Tații contează! Și asta o spun nu doar mamele, ci și studiile specialiștilor. „Observațiile din știința relațiilor ne arată că tații contează!”, afirmă cunoscutul psiholog Gáspár György. El prezintă, într-o postare pe contul său de Facebook, diferitele tipologii de tați, precum și ce impact are absența sau prezența emoțională a taților asupra copiilor.
Gáspár György este psiholog clinician, psihoterapeut relațional și autor de cărți bestseller. De asemenea, el este președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și președintele Academiei Imago România.
„Este adevărat că există nenumărate tipologii de tați”, spune psihoterapeutul.
Citește și:
Psihologul Gáspár György: 5 comportamente ale părintelui care duc la neglijarea emoțională din copilărie
Lista scurtă de 5 cărți de parenting pe care merită să le citești
Iată câteva tipologii de tați, potrivit lui Gáspár György:
- Avem tații de weekend, de vacanțe sau de sărbători
- Avem tații care sunt prezenți fizic, dar indisponibili emoțional
- Avem tații care sunt disponibili emoțional, nu doar prezenți fizic.
- Avem tații care și-au abandonat de tot copiii
Dintre aceste tipologii, cei mai câștigați sunt copiii cu tați disponibili la conectare emoțională și implicați din punct de vedere psihologic. Potrivit psihologului, care face referire la cartea „Parenting”, de John Gottman, acești tați au influența pozitivă cea mai semnificativă, copiii lor putând avea:
- Achiziții verbale mai bune
- Abilități sociale mai robuste
- Mai multă compasiune
- O capacitate mai mare de a trasa limite
- Rezultate academice mai bune
- Relații de prietenie mai solide
- O mai bună pregătire pentru viață
Citește și:
Psihologul Gáspár György: 5 comportamente ale părintelui care duc la neglijarea emoțională din copilărie
Două lucruri esențiale pe care doar tatăl le poate oferi copiilor. Toți tații buni trebuie să le știe
Efectele absenței emoționale a taților asupra băieților
Potrivit psihoterapeutului Gáspár György, se pare că băieții cu tați absenți sau indisponibili emoțional:
- Sunt mai puțin asertivi
- Întâmpină mai multe dificultăți în ceea ce privește autocontrolul, atenția, concentrarea și memoria de lucru
- Stau mai rău la capitolul amânarea recompenselor și managementul impulsului
Efectele implicării taților asupra fetelor
Conform specialistului citat, fetele ai căror tați sunt prezenți și implicați au o stimă de sine mai bună, sunt mai puțin expuse riscului de promiscuitate sexuală de la vârste tinere și au mai multe șanse de a construi relații sănătoase cu bărbații, atunci când ajung la vârstă adultă. Gáspár György susține că prezența tatălui este foarte importantă în perioada preșcolară și în adolescență: „Este clar că tații nu sunt nici dispensabili și nici doar niște „asistenți ai mamelor”; prezența lor este extrem de importantă, cu precădere, în perioada de preșcolaritate și de adolescență”.
Citește și:
Coaching emoțional în parenting. Psihologul Gáspár György prezintă o soluție eficientă din 5 pași
Ce își va aminti copilul tău? Iată cum construim amintiri frumoase
Mai mult, continuă specialistul, tații au capacitatea de a reduce problemele de sănătate mintală cu care se confruntă generația de adolescenți și de tineri. „Printr-o implicare mai mare și prin mai multă disponibilitate afectivă, tații ar putea să contribuie semnificativ la diminuarea problemelor de sănătate mintală în rândul adolescenților și a tinerilor”, subliniază autorul. Potrivit acestuia, pentru a le reda copiilor tații, este important să-i susținem pe aceștia, dar și să ne schimbăm narațiunea cu privire la rolul și importanța figurilor paterne. „Antropologii au descoperit că există și un instinct patern, pe care bărbații îl pot accesa printr-o mai semnificativă implicare în viața de familie – în timpul sarcinii și după nașterea copilului”, mai spune psihoterapeutul Gáspár György.
Citește și:
Care sunt nevoile copilului. Gáspár György prezintă 10 dimensiuni holistice ale dezvoltării copilului
8 semne ale unei relații bune tată-fiică
Vizionează episodul #EpicTalk pe această temă, de pe Pagina de Psihologie, cu Gáspár György în dialog cu Andreea Brașovean:
https://www.youtube.com/watch?v=a_LRhgUIhUk&t
La final, te invit să afli mai multe despre cartea scrisă de John Gottman pentru părinții care doresc să educe copii cu o inteligență emoțională ridicată:
„Parenting. Cum să creștem copii inteligenți emoțional” de John Gottman și Joan Declaire
Dacă rezonezi cu abordarea lui Gáspár György, s-ar putea să-ți dorești să afli mai multe despre cărțile sale:
„Copilul invizibil”
„Suflete de sticlă. Traumele celor rătăciți în trecut”
„Mindfulness urban. Exerciții de curaj, compasiune și conectare”
„Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații”
Dacă dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR
Sursa foto: Captură YouTube Pagina de Psihologie
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:
Canalul Whatsapp Parenting 2.0