Grupa mijlocie de la grădiniță devine obligatorie. Calendarul înscrierilor la grădiniță 2023

Începând din acest an, potrivit Legii Educației Naționale, grupa mijlocie de la grădiniță devine obligatorie. Astfel, toți copiii care vor avea 4 ani în luna septembrie 2023 trebuie înscriși la o instituție de învățământ preșcolar.

Legea Educației mai prevede că, până în anul 2030, și grupa mică de la grădiniță va deveni obligatorie.

Însă, există o problemă asupra căreia presa atrage atenția: locurile la creșe și grădinițe sunt mult sub numărul de copii care ar trebui înscriși. Situația este valabilă atât în orașe, cât mai ales în localitățile din zona rurală.

Spre deosebire de școli, creșelor și grădinițelor nu sunt arondate pe circumscripții. Atunci când își înscriu copiii, părinții pot scrie pe cerere 3 opțiuni, care vor fi luate în calcul.

De regulă, într-o grupă de grădiniță nu pot fi mai mult de 20 de copii. Totuși, cu acordul inspectoratului școlar, pot fi acceptați cel mult 23 de copii.

Citește și:

Nevoia „negativă” vs. nevoia „pozitivă”. Cum să formulăm cerințele astfel încât copiii să ne asculte

Cum ne exprimăm iubirea față de copil, în funcție de vârstă. 6 sugestii de la psihologul Gáspár György

Calendarul înscrierii la grădiniță 2023-2024

Ministerul Educației a publicat, zilele trecute, draftul calendarului de înscriere a copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2023–2024.

 

1. În perioada 23-30 mai 2023: perioada de reînscriere

În această perioadă, „sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă”, precizează reprezentanții Ministerului Educației.

 

2. Până pe data de 31 mai 2023, ora 14:00: numărul de locuri libere, după reînscriere

Se va afișa rezultatul și numărul de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri.

 

3. În perioada 6 – 15 iunie 2023: Prima etapă a procesului de înscriere la grădiniță și creșă

În această etapă, copiii sunt înscriși la grădiniță sau la creșă pe baza dosarelor depuse de părinți sau reprezentanții legali și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.

  • Faza 1: 20 – 22 iunie 2023
  • Faza a II-a: 23 – 27 iunie 2023
  • Faza a III-a: 28 – 30 iunie 2023

Citește și:

Ritualuri de culcare. Soluții practice pentru serile în care copilul nu vrea să doarmă

„Mulți copii își trăiesc toată copilăria fără să fie văzuți.” Gáspár György explică de ce copiii poartă măști psihologice în fața părinților

4. Până pe data de 16 iunie 2023, ora 14:00: numărul de locuri libere, după prima etapă de înscrieri

Se va afișa rezultatul și numărul de locuri libere după finalizarea primei etape de înscriere la creșă și grădiniță.

 

5. În perioada 19 – 29 iunie 2023: A doua etapă a procesului de înscriere la grădiniță și creșă

„În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse”, se arată în documentul publicat de Ministerul Educației.

  • Faza 1: 4 – 6 iulie 2023
  • Faza a II-a: 7 – 11 iulie 2023
  • Faza a III-a: 12 – 14 iulie 2023

 

6. Până pe data de 30 iunie 2023, ora 14:00: numărul de locuri libere, după a doua etapă de înscrieri

Se va afișa rezultatul și numărul de locuri libere după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere la creșă și grădiniță.

Citește și:

“Nu ai niciun pic de răbdare!” 7 moduri simple de a educa răbdarea la copii

5 jocuri care îi ajută pe copii să scape de frica de întuneric

7. Etapa de ajustări: 20 – 30 august 2023

În această etapă, vor fi înscriși acei copii care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din alte motive, precum și cei care nu au participat la primele două etape. Acești copii vor fi înscriși pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar.

La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

  • Copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, având prioritate copiii de 4 ani și de 5 ani
  • Copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE
  • Copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar

 

8. Până pe data de 31 august 2023, ora 14:00: numărul de locuri libere, după ajustări

Se va afișa rezultatul și numărul de locuri libere după finalizarea etapei de ajustări.

Citește și:

Adaptarea la grădiniță. 8 lucruri de făcut pe ultima sută de metri pentru a pregăti copilul

Greșeala pe care mulți părinți o fac în procesul de adaptare a copiilor la grădiniță

„Am păcălit copilul că îl aștept acasă și am plecat. Acum nu vrea să stea la grădiniță singur”

Sursa foto: Yan Krukau, Pexels

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    121,423FaniÎmi place
    274CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole