Cunoscutul pediatru Mihai Craiu anunță că încă „un mit a fost spulberat în România”. Este vorba de una dintre medicațiile foarte folosite la noi, despre care a avertizat în repetate rânduri că este „o practică greșită”.
„România este în stare de șoc! Încă un mit a fost spulberat. Faimoasa nebulizare cu dexametazonă din fiola de uz intravenos, una din medicațiile favorite la noi, în România (despre care scriu periodic, aici în SVC, dar și în articole de specialitate sau în prezentări la congrese medicale naționale sau internaționale de peste un deceniu) este o practică greșită”, a anunțat dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din București, într-o postare pe pagina sa de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.
„Nu administrați dexametazonă aerosoli”
Medicul spune că a participat zilele acestea la Conferința „Virtual school on Nebulisation of drugs for treatment of respiratory infections and disease”, unde au fost discutate cele mai detaliate aspecte despre tehnicile de nebulizare, aparatele de nebulizare, medicamentele care pot fi nebulizate sau care se află în studiu în vederea aprobării pentru uz uman pe cale inhalatorie (antibiotice, antivirale, anticorpi monoclonali, mucoregulatorii, enzime etc).
„Am pus întrebarea: <se poate utiliza la copil, în copul nebulizării, dexametazona de uz intravenos?> Răspunsurile formulate elegant (nu a ridicat nimeni sprâncenele sau vocea pentru a întreba <de unde vine prostia asta???>) au fost foarte clare – nu există dovezi că poate fi utilizată în siguranță și, ca atare, nu se recomandă!”, susține dr. Craiu.
În consecință, medicul insistă să „nu administrați dexametazonă aerosoli, indiferent de cine vă recomandă această procedură”.
„Este o indicație greșită, cu posibile efecte adverse grave și care are alternative de tratament sigure și validate prin studii”, subliniază pediatrul Mihai Craiu.
Citește și:
„Bleah! Nu vreau!” 14 idei salvatoare când copilul bolnav refuză tratamentul
Simptomele bronșiolitei. Cum deosebești bronșiolita de o simplă răceală
Copilul tușește? Dr. Mihai Craiu prezintă lista medicamentelor de tuse periculoase pentru copii
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Captură YouTube CreștemMari