Copilul greșește și criticile nu ajută? Cu ce să înlocuiești critica pentru a-i schimba comportamentul

Copilul tău stă prea mult timp pe telefon?

Nu se poate abține de la dulciuri?

Are un tic de care nu reușește să scape?

Scrie urât și nu este suficient de atent la școală?

Provocările care pot apărea pe parcursul creșterii și educației unui copil pot fi foarte diferite. Însă, oricare ar fi problema pe care ai identificat-o și vrei să o corectezi la copil, a-l atenționa mereu că nu face bine, că scrie/vorbește/citește urât, că ceea ce face este greșit nu ajută la rezolvarea problemei

Dacă atenționările și criticile ar ajuta copilul să renunțe la obiceiurile negative și să-și îmbunătățească abilitățile, cu siguranță ai fi văzut deja rezultatele, nu-i așa?

În unele cazuri, când părintele nu se limitează la critică, ci amenință copilul cu pedeapsa, dacă nu își schimbă comportamentul, pot apărea și anumite rezultate. Însă, ele sunt de scurtă durată. Dincolo de motivația fricii, în realitatea interioară a copilului, problema rămâne nerezolvată.

Dacă îți dorești să educi un adult echilibrat pe termen lung, știi că scopul nu este doar să obții un rezultat de moment, ci să-i oferi copilului abilități și metode de a rezolva problemele cu care se confruntă. Știi că e nevoie să-ți ajuți copilul să-și formeze motivația interioară și responsabilitatea pentru propriile sale gânduri, emoții și comportamente.

Citește și:

Cum pui capăt unui conflict cu copilul în 5 minute. Soluția părintelui conștient

11 semnale de alarmă pentru părinți care ar putea indica depresia la copii

Adevărul despre critică

 

Să începem cu definiția verbului a critica, potrivit DEX 2009:

A CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi. 

Atunci când părintele îl critică pe copil, îl evaluează prin prisma propriilor așteptări. În acest context, critica este o judecată a părintelui la adresa copilului și a comportamentului său

Părintele compară copilul cu propria sa imagine despre cum ar trebui să fie și să se comporte copilul, cu propriile sale criterii și așteptări. Dacă realitatea se îndepărtează de așteptări, la părinte pot apărea stări de nemulțumire, neîmplinire, frustrare, rușine, desconsiderare etc. În același timp, apare dorința de a schimba comportamentul copilului, felul în care se manifestă sau chiar personalitatea sa, dacă părintele consideră că acolo se află adevărata problemă.

Ce face critica de fapt este să-i atragă atenția copilului, din nou și din nou, că face greșit anumite lucruri și că el, ca persoană, este inadecvat. Pe măsură ce primește în mod constant mesajul că are un comportament greșit sau că este inadecvat, copilul interiorizează această credință despre sine. El își crede părintele pe cuvânt, mai ales dacă părintele care îl critică este mama sau tatăl, două persoane de maximă încredere. Copilul nu pune la îndoială și ia drept corect și adevărat tot ceea ce părinții îi spun despre el. 

Citește și:

7 soluții pentru a ține copiii mici departe de ecrane

„De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite

Apoi, după ce s-a convins și el pe sine însuși că are un comportament greșit și că este inadecvat, își pierde încrederea că ar putea îmbunătăți ceva. Pe termen lung și ca efect general, copilul își pierde încrederea în sine și în forțele proprii. Își pierde încrederea că poate evolua, că poate reuși, că poate realiza ceva special. 

Din acest punct încolo, părintele critic pierde definitiv lupta cu defectele copilului. Chiar dacă îl are pe copil de partea sa, defectele par insurmontabile din cauză că cel mic nu mai crede că poate reuși să schimbe ceva pentru a îmbunătăți situația. 

În acest context, copilul are două opțiuni:

1. Să creadă că ceea ce face este cât de cât bine. În acest caz, trebuie să-și asume conflictele frecvente cu părintele critic. În schimb, își protejează o imagine de sine relativ bună. Copilul alege să rămână de partea sa și să-și apere punctul de vedere. Acest lucru presupune să-și apere defectele, obiceiurile proaste, alegerile proaste din punctul de vedere al părintelui.

