Copilul e nervos și agitat? Tehnici de lucru pentru părinți, de la Oana Moraru

Pentru a schimba comportamentele dificile ale copiilor preșcolari, precum țipetele, agitația nervoasă sau cuvintele urâte, este nevoie de implicarea părintelui, inclusiv printr-un proces de lucru cu sine, cu propria minte.

După ce a prezentat principalele motive pentru care copilul preșcolar este nervos, țipă și vorbește urât, consultantul educațional Oana Moraru oferă, în același podcast din seria Părinți CuMinți, câteva recomandări de lucru cu sine pentru părinți, de natură să genereze conștientizări ale părintelui, o relaxare în relația cu copilul și, ulterior, schimbarea comportamentului copilului.

Oana Moraru este pedagog cu o experiență de predare de peste 30 de ani și autoare de carte. De asemenea, ea este fondatoarea sistemului privat de educație Helikon, fiind implicată constant în procesul educațional atât la clasă, cât și în tabere școlare.

Tehnica reîntoarcerii afirmației pe toate părțile

O tehnică pe care Oana Moraru o recomandă părinților este tehnica reîntoarcerii afirmației pe toate părțile.

Și oferă un exemplu pornind de la afirmația părintelui „Nu mă mai înțeleg cu copilul meu”:

Iată câteva moduri în care poate fi întoarsă afirmația „Nu mă mai înțeleg cu copilul meu”:

  • Nu mă mai înțeleg cu mine
  • Copilul meu nu mă mai înțelege pe mine
  • Mă înțeleg cu copilul meu
  • Cu mine mă înțeleg

„Adică, întorc propoziția asta așa, afirmativ și negativ, făcând din subiect complement și invers, căci, de multe ori, o afirmație „nu mă mai înțeleg cu el” are legătură cu relația mea cu mine”, explică Oana Moraru această tehnică.

Ea aduce un exemplu din experiența sa de mamă: „La un moment dat, spuneam despre fiică-mea că pierde foarte multe lucruri. Era foarte împrăștiată, pierdea tot timpul obiecte și la școală, și la grădiniță. Copilul meu pierde, pierde. „Carla, tot pierzi lucruri”. Și, mergând pe tehnica asta, m-am uitat la ce pierd eu în perioada respectivă. Și chiar pierdeam ceva într-o relație de parteneriat de business. Și nu reușisem să accept cu mine faptul că nu stau pe o poziție de putere, de egalitate sau de înțelepciune tranzacțională și lăsam să treacă de la mine, dar pierdeam. Pierdeam energie, putere, stima de sine, nu neapărat bani. Când am stat cu mine și am conștientizat ce pierd eu, meteahna fiică-mii n-a mai fost atât de puternică pentru mine, n-a mai fost atât de grea. Am mai lăsat-o mai în glumă, mai în serios, mai cu mici aluzii. După două-trei săptămâni, n-a mai pierdut nimic. A devenit foarte organizată”.

Citește și:

9 tehnici de calmare a surescitării copiilor predispuși la neatenție și agitație de la Oana Moraru

Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute

Copiii noștri sunt oglinda noastră

Potrivit expertei în educație, atunci când părinții aud că odraslele lor sunt oglinda lor, „se sperie, au senzația că sunt de vină. Nu e vorba de o vinovăție. Întotdeauna în relații, e o lege universală, că cel din fața mea îmi oglindește mie starea sau o realitate.”

Mai mult, potrivit acesteia, dacă închizi ochii și te gândești la toți oamenii din viața ta ca fiind pe o tablă de șah și le vezi așa energiile și tipologiile, „o să vezi că fiecare grup de prieteni sau prieteni, și mama ta, și copilul tău reprezintă o părticică din tine. Au o trăsătură pe care o ai tu, pe care o negi, pe care n-ai integrat-o sau de care ți-e tare frică.”

Și nu trebuie să fie neapărat o trăsătură negativă. „Sunt și trăsături pozitive pe care nu le vedem, nu le acceptăm. Și lucrurile astea ne influențează relația, pentru că ce simțim noi despre omul respectiv are legătură cu ce simțim în relație cu noi”, clarifică fondatoarea sistemului privat de educație Helikon.

Citește și:

De ce ne este atât de greu să vedem nevoile reale ale copiilor noștri

Oana Moraru: „Copiii își schimbă comportamentele când adulții sparg tiparul”

Exemplu: „Copilul meu nu e motivat la școală”

  • Eu nu sunt motivat la școala copilului meu. Eu, părintele, eu nu sunt motivat. Să vedem, e adevărată? În ce fel e adevărată propoziția?
  • Eu sunt foarte motivat.
  • Eu aș putea fi motivat.
  • Copilul meu este motivat de mine.

