copiilor în fața ecranelor”, parte din seria de conferințe „Pediatrie pentru părinți”, organizate de Asociația „Din grijă pentru copii”.
Evenimentul se va desfășura marți, 18 martie, începând cu ora 17:30, la Hotel Sheraton București, în Sala Platinum. Biletele sunt disponibile AICI. Prețul pentru participarea în sală este de 99 lei, iar pentru acces online este de 45 lei.
Părinții vor avea ocazia să afle de la specialiști cum prea mult timp petrecut într-o lume virtuală poate dăuna creierului, ochilor, posturii sau chiar întregului organism. Și vor descoperi ce soluții avem în fața acestor provocări și cum să găsim echilibrul între sănătatea copiilor și lumea digitală.
Iată care sunt temele abordate în cadrul conferinței „Sănătatea copiilor în fața ecranelor”:
PANEL I – 18:00-19:45 – Ecranele și sănătatea emoțională a copilului
– Dr. Raluca Teleanu, medic primar neurologie pediatrică – Creierul copiilor pe înțelesul părinților:
- Creierul, ca organ
- Dezvoltarea creierului, pe etape de vârstă
- Stimuli buni și stimuli nocivi
- Studii/recomandări despre folosirea ecranelor/tehnologiei și sănătatea creierului
– Prof. Oana Moraru, profesor, consultant educațional – Efectele supraexpunerii la tehnologie în procesele de învățare:
- Despre comportamentul preșcolarului mare și al școlarilor mici și de gimnaziu în general (cum li se formează comportamentele legate de școală, cum îi ajută socializarea și experiențele reale)
- Cum se răsfrânge asupra școlarului mic și, mai târziu, asupra școlarului de gimnaziu timpul îndelungat petrecut în fața ecranelor
- Dependența de tehnologie – când ne dăm seama că a apărut, ce îi oferă tehnologia creierului ca să-l facă dependent și cum explică neuroștiința asta
- Cum interacționează această dependență cu învățarea și concentrarea
- Soluții pentru părinți
– Psih. Diana Stănculeanu, psihoterapeut și expert în sănătatea mintală a copilului și a adolescentului – Impactul ecranelor în diferite etape de dezvoltare:
- Ce efecte aduce petrecerea timpului într-o lume virtuală la vârstă foarte mică
- Ce spun studiile despre expunerea prelungită la ecrane în perioada școlarității mici
- Cum impactează lipsa de socializare în lumea reală perioada de pubertate și preadolescență
- Ce dependențe le poate crea copiilor activitatea în lumea virtuală
- Cum putem echilibra nevoia de tehnologie și ce soluții practice avem
- Mirajul apartenenței la comunitate/ socializare/ interacțiune prin tehnologie și pericolele reale
- Soluții pentru părinți
PANEL II – 20:15-21:30 – Ce implicații are tehnologia asupra sănătății fizice?
– Dr. Sînziana Istrate, medic primar oftalmologie – Ochii copiilor sub efectul luminii albastre:
- De ce dăunează lumina albastră ochilor copiilor
- Ce înseamnă timp limitat în fața ecranelor
- Care sunt problemele care țin se sănătatea ochilor care pot apărea pe termen lung
- Care sunt soluțiile recomandate de oftalmolog
– Alexandru Ilie, kinetoterapeut, specialist în recuperare medicală – Spatele drept! Despre postura corectă a copilului”:
- Despre sănătatea sistemului osos pentru organismul în creștere – nevoi!
- Ce înseamnă ”stai drept”? Câteva repere pentru o postură corectă în bancă, în timpul mersului
- Care sunt perioadele de creștere cu risc pentru sănătatea coloanei vertebrale
- Care sunt implicațiile, pentru postură, în cazul petrecerii unui timp îndelungat în fața ecranelor
- Despre mișcare și importanța ei la copii. Ce fel de mișcare, ce sporturi alegem?
- Soluții și recomandări pentru părinți
– Dr. Mihaela Niță – medic specialist pediatrie – Sănătatea copilului- monitorizare și semnale de alarmă
- Ce înseamnă o monitorizare corectă a copilului preșcolar mic și școlar? Dacă la bebeluși știm că frecvența unei monitorizări pediatrice este mult mai mare, cum se modifică această monitorizare la vârste mari?
- Care sunt semnele care recomandă analize la copii
- Care este periodicitatea unui set de analize la școlarii mici și mari
- Care sunt semnele care pot indica medicului că un copil petrece un timp îndelungat în fața ecranelor
- Riscuri/studii și recomandări pentru părinți
Ocupă-ți locul la conferință apăsând pe butonul de mai jos:
Sănătatea copiilor în fața ecranelor