Cunoscutul specialist Oana Moraru a vorbit, pe larg, în cadrul unei postări pe contul său de Facebook, despre comportamentele nepotrivite ale copiilor, care ar putea fi cauzele, care sunt semnele și care sunt soluțiile pentru părinți.
Cum se poartă un copil cu un părinte mai puțin disponibil emoțional?
– îl întrerupe tot timpul;
– îl „bârâie” la cap degeaba, e „sucit”, schimbător, ba vrea una, ba alta;
– îşi cheamă mereu mama/tata să vadă ce a făcut; vrea mereu să fie văzut;
– nu vrea la grădi, la şcoală, se desparte greu de el;
– vrea mereu confirmări că e iubit, stă agățat de el;
– testează limite tot timpul;
– trece uşor de la o stare la alta;
Care sunt semnele că tu, adultul, nu eşti conectat cu el, chiar dacă, bineînțeles, îl iubeşti foarte mult?
– faptul că te grăbești să pui stop unui comportament agasant, agitat, neconfortabil, înainte de a căuta motivul acestuia;
– faptul că te simți pe dinăuntru apăsat de o senzație de oboseală emoțională, din care trebuie să te smulgi mereu ca să te joci cu el; senzația aceea, că interacțiunile jucăușe te drenează de ultima picătură de energie;
– faptul că nu suporți deloc să îl auzi plângând. Încerci să îl potolești, și, fiindcă nu știi cum, te apucă iritația și apoi, furia: ”Dar, ce ai, măi, copilule? Da’, termină odată!”
– faptul că îl distragi mereu de la emoțiile neplăcute: îi promiți o jucărie, îi spui că nu are de ce să fie supărat, îi dai ceva bun, numai să tacă;
– faptul că îl compari cu alții sau îl faci să se simtă vinovat pentru stările tale: ”Dar unde ai învățat tu asta? Uite, nimeni nu face așa, ca tine! Vrei să mă faci de rușine?”
– faptul că îl duci peste tot, îi oferi mulți stimuli exteriori, fără suficiente momente unu-la-unu, de făcut mai nimic, doar de stat unul cu celălalt;
Copiii nu sunt vinovați pentru comportamentele „urâte”.
”Proasta lor purtare” este declanșată de modul în care faptele se oglindesc în ochii părinților lor.
Ce e de făcut? Cum ne conectăm, cum stabilim cu ei o relație mai bună, fără lupte de putere, fără nervi și fără strigăte?
– Spune-ți de multe ori, în gând, până crezi cu toată inima, că emoțiile furtunoase sau neînțelese duc la comportamente rele. Nu copilul e rău, ci se poartă alarmant pentru tine, ca să înțelegi că are nevoie de ajutor. Asta nu înseamnă că nu corectezi sau nu pui limite.
„Doar o faci cu altă atitudine, una senină, încrezătoare, calmă şi nenegociabilă. Pentru că porți deja în inimă certitudinea emoțiilor copilului tău. Ştii prin ce trece, de ce, şi ştii că el aşteaptă să fii un fel de termostat pentru „fierbințeala” trăirilor lui,” este de părere Oana Moraru.
– Înainte de a reacționa, fă o pauză de 90 de secunde. Dă răgaz sistemului tău nervos să nu ia decizii din instinct. Instinctul ăsta e condus, de fapt, de o suferință de demult, când, la rându-ți ai fost pedepsit, sh-sh-it, rușinat, corectat, fără să primești sprijin pentru ce simțeai;
– Dă-ți câteva minute pe zi de încărcare personală. Așa cum îți încarci telefonul, ai grijă de bateria ta sufletească. Una pe jumătate goală nu poate transmite copilului tău suficientă energie bună pentru reglarea trăirilor intense de tot felul.
„Iartă-te pentru momentele proaste, de mamă sau tată neinspirat. Imaginează-ți că lângă tine stă o armată de îngeri care te țin în brațe, te înțeleg, te îndrumă și, mai ales, sunt mereu mame şi tați iertători şi înțelegători pentru tine,” adaugă Oana Moraru.
