Fiecare părinte e important să știe că reacția pe care o are atunci când cel mic face o greșeală poate susține sau poate sabota formarea încrederii în sine a copilului. De aceea, avem nevoie să știm în ce mod este mai potrivit să reacționăm la greșelile copiilor noștri.
Multor părinți le este teamă că, dacă cel mic nu va înțelege că a greșit și dacă nu va fi ajutat să-și corecteze greșeala, el va persista în greșeală, va fi de necontrolat sau chiar va considera normal să repete această greșeală.
Părinții doresc să-i oprească pe copii din a repeta aceeași greșeală cu atât mai mult cu cât consideră că, repetând greșeala, copiii se află în pericol și doresc să-i protejeze.
Pentru început, te invit să observăm care sunt cele mai frecvente moduri de a reacționa ale părinților atunci când copiii lor greșesc:
Totodată, vom vedea și care sunt efectele pe termen lung ale acestor reacții ale părinților asupra copiilor lor.
1. Respingere, retragerea iubirii
O reacție întâlnită frecvent este ca, după ce a aflat că cel mic a greșit, părintele să simtă că nu îi mai poate oferi la fel de multă iubire și afecțiune până când nu se asigură că greșeala a fost reparată și copilul și-a luat angajamentul de a nu o mai repeta.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? Din această reacție a părintelui, copilul învață că nu merită să primească iubire decât atunci când face totul corect sau perfect. Învață că merită să fie iubit și apreciat doar atunci când este conform cerințelor și așteptărilor părintelui.
2. Amenințarea cu pedeapsa
Nu doar copiii, ci oamenii în general pot fi forțați să facă anumite lucruri atunci când li se spune că, dacă nu le fac, ceva rău li se va întâmpla. Chiar dacă frica este o motivație negativă din exterior, sunt numeroși părinți care apelează la amenințări pentru a-și determina copiii să-și modifice comportamentul.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? Din această reacție a părintelui copilul învață să fie motivat din exterior, de frică, de emoții negative. Din nefericire, însă, atunci când o persoană simte frică, stres, încordare, ea nu mai are acces la resursele sale creative firești, drept pentru care nu poate face performanță. De aceea, un copil care acționează speriat de amenințări va avea rezultate sub capacitatea și potențialul lui.
3. Pedepsirea
Nu de puține ori, părinții nu doar amenință copilul cu o pedeapsă, ci chiar o pun în aplicare, cu scopul de a-i arăta copilului ce se întâmplă atunci când greșește. De altfel, dacă nu este pusă în aplicare, o amenințare poate funcționa doar pe o perioadă limitată, până când copilul observă că este folosită doar pentru a pune presiune pe el, însă nu ajunge să fie realizată. Atenție, asta nu înseamnă, însă, că, odată exprimată amenințarea, ea trebuie dusă la îndeplinire.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? Atunci când este pedepsit de părinte pentru ceva ce a făcut sau pentru că nu a făcut ceva ce se aștepta de la el, copilul simte frustrare, furie, revoltă, neputință. Chiar dacă părinții nu reușesc să-i înțeleagă punctul de vedere, copilul are propriile sale motive pentru care a procedat într-un anumit fel, considerat inacceptabil de către părinți. De aceea, copilul se simte nedreptățit și își poate crea credința că lumea e nedreaptă cu el, că nimeni nu îl înțelege și că este neputincios în fața autorității.
4. Explicațiile logice
Părinții calmi, deschiși către comunicare și care își doresc găsirea unei soluții apelează, de multe ori, la explicații logice. Ele pot aduce claritate și înțelegere dacă sunt spuse în momentele potrivite, adică atunci când toată lumea este calmă și când nu sunt însoțite de critici, acuze, jigniri sau umiliri la adresa copilului. Însă, atunci când copilul se află sub imperiul emoțiilor, simțind furie, tristețe etc., partea rațională a creierului este inaccesibilă și mesajul nu ajunge la destinație.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? Copilul poate simți că nu înțelege ce vrea părintele de la el, ce încearcă să-i explice, că este prea greu pentru el, se poate considera incapabil, mai ales dacă greșeala se repetă de mai multe ori. Riscul este că, odată ce s-a etichetat pe sine ca fiind incapabil, va fi cu mult mai greu să-l convingi că își poate schimba comportamentul.
5. Țipă la copil sau îl lovește
Din cauză că nu cunosc sau nu au practicat un mod diferit de a reacționa în momentul în care simt furie sau dezamăgire că cel mic a făcut o greșeală și deoarece își doresc ca respectiva greșeală să dispară, să fie corectată și să nu mai apară în viitor, unii părinți, copleșiți de propria furie, ridică tonul sau chiar lovesc copilul. Într-adevăr, exprimarea furiei la adresa copilului îi ajută pe părinți să-și exteriorizeze tensiunea nervoasă. Însă, după un asemenea moment, apare vinovăția care distorsionează relația părinte-copil și care afectează încrederea părintelui în sine însuși.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? Atunci când părintele, neputându-și gestiona propriile emoții, țipă la copil sau îl lovește, cel mic simte frică, se simte respins și neacceptat așa cum este. El observă reacția emoțională a părintelui și, pentru a evita acest stres pe viitor, poate decide să mintă în cazul în care ar face aceeași greșeală pe viitor.