„Întoarce propoziția pe toate părțile și vei vedea cât adevăr există în fiecare versiune a propoziției, a derivatelor ei. Și vei înțelege ceva despre felul în care vezi realitatea. Poate lipsa lui de motivație și de încredere are legătură cu faptul că tu nu te simți motivat acolo unde ești. Tu nu mai ai energia vitală, tu nu mai ai pasiunea și focul ăla. Nu înseamnă că ești vinovat, și că ai dat leapșa pe copilul tău. Leapșa ai dat oricum”, afirmă consultantul educațional.

Potrivit acesteia, această tehnică ne ajută să ne uităm „cu lanterna” la mintea noastră pentru a lumina un anumit aspecte al vieții noastre. „Și, în momentul în care l-am luminat, fără vinovăție, că toți avem puncte închise, întunecate din conștiința noastră, ceva din felul în care mă adresez apoi copilului meu e mai puțin tensionat, e mai empatic, e mai relaxat și atunci simte și el să vină la mijloc.”

Citește și:

Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi

Cum schimbi comportamentul copilului în doar 3 zile. Strategia eficientă a Laurei Markham

Exemplu: „Nu mă mai minți, mă minți tot timpul”

În continuare, Oana Moraru oferă exemplul frazei părintelui „Nu mă mai minți, mă minți tot timpul”.

Iată ce ne recomandă în acest caz: „Ia gândiți-vă de fapt cu ce vă mințiți voi pe voi, cu ce vă trădați voi pe voi, când v-ați simțit mințiți și de cine. Și o să vedeți că, data viitoare când minciunește, o să îi spuneți: „Eee, dar nu-mi spui adevărul acum, mă păcălești”. Adică o să ai o reacție mai puțin dințoasă, mai puțin agresivă.”

Copilul încearcă „să te ajute, să-ți dai seama cum se simte el pe dinăuntru”

Potrivit Oanei Moraru, este important să analizăm afirmațiile pe care le facem despre copiii noștri, deoarece ele oglindesc ceva despre noi. „Când trag o concluzie despre cel mai apropiat om din viața mea, iubitul meu, partenerul meu, copilul meu, este întotdeauna ceva despre mine”.

În plus, continuă ea, copiii „au darul să ne facă să ne simțim prin comportamentul lor așa cum se simte în relație cu ceva din viața lor. Deci, ei nu știu să ne spună, „Hei, simt frustrare că mă aflu aici lângă o doamnă care are vocea pițigăiată la școală”. Poate are o educatoare cu o voce pițigăiată, care este un factor perturbator pentru el, nu știe să spună asta, dar te va face să te simți iritat când se urcă la tine în mașină. Că el încearcă să te seteze, să te ajute, să-ți dai seama cum se simte el pe dinăuntru”.

Iar atunci când copilul este agresiv, părinții se pot simți în diferite feluri: „Tu, părintele, poate te simți foarte furios, poate te simți foarte neajutorat că nu îl înțelegi. Poate te simți foarte lezat de faptul că copilul tău nu ascultă. Fiecare părinte se simte destul de diferit față de agresiv, dar altul se simte rușinat. Nu cumva e ceva de care ți este ție rușine cu tine? Nu cumva e ceva de care ești tu nemulțumit?”

Astfel, „copilul te setează, te simți cum se simte el în relație cu tine sau ce vede el în tine”, conchide consultantul educațional și autoarea Oana Moraru.

Citește și:

Psihologul Gáspár György: Trimisul copilului la colț, o dovadă a lipsei de umanitate. 5 pași pentru părinți în timpul furtunilor emoționale ale copiilor

Când copilul te lovește. Soluția pas cu pas, de la Laura Markham

Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți

Vizionează întregul podcast Părinți CuMinți 12, cu răspunsurile Oanei Moraru la întrebările părinților:

 

 

Sursa foto: Captură video YouTube ZUnivers Podcasts

 

Dacă dorești să rezolvi conflictele dintre tine și copilul tău și să înveți să le folosești în avantajul tău și al lui, te invit să te abonezi la newsletterul Parenting 2.0 pentru a primi 3 emailuri pe această temă:

De la conflicte cu copilul la comunicare eficientă

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,882FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole