Cum înveți copilul mic să nu facă crize atunci când se înfurie?

Poate cea mai mare provocare a părinților de copii mici, de 2-3-4 ani, o reprezintă crizele de furie, de plâns, tantrumurile. Acestea apar, de regulă, atunci când copilul se enervează sau se înfurie, dintr-un motiv sau altul.

În acest context, mulți părinți vor să știe cum să-și învețe copiii mici să nu mai facă asemenea crize atunci când se înfurie.

Acum, am pentru tine o veste bună și una mai puțin bună. Voi începe cu vestea mai puțin bună, care este mai scurtă. După aceea, vom detalia vestea cea bună.

Deci, vestea proastă este următoarea:

Nu putem învăța un copil mic să nu facă crize atunci când se înfurie.

Nu te grăbi să cataloghezi titlul articolului ca pe un “clickbait”. Te invit să citești în continuare, deoarece vei afla lucruri foarte utile pentru ca asemenea crize să nu apară sau să treacă rapid și ușor.

Simplul fapt că, de acum încolo, ai ocazia să scapi de ideea nerealistă ca micuțul tău de 2-3 ani are capacitatea să nu facă niciodată crize te va scăpa de așteptări nerealiste și te va ajuta să te concentrezi pe soluții realiste care într-adevăr funcționează.

Acum, iată și vestea bună asupra căreia ne vom concentra în continuare:

Putem preveni crizele copilului mic și îl putem ajuta să le depășească mai rapid și mai ușor.

La ce sunt bune crizele de furie și de plâns

Momentele în care copilul plânge necontrolat, urlă și chiar se tăvălește pe jos, poate chiar pe stradă sau în magazin sunt extrem de dificile pentru părinți. Copleșiți de propriile emoții, precum și sub presiunea privirilor oamenilor din jur, poate că puțini sunt părinții care reușesc să conștientizeze, în acele momente, rolul pozitiv al crizei pe care o face copilul.

Păi, la ce ar putea fi bună o criză de plâns și de furie a copilului, cu manifestări atât de urâte?, te-ai putea întreba.

E adevărat, dacă ne uităm la copilul de 2-3 ani având așteptarea ca el să aibă dezvoltate abilități de gestionare a emoțiilor la nivelul la care le avem dezvoltate noi, sau la nivelul la care le are dezvoltate un copil de 6-7 ani, de exemplu, atunci nu vom vedea nimic bun în comportamentul copilului. Mai mult, îl vom judeca și vom insista să ne confirme așteptările de a-și controla emoțiile și de a vorbi frumos, indiferent ce simte.

Citește și:

Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine

Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii

Punctul de plecare: realitatea de moment a copilului

Eu, personal, am învățat ca, în relația cu oamenii, fie că este vorba de copilul meu, de clienții la coaching sau la cursuri, de membrii familiei și chiar de mine însămi, să iau ca punct de plecare realitatea interioară. Starea de fapt din acest moment.

Oricât aș vrea eu ca fiul meu să simtă bucurie că trebuie să-și facă temele, el simte revoltă, nemulțumire și vrea să amâne cât mai mult momentul în care se așează în fața caietului.

Când eu insist să-și facă temele fără să țin cont de ce simte și de ce gândește el, ce se întâmplă este că fiecare dintre noi avem tablouri diferite ale realității în care suntem. Și ce fac este să-l forțez să intre în realitatea mea, adică să vadă lucrurile așa cum le văd eu, din perspectiva mea, să simtă și să gândească ce consider eu potrivit să simtă și să gândească.

Copilul chiar poate să învețe să se transpună în realitatea altcuiva, dacă are exemplul părintelui care face asta. Cu alte cuvinte, copilul învață să vadă perspectiva celuilalt pe măsură ce trăiește, în mod repetat, experiența în care părintele vede lucrurile din perspectiva lui, a copilului. În felul acesta, experimentează și învață ce înseamnă să te pui în papucii celuilalt, să înțelegi ce simte și ce gândește și să fii pe aceeași foaie, pe aceeași lungime de undă cu o altă persoană.

Citește și:

Educația emoțională a copiilor: Principalele 3 blocaje ale părinților

Tehnica din 3 pași care te ajută să schimbi emoțiile copilului

Emoția exteriorizată este o emoție descărcată în exterior, nu stocată în corp

Așadar, pornim de la realitatea de moment a copilului, care simte furie, revoltă, frustrare, poate oboseală, poate nedreptate sau frică etc. E o emoție intensă care îi depășește capacitatea de a o gestiona și întregul sistem se dă peste cap. Partea emoțională pune stăpânire pe corpul copilului, în timp ce partea rațională, care este abia în formare, este prea firavă pentru a contrabalansa avalanșa de emoții dificile.

Cât de copleșitoare trebuie să fie o emoție pentru ca tu, la vârsta ta adultă, să plângi necontrolat, să nu mai poți sta în picioare și să te arunci pe jos?.. Ne este greu să ne imaginăm, dar copiilor mici furia, frica, o dorință mare care este respinsă le pot genera asemenea stări copleșitoare.

Și, dacă tot simte aceste emoții dificile, ce poate face copilul cu ele?

Tendința firească este să le scoată afară, să le exteriorizeze printr-o criză echivalentă ca putere cu intensitatea emoțiilor pe care le simte.

O altă opțiune este să le țină în interior. Asta învață să facă acei copii care văd că părinții lor le resping emoțiile dificile și le transmit mesajul că sunt iubiți și acceptați doar atunci când sunt într-o stare pozitivă sau neutră.

Doar că această strategie, deși este mai comodă pentru părinți, este distructivă pentru copil pe termen lung din cel puțin două motive:

1. Emoțiile dificile neprocesate se stochează în corp, generând, în timp, diferite afecțiuni. Domeniul de studiu al psihologiei psihosomatica se ocupă cu această abordare. Dacă dorești să afli mai multe, poți citi și cărțile medicului canadian de origine maghiară Gabor Mate, în special cartea “Când corpul spune NU”.
2. Reprimarea emoțiilor duce la o închidere emoțională, în care copilul, devenit adult, nu simte nici emoțiile neplăcute, nici pe cele plăcute, nu este în contact cu sine însuși, existând riscul de apariție a dependențelor, stărilor anxioase și depresive.

Așadar, faptul că cel mic scoate emoțiile dificile afară din mintea și din corpul lui este un lucru bun, deoarece nu vrem să le reprime și să se îmbolnăvească. Oricum, la vârsta lui, copilul încă nu știe să-și autoregleze emoțiile, iar cortexul său prefrontal, cu abilitatea e autocontrol, încă nu s-a format.

Citește și:

Cele 9 emoții care îi îmbolnăvesc pe copii. Cum îți ajuți copilul să le facă față

Stresul afectează sănătatea. 5 pași pe plan emoțional pentru a întări imunitatea copilului

O a treia opțiune este să ajutăm copilul să-și exteriorizeze emoțiile într-un mod sănătos, constructiv, respectând normele sociale. Implică răbdare și efort din partea părinților, însă este cea mai sănătoasă soluție, rezultatele căreia se văd pe termen lung.

Ce facem în continuare?

În acest context, ce putem face este să prevenim, pe cât posibil, apariția crizelor de plâns și să învățăm copilul să-și autoregleze emoțiile. Le luăm pe rând.

Regula de bază nr. 1: Prevenția

Marea majoritate a crizelor de plâns ale copiilor pot fi prevenite. O spun și din experiență, și după lucrul cu sute de părinți în sesiuni unu la unu și în cursuri.

Pentru a preveni crizele, ai nevoie:

1. Să-ți observi copilul cu atenție, pentru a descoperi care sunt momentele din zi în care apar anumite nevoie și să-ți organizezi activitățile în funcție de ele
2. Să ai grijă să răspunzi rapid nevoilor copilului. Cu cât trece mai mult timp de la manifestarea cererii copilului până când îți acorzi atenție, cu atât va fi mai stresat și nervos și cu atât crește riscul apariției unei crize. Atenție, vorbim despre nevoile de bază (masă, somn, conectare, mișcare, joacă, odihnă etc.), nu despre dorințe.
3. În ceea ce privește dorințele (jucării, dulciuri din magazin, ecrane etc.), stabilirea unor limite clare și ferme, cu blândețe. Am scris în detaliu despre stabilirea limitelor care să funcționeze în acest articol. Odată stabilită o limită, e datoria ta, a părintelui, să o respecți, să nu cedezi data viitoare când copilul va încerca să o încalce, deoarece va face asta. Dacă astăzi respecți limita, iar mâine lași copilul să facă ce vrea, e firesc ca, peste câteva zile, când vei vrea să impui din nou limita, copilul să facă scandal.
4. Cât mai multă joacă și conectare cu copilul. Cele mai multe dintre problemele de comportament ale copiilor mici apar din cauza deconectării emoționale de părinți: fie părintele nu are timp de copil, fie petrece timp, însă este deconectat emoțional, fiind copleșit de propriile griji și cu gândul în altă parte.
5. Să îți calibrezi așteptările în funcție de vârsta copilului. Un copilaș de 2-3 ani abia face învață ce sunt emoțiile și ce să facă cu ele. În timp, va învăța de la tine să și le gestioneze. Pentru a reuși în acest proces, are nevoie ca tu, părintele lui, să-i fii alături cu răbdare, cu susținere, cu încredere, fără etichete, fără judecată, fără comparații cu alți copii.

Am mai scris despre prevenția tantrumurilor și gestionarea lor în acest articol:

Țipete și tantrumuri la restaurant? 6+5 soluții pentru părinți

Regula de bază nr. 2: Educația emoțională

Un părinte conștient știe că educația emoțională este un proces continuu care începe încă de când copilul se află în burtică. Pentru că, în perioada intrauterină, fătul intră în contact cu sângele mamei, el face cunoștință de atunci cu hormonii, deci cu stările emoționale pe care le simte mama. Cu alte cuvinte, atunci când se naște, bebelușul este deja familiarizat cu o anumită atmosferă emoțională.

După naștere, micuțul învață de la părinții lui nu doar limbajul și comportamentele, ci și strategiile de gestionare a emoțiilor.

Dacă vede părinți agresivi, care se ceartă frecvent, va învăța să-și manifeste emoțiile dificile prin ceartă. Dacă vede părinți apatici, care se simt victime ale circumstanțelor, va prelua victimizarea ca pe o strategie. Dacă va vedea părinți deconectați de propriile lor emoții și care îi interzic și lui să simtă anumite emoții și să le manifeste, va face și el la fel.

Cu alte cuvinte, strategiile pe care tu le folosești pentru a-ți gestiona emoțiile sunt strategiile pe care copilul le învață.

Dacă îl cerți și îl critici, copilul învață să se critice atât pe sine însuși, cât și pe ceilalți și va fi în permanență nemulțumit.

Dacă, dimpotrivă, îl privești cu bucurie, cu iubire, cu admirație, apreciezi ceea ce face, ai răbdare cu el și îi oferi timp și atenție, copilul va învăța să se respecte pe sine și pe alți oameni și să fie binevoitor cu el și cu cei din jur.

Citește și:

Când sunt ineficiente activitățile de recunoaștere a emoțiilor

Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți

Iată câteva lucruri pe care le poți face în mod concret pentru a-ți ajuta copilul să-și gestioneze emoțiile într-un mod sănătos:

1. Discută cu copilul despre emoții, cu scopul de a-l ajuta să-și conștientizeze emoțiile și să facă diferența între ele. Te poți folosi de carduri cu activități sau cărticele pe această temă, precum și de discuțiile despre situațiile concrete din viața copilului sau din viața altor persoane.
2. Încurajează copilul să pună în cuvinte ce simte. De fiecare dată când o emoție este pusă în cuvinte, intensitatea ei scade. Pe măsură ce copilul învață să facă asta, crizele de furie se vor potoli mult mai rapid. Dacă nu reușește să vorbească despre emoția sa, vorbește-i tu despre ea. De exemplu: “Te-ai supărat foarte tare că băiețelul nu ți-a permis să te joci cu mingea lui și de asta plângi acum.”
3. Validează trăirile copilului. Spune-i că e normal să simtă ce simte, în situația dată. Evită să judeci copilul pentru emoțiile pe care le simte. Asta nu va face decât să-l blocheze în respectiva emoție.
4. Ajută-l să vadă rolul pozitiv al emoției pe care o simte. De exemplu, supărarea sau furia că nu s-a putut juca cu jucăria unui alt copil în parc are rolul pozitiv de a manifesta frustrarea și de a scoate în evidență dorința de a se juca cu acea jucărie. Pune accentul pe dorință și spune-i copilului cum poate fi rezolvată (poate îi poți cumpăra o minge, poate să încerce să o împrumute de la un alt copil sau de la același copil mai târziu etc.).
5. Împrietenirea cu toate emoțiile. Ajută-ți copilul să înțeleagă că nu există emoții pozitive și negative, că noi, oamenii, suntem cei care le conferim o anumită semnificație, în timp ce, în esență, emoțiile sunt aici pentru a ne ajuta, pentru a ne oferi indicii și pentru a ne proteja.
6. Jocuri de rol în care abordezi cu copilul diferite provocări emoționale cu care se confruntă. Acestea îl ajută să vadă lucrurile mai detașat și să găsească soluții.
7. Ajută copilul să înțeleagă că emoția nu este el, să nu se identifice cu emoția. Emoția este o stare generată de gânduri și de hormoni, care îi influențează gândirea, starea și comportamentul, dar care este diferită de el ca persoană. Un desen animat de mare ajutor în înțelegerea aceste explicații este “Inside Out”/“Întors pe dos”, unde mare parte din acțiune se petrece în mintea unei fetițe și unde vedem interacțiunea dintre diferite emoții și efectele lor asupra comportamentului fetiței.

Iar cel mai important lucru pe care îl poți face nu are legătură cu activitățile cu copilul. Cel mai important lucru pe care îl poți fac pentru a-i oferi copilului tău o educație emoțională sănătoasă este lucrul tău cu propriile tale emoții.

Având zi de zi alături de el un părinte echilibrat emoțional, conștient de emoțiile sale și de ce le-a declanșat, care își asumă responsabilitatea pentru emoțiile sale și aplică tehnici și soluții pentru a le transforma și a le elibera, – copilul va învăța și el să-și asume responsabilitatea pentru emoții și să se autoregleze.

Citește și:

Gabor Maté: Cele 2 gânduri traumatizante ale copilului mic când părintele nu-i satisface nevoile

Psihologul Gáspár György: „Când le oglindim emoțiile și le validăm experiența, copiii își găsesc forța de-a înfrunta greutățile”

Cum emoțiile pot afecta sănătatea. 4 sfaturi de la psiholog pentru a face față somatizării

Când copilul NU este puternic emoțional, deși pare să fie

La final, dacă dorești să afli mai multe despre o metodă simplă de a-ți ajuta copilul să se calmeze când simte emoții dificile, te invit să descarci un scurt ghid de o pagină în format pdf printabil, abonându-te la newsletterul nostru:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

Totodată, îți las mai jos și câteva recomandări de cărți și activități care să te ajute în ghidarea copilului în procesul de recunoaștere a emoțiilor:

(Cu precizarea că, pentru a fi eficiente e nevoie să fie susținute de părinți conștienți de propriile emoții care fie își autoreglează emoțiile, fie se află în proces de învățare.)

1. „Ce, cum si de ce simt? Ema si Eric descoperă emoțiile”, de Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană)

Cartea se adresează copiilor cu vârsta peste 3 ani pe care îi invită să descopere prin ce emoții trec eroii Ema și Eric. Cu umor și relaxare, asociind emoțiile cu animăluțe cu care seamănă, copiii vor înțelege 18 emoții comune și cum le pot primi în viața lor astfel încât toată lumea să fie bine și să se simtă iubită.

Emoțiile neplăcute trec mai repede atunci când învățăm să le recunoaștem. Corpul nostru ne oferă indicii despre emoțiile pe care le simțim. Apoi, în funcție de aceasta, știm ce să facem pentru a nu ne lăsa afectați de ea sau pentru a nu răni pe cineva.

2. „Marea carte a emoțiilor. Povesti pentru recunoasterea emotiilor” de Jambor Eszter

Pentru a putea pune în cuvinte emoțiile pe care le simte, copilul are nevoie să învețe să le recunoască în sine și în ceilalți. Povestioarele din acest volum vin în ajutorul părinților care au copii de vârsta grădiniței aflați în proces de identificare a emoțiilor și de dezvoltare a inteligenței emoționale.

3. „Emoțiile explicate copiilor (dar și părinților)” de Philippe Grimbert

Uneori, copilul este stimulat de propriile sale emoții. Alteori, emoțiile îl preocupă prea mult și devin o piedică pentru el, deoarece nu le poate recunoaște sau exprima bine. Această carte poate ajuta copiii și părinții să înțeleagă sau să valorifice aceste emoții. Totodată, părinții vor afla ce pot face pentru a asigura sănătatea emoțională a copiilor.

4. Set Emoții, 81 cartonașe 9,5×9,5 cm, 2+ ani

Setul cuprinde 81 de imagini sugestive reprezentând diverse emoții și posibile cauze ale acestora. Kitul este potrivit după vârsta de 2 ani. Copilul poate învăța să identifice și să denumească emoții dezvoltând atât limbajul receptiv, cât și limbajul expresiv.

5. 52 de jetoane pentru a înțelege emoțiile de Stephanie Boudaille-Lorin

Furia, tristețea și frica sunt emoții mai puțin plăcute decât bucuria, veselia sau mândria, dar toate ne transmit un mesaj important, pe care trebuie să-l ascultăm și să-l descifrăm. Aceste jetoane îl pot ajuta pe copil să-și recunoască emoțiile, să le înțeleagă și să le accepte, pentru a fi în cea mai bună formă.

Sursa foto: Phil Nguyen, Pexels