O altă consecință negativă este pierderea încrederii în părinte. Pentru un copil, părintele este principalul lui sprijin și principala sa protecție în fața pericolelor lumii. Atunci când și părintele devine un pericol, copilul se simte abandonat și singur în fața greutăților vieții. Această stare emoțională este deseori fundamentul pentru apariția traumelor copiilor.
6. Forțează copilul să-și corecteze greșeala
Nu este nimic rău în a-l ghida pe copil să-și corecteze greșeala. Doar că, atunci când părintele îi cere acest lucru dintr-o poziție autoritară și critică sau atunci când nu îi oferă suport, nu îl ghidează și nu îi este alături, copilul poate percepe cererea de ș-și corecta greșeala ca pe o pedeapsă și nu ne dorim să fie percepută ca ceva negativ. Dimpotrivă, urmărim ca repararea unei greșeli să fie percepută ca ceva pozitiv, important și necesar.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? În loc să învețe o lecție de viață, copilul poate simți furie și frustrare, se poate simți desconsiderat și umilit. În plus, poate simți că nu se poate baza pe ajutorul părintelui atunci când are nevoie. Și, în ciuda intenției sale bune de a-și corecta greșeala, lipsa ghidării părintelui poate sabota intenția.
7. Îi induc copilului rușine și vinovăție
Unii părinți sunt de părere că, dacă cel mic se va simți vinovat și rușinat în urma faptelor săvârșite, el își va schimba comportamentul și nu va repeta respectiva greșeală. De aceea, îi induc prin cuvinte și comportament, sentimente de rușine și vinovăție.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? În realitate, vinovăția este un mecanism psihologic complex și pervers care nu ajută la schimbarea unui comportament nepotrivit, ci, dimpotrivă, blochează această schimbare. O persoană care simte vinovăție și rușine nu reușește să facă schimbările pe care și le dorește din cauza încrederii scăzute și a stresului pe care îl resimte.
8. Corectează greșeala în locul copilului
Majoritatea părinților își doresc ca lucrurile să fie făcute bine și corect. În unele cazuri, e posibil ca părinții să nu creadă că cel mic este capabil să le facă așa de unul singur. În alte cazuri, părinții nu au timp pentru a aștepta ca cel mic să ajungă singur la rezultatul dorit. Sau nu au suficientă răbdare pentru a-l ghida să învețe. Din aceste motive, părinții preferă să preia controlul și să corecteze singuri greșeala copilului.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? Copilul este descurajat să-și corecteze singur greșeala și este privat de oportunitatea de a învăța să facă lucrurile diferit. Totodată, cel mic nu are oportunitatea de a-și dezvolta autonomia. Așa se explică de ce, cu trecerea timpului, un copil curios și implicat ajunge să se detașeze și să prefere să facă părinții cât mai multe lucruri pe care vor să le vadă bine făcute și pentru care își asumă responsabilitatea. În sinea sa, copilul va crede că nu este capabil, că nu este în stare, că nu poate.
Modurile enumerate mai sus prin care părinții reacționează la greșelile copiilor lor erodează încrederea în sine a celor mici.
Probabil că ți-a apărut și ție întrebarea Care ar putea modul potrivit de a reacționa atunci când copilul greșește?
Înainte de a răspunde la această întrebare, te invit să ne uităm împreună la semnificația cuvântului „greșeală”.
Iată definiția conform DEX 2009:
GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc.
Așadar, greșeala este o abatere de la adevăr. Dar, de la adevărul cui?…
De la adevărul părintelui care judecă situația, nu-i așa?
Într-o altă familie, este foarte probabil ca un alt părinte să nu considere greșeală o acțiune identică făcută de copilul său.
Fiecare persoană are anumite valori, anumite credințe, anumite dorințe diferite de ale altora. Acest lucru este firesc, în caz contrar, am gândi și ne-am comporta toți la fel. Din acest motiv, un anumit lucru care este considerat o greșeală într-o familie poate să nu fie văzut ca o greșeală sau poate chiar poate fi perceput ca fiind ceva demn de laudă într-o altă familie.
În acest context, putem afirma că greșeala nu este general valabilă și că, în raport cu copilul, părintele este cel care dă verdictul ce este corect și ce este greșit, în funcție de valorile sale, de credințele sale, de propria sa experiență de viață și de tiparele sale emoționale, de gândire și de acțiune.
În același timp, ceea ce părinții consideră o greșeală, până a ajunge să fie catalogat drept o greșeală, a fost o simplă (in)acțiune a copilului. Și știm că fiecare persoană face cel mai bun lucru de care este capabilă în fiecare moment al vieții sale cu resursele pe care le are.
Cu alte cuvinte, inclusiv în acel moment nefericit, când copilul a făcut ceva despre care va afla că a fost o greșeală, în respectivul moment, el a crezut că face bine, sau pur și simplu nu s-a gândit că lucrurile ar putea degenera și că ceea ce face s-ar putea întoarce împotriva lui.
Iată că, din această perspectivă, ceea ce văd părinții drept o greșeală este cel mai bun mod prin care copilul a reușit să gestioneze o provocare de moment, cu resursele de care dispunea atunci.
Astfel, putem reformula întrebarea de mai sus:
Cum e cel mai potrivit să reacționăm atunci când copilul a procedat în cel mai bun mod, cu cele mai bune intenții, însă acțiunea sa sau rezultatul acțiunii nu corespunde așteptărilor noastre?
Din punctul meu de vedere, cuvântul “greșeală” nu are ce să caute în relația dintre părinte și copil. Și, reformulată în acest mod, întrebarea deschide o abordare diferită de parenting.
Copilul tău știe este foarte conștient care sunt așteptările tale de la el. Dacă nu reușește să corespundă așteptărilor tale, cel mai probabil, nu este pentru că nu vrea, ci pentru că nu reușește. De aceea, are sens să te conectezi mai mult cu el pentru a înțelege care este cauza reală. S-ar putea să descoperi că este cazul să-ți reevaluezi așteptările, adaptându-le la vârsta copilului, la calitățile și abilitățile sale, la personalitatea sa.
Copilul știe foarte bine când acțiunile sale îți stârnesc emoții negative. De aceea, de cele mai multe ori, face tot posibilul pentru a respecta regulile tale. Dacă te îndoiești de acest lucru, adu-ți aminte de momentele în care copilul tău este pus în situația de a-i explica regulile unui copil mai mic – atunci vezi clar cât de bine le cunoaște.
Dacă, însă, face lucruri despre care știe că nu le accepți, atunci fie emoțiile sale, sau dorințele sale puternice nu mai pot fi reprimate și explodează în comportamente nedorite, fie a învățat din experiență că acesta este un mod de a obține atenția ta, în condițiile în care alte încercări nu au dat rezultat.
Așadar, în loc să corectăm greșelile copiilor, este mult mai de ajutor:
1. Să plecăm de la premisa că cel mic a făcut cel mai bun lucru de care a fost capabil în momentul respectiv. Să alegem să credem și să știm că cel mic a avut o intenție bună, indiferent ce a făcut și ce s-a întâmplat. Te asigur că, având această abordare, îți vei vedea copilul într-o altă lumină.
2. Să fim alături de copilul nostru, fiind conștienți că nici el nu este mulțumit că lucrurile au decurs într-un mod nefavorabil. Putem alege să fim de aceeași parte a baricadei cu el, nu împotriva lui.
3. Să ne conectăm cu copilul, să discutăm cu el, să ne jucăm cu el și să descoperim care este cauza reală care l-a determinat să acționeze într-un anumit fel. Doar știind ce se întâmplă cu adevărat în sufletul și în mintea lui, îl putem ajuta să depășească provocările cu care se confruntă, să rezolve conflictele prin care trece, să găsească soluții la problemele pe care le întâmpină.
4. Să-i reamintim regulile ori de câte ori este necesar, cu fermitate și cu blândețe în același timp, și să le punem în context vorbindu-i despre importanța lor.
5. Să ne reevaluăm așteptările pe care le avem față de copil. Dacă simțim că ne este greu să renunțăm la anumite așteptări, ne putem întreba ce anume am simți că am pierde noi, personal, dacă am renunța la acele așteptări, pentru că aici nu mai este vorba despre copil, ci despre anumite nevoi ale noastre pe care încercăm să ni le satisfacem prin intermediul copilului. Odată ce ne-am clarificat așteptările de la copil, e important să discutăm cu el și să i le împărtășim.
6. Să scoatem în evidență lucrurile pe care le face bine, să-i hrănim cu atenția noastră succesele, nu eșecurile. Atunci, vor apărea din ce în ce mai multe reușite.
7. Să credem că cel mic are toate resursele de care are nevoie pentru a reuși, pentru a evolua și e capabil să facă lucrurile din ce în ce mai bine. E important să-i transmitem copilului că avem încredere în el.
Schimbând abordarea de la a te concentra pe greșelile copilului și pe corectarea sau eliminarea greșelilor la a te concentra pe reușitele copilului și pe dorințele și intențiile pentru viitor, poți face o diferență uriașă.
Ca părinte, ești la butoane, deții mult mai mult control și influență decât crezi. Tu setezi regulile, tu dai tonul, tu transmiți mesajul. Copilul doar îți răspunde. Așadar, alege să dai un ton pozitiv, să hrănești cu atenția ta lumina din copilul tău și să transmiți mesaje constructive și hrănitoare pentru sufletul celui mic, astfel încât peste ani să devină un adult încrezător, curajos și puternic.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp!
Sursa foto: Pexels
