Psiholog Mihai Copăceanu: 3+1 greșeli ale părinților care refuză să-i ducă pe copii la psiholog

Sunt situații în care copiii le cer părinților să-i ducă la psiholog, simțind nevoia unui proces de terapie, însă adulții îi refuză din diverse considerente. În acest context, psihologul Mihai Copăceanu atrage atenția asupra necesității ca părinții să ia în serios suferința psiho-emoțională a copiilor lor, avertizând în legătură cu anumite greșeli pe care le fac adulții în aceste situații.

Mihai Copăceanu este doctor în medicină, specialist în dependențe și autor. Este dublu licențiat în psihologie și teologie și și-a aprofundat cunoștințele în cadrul unor burse de cercetare la Bologna, Oxford și la Institutul de Psihiatrie Kings College London. În prezent, este psiholog clinician la Spitalul Județean de Urgență Sibiu și consultant în domeniul sănătății mintale la Organizația Mondială a Sănătății.

„Există o greșeală a părinților care refuză să-și ducă la psiholog propriul copil chiar și atunci când acesta îi solicită explicit si timp îndelungat. Există o greșeală a părintelui care nu poate înțelege dimensiunea suferinței unui copil, care uneori tratează cu superficialitate acuzele copilului și mai grav face ironii cu privire la apelarea la psiholog”, scrie specialistul în psihologie, într-o postare pe contul său de Facebook.

Citește și:

Psiholog Mihai Copăceanu: Copiii au nevoie de abilități de a refuza consumul drogurilor atunci când sunt la risc!

Comportamentul urât al copilului este strigătul lui disperat după ajutor. Soluții pentru un comportament mai bun la școală și acasă

Așadar, iată primele trei greșeli pe care le fac părinții care refuză să-și ducă fiul sau fiica la psiholog:

1. Părintele nu înțelege dimensiunea suferinței copilului său

2. Părintele tratează cu superficialitate acuzele copilului

3. Părintele face ironii cu privire la apelarea la psiholog

Mihai Copăceanu aduce câteva exemple de remarci pe care le fac părinții în aceste situații:

  • „Hai, termină cu prostiile astea. Ce să faci la psiholog. Ce să-ți zică ăla?”
  • „Ce probleme ai tu acum? Eu la vârsta ta munceam, făceam, îmi dădea mama una și-mi treceau toate mofturile etc.”
  • „Nu ai nevoie de psiholog. Ai tot ce-ți dorești!”

Și încă o greșeală a părinților

„Și mai există o greșeală a părintelui care sceptic face câțiva pași, duce copilul la psiholog, dar după 2 ședințe dispare:

4. Părintele duce copilul la psiholog doar 1-2 ședințe, deși copilul are nevoie de mai multe: „Gata, te-am dus și la psiholog. Ești mulțumit?”

Citește și:

Copilul are comportamente nepotrivite? Când NU trebuie să-l duci la psiholog

Psiholog Dr. Sandra O’Connor: Copiii „trebuie să primească educație, conținere, ocrotire, înțelegere, pentru a putea să le manifeste”

În cazurile grave, e nevoie de terapie de luni de zile

Psihologul citat spune că, „în cazurile grave, e necesară conștientizarea, dar și continuarea ședințelor. Luni, nu zile!”

„Dar vrem totul rapid. E ca si cum avem o afecțiune stomatologică, dar mergem la specialist doar să constate și eventual să aplice o plomba superficială. Fără o abordare serioasă, în profunzime, cu toate etapele rămânem la superficialitate. Nu tratăm”, face o paralelă Mihai Copăceanu.

Și apoi îi avertizează pe părinții care se bazează pe faptul că timpul vindecă totul: „Știți ce? O rană netratată nu se vindecă de la sine. Nu, timpul nu vindecă. Poate doar ascunde temporar… poate adâncește … dar nu vindecă!”

La final, psihologul Mihai Copăceanu explică și reticența părinților de a-și duce copiii la psiholog: „Cu toate acestea, înțelegem și reticența adultului, rușinea sau evitarea confruntării cu adevărul!”

Citește și:

Psiholog Aida Ivan: Tot mai mulți copii suferă de anxietate sau depresie, chiar de la vârsta de 5 ani. Care sunt cauzele și ce soluții sunt

Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți

11 semnale de alarmă pentru părinți care ar putea indica depresia la copii

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Cottonbro Studio, Pexels

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,726FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole