În cadrul unui mini-sondaj realizat în lista de abonați la newsletterul Parenting 2.0, media la care mamele își evaluează gradul de conectare cu copilul/copiii este de 6,9 din 10. Mamele fac eforturi în acest sens, însă știu că mai e destul loc pentru îmbunătățire.
În articolul de ieri, spuneam că, astăzi, voi prezenta cum anume funcționează conectarea părinte-copil. Vom vedea, astfel, de ce este atăt de eficientă și, aș spune, chiar determinantă în relația părinte-copil.
Nevoia de siguranță primează
Încă din 1943, studiind motivația oamenilor, psihologul american Abraham Maslow a pus pe hârtie pentru prima dată ierarhia nevoilor umane, cunoscută în prezent ca Piramida lui Maslow.
Conform acesteia, omul poate avea interes, dorință și motivație pentru a se ocupa de un anumit nivel doar atunci când nivelul de sub el este satisfăcut.
Cu alte cuvinte, un om al străzii care nu a mâncat nimic de două zile (nu are nevoile fiziologice bifate) nu se mai gândește nici măcar la siguranța lui atunci când fură ceva de mâncare, și cu atât mai mult nu-i pasă cărui grup aparține sau să facă ceva dezvoltare personală.
În lumina acestor lucruri, nu ne putem aștepta ca o persoană, cu atât mai mult un copil, să fie motivat să facă performanță, să se dezvolte, să învețe lucruri noi, să se schimbe atâta timp cât se simte în pericol.
Nevoia de siguranță și securitate nu este satisfăcută. Și aici se blochează totul. Filmul tehnicilor eficiente de educație se rupe atunci când copilul nu se simte în siguranță în relația cu părintele.
Copilul nu mai poate tinde la mai mult și la mai bine. Nu până când se simte din nou în siguranță.
Rezultatul educației e determinat de cum te percepe creierul copilului
Faci eforturi, citești articole de parenting, cărți, poate urmărești podcasturi și faci cursuri menite să te ajute să-ți educi mai bine copilul. Și, cu atâtea eforturi, te-ai aștepta ca lucrurile să meargă bine, nu-i așa? Așa ar fi logic, de acord?
Totuși, culmea, de cele mai multe ori, nu se întâmplă așa!
De ce? Pentru că relațiile dintre oameni nu se supun deloc logicii și rațiunii.
Iar asta se întâmplă deoarece partea din creier responsabilă de gândirea logică, de rațiune, de autocontrol, de asumarea responsabilităților, de prognoze este creierul nostru rațional, neocortexul, cea mai nouă parte din creier, atât din punct de vedere al dezvoltării umane, cât și cea care ajunge la maturitate cel mai târziu (după 20 de ani).
Neocortexul este pus în funcțiune abia la final, după ce părțile mai vechi din creier, cele care reprezintă mintea noastră inconștientă, și-au spus deja părerea. Iată cum se întâmplă asta:
Cea mai veche structură cerebrală a omului este creierul reptilian (sau primitiv, arhipaliu, paleocortex), care funcționează pe bază de instincte. El asigură funcțiile de bază (mișcarea, respirația, bătăile inimii), printre care și supraviețuirea.
Pentru a asigura siguranța fizică a persoanei, creierul reptilian procesează rapid indicii pe care îi oferă oamenii cu care interacționează. Cu alte cuvinte, când te apropii de copilul tău, paleocortexul lui îți scanează limbajul nonverbal: poziția corpului, tonul vocii, ritmul respirației, mimica feței etc. Un ton răstit, nemaivorbind de țipat, o mimică încruntată, bărbia ridicată sau o mână ridicată sunt pentru copil semnale care îi pun în pericol siguranța. Când copilul le detectează la părinte, creierul acesta vechi apasă pe butonul roșu “PERICOL” și copilul intră în una dintre stările “luptă, fugi sau îngheață”, pentru a-și asigura supraviețuirea.
Când nu se simte în siguranță, singurul scop la copilului este să supraviețuiască, să revină în siguranță, restul (să fie mai bun, să facă tema, să citească o carte, să vorbească mai frumos etc.) e pus pe pauză ca fiind activități care ar consuma inutil energia de care poate depinde supraviețuirea.
Semnalul de pericol dat de către creierul reptilian ajunge la creierul limbic (emoțional), care generează emoții, în acest caz, de frică, de furie etc.
Îți dai seama că, într-o stare de frică, un copil nu poate fi atent la mesajul rațional pe care îl transmite părintele. Argumentele pe care le spune trec pe lângă copil.
Când simte teamă, copilul este în blocaj mental. Dacă se mai suprapune și vinovăția și rușinea, pe care mulți părinți încă le mai induc copiilor cu intenția de a-i motiva, cușca emoțională este gata, iar copilul nu poate ieși singur din ea.
Ce face conectarea
Chiar și adulții au nevoie de o stare de prezență și conștiență bine antrenată pentru a evalua rațional o situație pe care instinctele au decodat-o drept periculoasă, în timpul desfășurării ei. Și au nevoie de mult efort pentru a rămâne deschiși, proactivi și respectuoși când o altă persoană țipă la ei, îi critică, îi ceartă, îi umilește.