2. Să fie de acord cu părintele și să creadă că ceea ce face este greșit. În acest caz, copilul va simți vinovăție și rușine de fiecare dată când repetă greșeala pentru care este criticat și certat de părinte.

Ambele variante de mai sus presupun conflicte interioare și dezechilibre emoționale. Pentru a le face față, copilul este nevoit să-și creeze anumite strategii de a le gestiona și care pot fi nu tocmai constructive.

Adevărul despre critică este că aceasta este complet inutilă în educația copilului. Critica nu rezolvă probleme, nu corectează nereușitele copilului, nu îl motivează să evolueze. Dimpotrivă, critica distruge încrederea copilului în sine, îl demotivează, îi generează rușine și vinovăție și îl duce menține într-o poziție luptă cu părinții.

Dacă nu îți dorești să vezi asta la copilul tău și dacă vrei să-l ajuți să-și schimbe comportamentul prin modalități constructive, atunci ai putea lua în considerare să excluzi complet criticile din comunicarea cu copilul tău.

Citește și:

Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor

De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta | VIDEO

Cu ce înlocuim criticile?

 

Răspunsul meu la această întrebare este: cu nimic.

Pur și simplu, excludem orice comentariu negativ și orice remarcă referitoare la ce nu ne place la copilul nostru. 

Șansa ca el să-și îmbunătățească performanțele, comportamentul, preferințele este cu mult mai mare dacă renunți să-i mai arăți constant că greșește sau că nu este suficient ca persoană. Și crește și mai mult atunci când îl accepți așa cum este, când îl susții în ceea ce face și când îi lași spațiu să fie cine este și să-și asume alegerile pe care le face.

Având în minte unde îți dorești să ajungi, e important să evaluezi dacă scopul tău coincide cu cel al copilului. Pentru că, dacă tu încerci să-i faci bine cu forța, nu vei reuși. Copilul se va împotrivi și ambii veți simți furie și frustrare.De exemplu, dacă tu vrei să-ți vezi copilul având o alimentație sănătoasă și un stil de viață sănătos, în timp ce el nu rezonează cu acest obiectiv, tot ce îi vei spune pe această temă va fi respins de copil. 

În acest caz, în loc să-i atragi atenția de fiecare dată că greșește, este mult mai de ajutor să găsești strategii prin care să-l ajuți să înțeleagă ce vrei să-i transmiți, în exemplul concret, importanța alimentației sănătoase și a unui stil de viață sănătos pe termen lung. Vorbim despre o strategie, deoarece nu este suficientă o singură discuție. Este nevoie să acționezi din mai multe direcții, inclusiv prin metafore, jocuri, contactul cu persoane de încredere, mentori etc. 

Ce poți face este să alegi să-ți redirecționezi energia pe care o investești în sublinierea greșelilor prin critici către construirea și aplicarea unei strategii prin care să rezolvi problema reală. Pentru aceasta, nu este suficient să evaluezi copilul conform criteriilor tale, fiind necesar și să-i înțelegi perspectiva. Asta presupune să te pui în papucii lui, să ții cont de dorințele lui și să accepți că este o persoană diferită de tine care crește într-o lume diferită față de cea în care ai crescut tu.Pe măsură ce reușești să vezi problema din perspectiva copilului, vei vedea că adevărul este undeva la mijloc. Și că pot fi găsite soluții, însă acestea vor arăta diferit de cele pe care le vedeai înainte să-ți înțelegi mai bine copilul. Iar faptul că îl înțelegi va conta enorm pentru copil, care va simți că ești de partea lui și va avea mai multă deschidere pentru a-ți asculta sugestiile.

Iată, așadar, un mod constructiv de a-i transmite copilului valorile tale. Este un mod care implică respect față de copil și un comportament responsabil și conștient din partea ta ca părinte care știi că acțiunile și emoțiile tale de astăzi reprezintă baza psiho-emoțională a copilului tău pentru restul vieții lui.

Citește și:

De ce să nu-i faci observație copilului atunci când se comportă urât

Copilul refuză să meargă la școală? Cum descoperi cauza reală și cum motivezi copilul

Sursa foto: StockSnap, Pixabay

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

117,367FaniÎmi place
155CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole