Copilul vrea ceva ce nu se poate. Soluția care elimină conflictele

În articolul precedent (link mai jos), am văzut cum ajunge să escaladeze conflictul atunci când copilul cere ceva ce părintele nu poate, nu vrea sau nu este dispus să-i ofere în momentul respectiv.

Dacă nu ai văzut articolul și vrei să-l citești, dă click pe linkul acesta:

Copilul vrea ceva ce nu se poate. Tiparele care întrețin conflictul 

În ciuda atâtor încercări ale părintelui de a rezolva problema, din ce cauză, totuși, copilul pare să nu înțeleagă că dorința lui nu este oportună și că nu poate fi satisfăcută pe moment?

Înainte de a răspunde la această întrebare, vom scoate din start din ecuație variantele de răspuns precum „e neînțelegător”, „e nesimțit, nu-i pasă decât de el”, „e o egoistă, vrea doar să primească și să nu ofere nimic în schimb” și altele asemenea.

În răspunsul nostru, îți propun să plecăm de la următoarele premise:

1. Toți copiii sunt în esență buni și au intenții bune

2. Pe copiii noștri îi formăm noi, părinții lor, plus bunicii, bonele, educatoarele și alte persoane care le sunt alături în mod constant

3. Orice comportament poate fi schimbat în bine, cu abordarea potrivită

4. Pentru a se dezvolta sănătos, copilul are nevoie să primească iubire și acceptare necondiționate. Mai are nevoie să se simtă înțeles și în siguranță.

5. Copiii devin așa cum sunt părinții lor. Cei mici preiau comportamentele părinților lor, nu ceea ce le spun părinții lor să facă

Acestea fiind spuse, revin la întrebarea de mai sus:

Din ce cauză copilul pare să nu înțeleagă că dorința lui nu este oportună și nu poate fi satisfăcută pe moment?

Din punctul meu de vedere, cauza principală este aceasta:

Copilului i se cere să manifeste înțelegere și empatie, fără, însă, ca el să vadă un model de înțelegere și empatie și fără să aibă prilejul de a învăța empatia trăind-o personal ca beneficiar al empatiei.

Din rolul de părinți, de multe ori, ne grăbim să-i învățăm pe copiii noștri să fie înțelegători înainte de a le oferi cu adevărat înțelegere.

Ne grăbim să-i forțăm să-i accepte pe cei din jurul lor așa cum sunt înainte de a-i accepta cu adevărat așa cum sunt ei, pe ei, pe copiii noștri.

Ne grăbim să le cerem să manifeste empatie înainte de a fi empatici cu ei ori de câte ori avem ocazia.

Cum îmi manifest empatia în mod concret atunci când copilul dorește ceva ce nu pot/nu vreau/ nu sunt dispus/ă să-i ofer?

Urmând acești pași:

1. Recunosc în sinea mea că dorința copilului este justificată în sine, că nu este nimic rău în ea. Chiar dacă are 20 de cutii de lego acasă, chiar dacă mai are 50 de mașinuțe sau a stat deja 5 ore la ecran astăzi, e normal ca un copil să vrea mai mult. E normal ca un om să vrea mai mult decât are. E uman. Dorința de mai mult a dat naștere căutărilor, creației, progresului. Deci, dorința de mai mult nu este rea în sine.

2. Clarific pentru mine că a-i spune copilului că îi înțeleg dorința nu este același lucru cu a-mi asuma obligația de a-i îndeplini dorința acum sau în forma în care o cere. Mulți părinți fac această confuzie și preferă să respingă dorința din start, alimentând conflictul.

3. Îmi manifest empatia spunându-i copilului că îl înțeleg că are această dorință („Înțeleg că îți place acest set Lego și ți-ai dori foarte mult să-l faci…”, „Observ că îți plac atât de mult prietenii cățeluși încât abia aștepți să mai vezi un episod. Ți-ar plăcea să vezi multe multe episoade într-o zi”).