Știind aceste informații, îți dai seama că, oricât și-ar dori, copiii nu pot fizic să facă asta, dezvoltarea cortexului prefrontal începe să se intensifice abia pe la 8-11 ani, astfel încât abilitățile de autocontrol devin pe deplin disponibile abia după 25 de ani. În timp, copiii învață treptat, de la noi, părinții lor, aceste abilități.
Astfel, pentru a-ți educa frumos copilul, ai nevoie, în primul rând, ca el să fie deschis să primească educația ta. Degeaba ai venit la el cu toate minunățiile, dacă el ți-a închis ușa în față și a încuiat-o cu 3 zăvoare.
Și, deoarece tu ești adultul, știi că nu este responsabilitatea copilului să facă imediat tot ce îi spui: chiar dacă ar vrea, el nu poate lupta cu instinctele lui.
În schimb, poți să îți asumi că este responsabilitatea ta să te asiguri că ușa copilului este deschisă pentru tine, pentru ca tu să-i poți oferi tot ce pregătești pentru el, iar el să primească.
Și conectarea este cheia care descuie această ușă.
Cum funcționează conectarea
Atunci când ești conectată cu copilul, toate barierele dintre voi cad și se întâmplă lucruri minunate.
Iată 10 lucruri magice care se întâmplă atunci când asiguri conectarea cu copilul tău:
- Copilul este atent la tine și la ce îi spui, astfel încât îi poți transmite mesajele pe care le consideri importante pentru educația lui.
- Copilul devine mai cooperant și te ascultă de bunăvoie, deoarece vrea să se bucure cât mai mult de această conectare, vrea să fii mulțumită și mândră de el.
- Copilul te simte aproape de sufletul lui, are încredere în tine și îți împărtășește gândurile și trăirile lui sincere. Ești prima persoană la care va veni atunci când va avea nevoie de ajutor.
- Copilul se simte în deplină siguranță alături de tine, știind că nu îi vei face niciun rău.
- Copilul se simte protejat de pericolele cu care s-a confruntat sau s-ar putea confrunta din exterior. Ce e esențial este că tu nu mai reprezinți un pericol.
- Copilul se simte iubit și acceptat așa cum este, formându-și convingerea că este ok așa cum este, că e suficient de bun.
- Copilul simte că poate fi el însuși, fără să se prefacă, fără să disimuleze și fără să te mintă.
- Copilul nu mai consumă atâta energie pentru a se proteja de tine și o folosește pentru dezvoltarea lui intelectuală, emoțională, comportamentală, practică etc.
- Copilul se simte relaxat, știind că nu trebuie să se lupte cu tine, să-ți dovedească ceva. Cu cât copilul este mai relaxat acasă, cu atât va fi mai performant în lume (școală, sport, olimpiade, artă, hobby-uri etc.), deoarece are mai multă energie pentru a construi, a crea și a performa.
- Copilul este mai ferit de dependențe, deoarece se simte conectat cu tine și cu sine însuși, ceea ce îi formează abilitatea de conectare cu ajutorul căreia va reuși să se conecteze autentic și cu alte persoane în viața de adult, inclusiv cu propriii lui copii, în viitor.
Sună bine și cu toții ne-am dori aceste lucruri, nu-i așa?
Vestea bună este că e cât se poate de fezabil să reușim asta în relația cu copiii noștri. Ei sunt primii care ne vor ajuta și ne vor susține pe acest drum, deoarece abia așteaptă asta de la noi!
E nevoie doar să ne asumăm responsabilitatea pentru conectarea cu copiii noștri, să eliminăm barierele care stau în calea conectării și să lucrăm constant și conștient la asta.
Nu ne putem feri copiii în totalitate de pericole, deoarece, de la un punct, nu suntem alături de ei 24 din 24.
Dar putem să ne asigurăm că:
- Le transmitem cunoștințele și înțelepciunea noastră, care îi poate ajuta în viață
- Vom putea fi alături de ei, să-i ajutăm, să-i susținem și să-i îndrumăm, dacă ei ne spun prin ce trec
Dacă ești un părinte care reușește să asigure conectarea autentică și profundă cu copilul/copiii în majoritatea timpului, te felicit! E un efort conștient pe care îl fac și eu și știu ce presupune.
Însă, dacă simți că nu te conectezi suficient cu copilul tău/copiii tăi, dacă observi că, în multe momente, copilul pune o barieră între tine și el, sau poate chiar a început să te mintă, dacă face lucrurile din frică abia după ce țipi la el, vreau să te asigur că există speranță!
Mai mult, te asigur că, odată ce îți asumi responsabilitatea și acționezi conștient, asumat și inteligent, vei repara relația cu copilul și vei asigura conectarea de care are nevoie!
În cazul în care simți că îți e greu singură și ai nevoie de ajutor, mâine, îți voi povesti despre programul pe care l-am pregătit special pentru repararea conectării cu copilul.
Pe scurt: e un program scurt (5 zile), practic, accesibil ca preț, care are loc până de Crăciun, astfel încât să aplici deja în vacanța copilului. Revin mâine cu toate detaliile.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Freepik.com