4. Apoi, tac, nu spun nimic timp de 1-2 minute, lăsându-i copilului timp pentru a primi mesajul meu de empatie, de înțelegere, de „sunt de partea ta”.

5. Dacă avem deja o regulă stabilită pe această temă, i-o reamintesc copilului:

  • „Știi că am stabilit împreună că e potrivit să te uiți la 2 episoade de desene animate pe zi. Câte episoade ai văzut deja astăzi?”
  • „Știi ca am convenit împreună că îți vom cumpăra următorul set Lego de Paște.”

Dacă este o situație nouă care necesită stabilirea unei reguli, îi spun copilului că este pentru prima dată când ne confruntăm cu o asemenea cerere și că vom lua decizia împreună după ce stabilim împreună cum e mai bine să procedăm.

6. Conectez copilul cu dorința îndeplinită. Iată câteva modalități prin care pot face asta, din care aleg, în funcție de context:

  • Îi ofer ce pot, cum pot, în felul în care pot acum: „Acum, închidem televizorul cu desenele animate, în schimb ne jucăm cu plușurile cu prietenii cățeluși”.

Astfel, copilul obține satisfacția de a rămâne conectat la personajele lui preferate și gestionează mai ușor frustrarea pe care o simte.

  • Îi spun când va obține ceea ce dorește: „De Paște vei avea acest minunat set Lego și vei construi acest super castel! Până de Paște mai sunt 5 săptămâni”.

Astfel, copilul știe că, deși nu primește acum ce dorește, există un moment clar în timp când va primi, lucru care îl ajută să-și gestioneze frustrarea de moment.

  • Îl rog să-și imagineze ce ar face în mod concret dacă dorința lui s-ar îndeplini chiar acum, dacă ar obține acum ceea ce își dorește: „Dacă astăzi nu te-ai duce la grădiniță/școală și am sta cu toții acasă, ca într-o zi de weekend, ce ai face mai exact?”

Astfel, copilul trăiește la nivel mental experiența pe care și-o dorește, ceea ce reduce nevoia de a obține ceea ce vrea pe moment.

Și acum, te invit să aplici acești pași data viitoare când copilul vrea ceva ce nu-i poți oferi și nu înțelege că nu se poate oricâte argumente i-ai adus.

Cum ți se pare această soluție? M-aș bucura să împărtășești părerea ta într-un comentariu.

Sursa foto: Pexels

Articole similare

2 COMENTARII

  1. Minunate solutii! E nevoie de timp, calm si rabdare, pe care din pacate nu le avem mereu, dar le-am testat si functioneaza. Dar dupa ce am empatizat cu copilul, dupa ce l-am lasat sa isi imagineze cum ar fi ziua aceea petrecuta acasa si nu la gradinita, ce fac? Stiu ca nu exista solutii minune si este o problema la care e de munca, dar in exemplul acesta concret, ce fac mai departe? Multumesc!

    • Așa este, soluțiile funcționează atunci când noi, părinții, suntem în starea potrivită.
      După ce copilul își imaginează cum ar fi ziua petrecută acasă, nu la grădiniță, în timp ce părintele ascultă cu curiozitate, nu doar aplică o tehnică, situația deja arată diferit, deoarece copilului i-a fost permis să trăiască experiența, chiar dacă doar la nivel mental, al imaginației. Deja, simte o anumită bucurie și satisfacție, ceea ce scade presiunea pe moment.
      Apoi, îi poți spune copilului o frază care să-i arate că ții cont de dorințele lui și că i le vei îndeplini cât de curând, în măsura posibilităților. De exemplu: „Vrei să ne jucăm cu lego și cu mașinuțele… Da, și eu abia aștept să ne jucăm împreună. Ce zici ca, după ce te iau de la grădi, să venim repejor acasă și, imediat după ce ne spălăm pe mâini și ne schimbăm, să ne jucăm cu lego? Ți-ar plăcea să facem asta?”, apoi „Super! Acum hai să mergem la grădiniță, știind că, imediat după grădi, ne vom juca cu lego.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

111,146FaniÎmi place
49CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole