Doar o parte dintre părinții din România sunt deschiși să învețe metode de educație diferite de cele cu care au fost ei crescuți, metode de parenting necondiționat, cu blândețe și cu respect față de copil.
În continuare, o mare parte dintre părinți critică noile metode de educație.
Mulți dintre ei confundă parentingul necondiționat, cu limite blânde și ferme, cu parentingul permisiv, care presupune absența limitelor și neimplicarea părinților.
Totodată, mulți părinți din această categorie ignoră efectele negative ale stilului de parenting autoritar, bazat pe condiționări, pe critici, pe obligarea, pe învinovățirea și pe rușinarea copilului. Iar principalul argument pe care îl aduc în favoarea stilului de parenting autoritar este că ei înșiși sunt bine, poate chiar datorită felului în care au fost tratați de părinții lor.
Consultantul educațional Oana Moraru a vorbit despre acest subiect într-o postare pe contul de Facebook din 2017, însă care este la fel de valabilă și în prezent.
Oana Moraru este pedagog cu o experiență de predare de peste 30 de ani și autoare de carte. De asemenea, ea este fondatoarea sistemului privat de educație Helikon, fiind implicată constant în procesul educațional atât la clasă, cât și în tabere școlare.
Citește și:
9 tehnici de calmare a surescitării copiilor predispuși la neatenție și agitație de la Oana Moraru
Oana Moraru: Secretul educației e să integrezi ambele extreme, „să îți asumi un model și să iei mereu temperatura urmărind copilul”
Oameni realizați cu profesori duri și bătuți de părinți?
„Sunt la modă postările antiparenting. Oameni care se declară realizați chiar dacă au crescut cu cheia de gât, au avut profesori duri sau au mâncat ceva bătaie de la părinți.
Zic ei că e un moft să asculți pe altul sfătuindu-te cum să îți crești copilul propriu. Și că, deci, copilul părintelui „prea informat” de azi e un bleg, dependent de fusta mamei și crescut artificial după rețetele unor șmecheri urmăritori de câștig”, scrie specialista în educație.
Ea afirmă că, dincolo de semnificația conceptului de a fi realizat pentru fiecare persoană în parte, experiența sa personală implică o muncă asiduă cu sine însăși pentru a reașeza pe o bază sănătoasă anumite lucruri din copilărie.
Iată ce scria Oana Moraru, în 2017: „Nu știu ce înseamnă pentru unul sau altul realizarea; știu numai de mine și de toate durerile pe care mi le desfac, ca pe o ceapă cu infinite coji, ca să scot seva aia vâscoasă a anilor de atunci, când învățam să fiu eu, fără niciun sistem de apărare și conștientizare.”
În continuare, ea a enumerat mai multe reacții și emoții care apar în diferite contexte de viață, în ciuda faptului că, din exterior, pare să aibă o viață frumoasă și de succes.
E important să citim cu atenție reacțiile de mai jos inclusiv cu intenția de a evalua în ce măsură și cu ce frecvență asemenea stări apar și în viețile noastre.
Citește și:
Oana Moraru: „Nu vrem să fim iubiți pentru că suntem fetițe și băieței cuminți”
Control vs. autonomie. Cum să educăm un copil responsabil și de încredere
„O fi arătând viața mea la exterior ok, dar:
- încă mi se strânge stomacul când cineva îmi reproșează ceva
- încă am reflexul să mă justific și dezvinovățesc când cineva pare nemulțumit de puterile mele
- încă pentru toate furiile mele caut imediat vinovați exteriori și dau vina pe context
- încă am proiecții catastrofice despre cum se prăbușește totul dacă îmi permit să greșesc o dată
- încă judec și compar oameni și întâmplări relativ la ce aș fi făcut sau spus eu
- încă am sentimentul că trebuie să mă dovedesc pe mine în ochii celorlalți
- încă am ambiții pentru copilul meu; reușitele ei încă îmi dau promisiunea oarbă că-s un părinte bun
- încă îmi place să am dreptate, chiar dacă asta poate aduce suferință celor din jur
- încă mintea mea mă joacă reiterând aceleași gânduri la nesfârșit
- încă vreau să controlez lucrurile din viața mea, fugind de rău, de suferință, de ce pare inconfortabil
- încă îmi bate inima prea tare înainte de a bate la vreo ușă sau de-a pune-o întrebare
- am încă mândrii și aroganțe etc.”
„Toate astea n-apar în CV-ul nimănui, dar nici bine nu poți spune că ești cu ele”, punctează Oana Moraru.
Citește și:
Oana Moraru: „Copiii își schimbă comportamentele când adulții sparg tiparul”
Relația cu copilul este o luptă? 10 moduri prin care să-ți manifești autoritatea de părinte
Copiii noștri hipersensibili și opozanți sunt aici să ne trezească
Potrivit consultantului educațional, „numai cine nu se uită deloc în interior poate să se păcălească un pic; dar nu pentru multă vreme, pentru că vin repede nevrozele, bolile, sleirea, bătrânețea, ca să te invite totuși, în ceasul al 12-lea la ceva introspecție.”
„Le am și eu și le aveți și voi pentru că am crescut cu mesajul că trebuie să ne aliniem la ce spune majoritatea, să ne dovedim în raport cu norma. Am crescut cu sentimentul că nu suntem suficienți fără ca cineva să aprobe asta”, spune expertul citat.
Potrivit acesteia, copiii noștri hipersensibili și opozanți „sunt aici să ne trezească”:
„Și da, copiii noștri ridicoli de hipersensibili, opozanți, neatenți, tulburați sau cu nevoi din ce în ce mai speciale, sunt aici să ne trezească, să ne pună în contact cu toate adevărurile astea incomode de mai sus. Tocmai pentru că ei ne-arată că nu mai merge cu „Fă așa pentru că zic eu!””
Citește și:
Copilul are comportamente opoziționiste și sfidătoare? Checklist-ul lui Janet Lansbury pentru părinți
Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi
Nimeni nu e bine, „numai că unii sunt în căutare, alții în negare”
Din perspectiva Oanei Moraru, sistemul în care ne-am format noi, părinții de astăzi, a fostu unul care aducea ordine în exterior, dar cădere în interior:
„Noi am trăit într-o vreme primitivă, a supunerii și a conformării, aducătoare de ordine la exterior și de cădere înlăuntru. Îi înțeleg bine pe nostalgicii care o apără. Și eu încă mă apăr. Cu toții avem ridicolele noastre sisteme de protecție.”
„Numai că ce e de surpat se surpă oricum. Și e păcat să dai în oamenii și părinții care caută, care se caută, doar pentru că tu ai impresia că ești bine. Nimeni nu e. Numai că unii sunt în căutare, alții în negare. Și copiii unora, și ai altora preiau exact vibrația părinților lor. De care vor încerca sau nu să se scuture când sau dacă aleg să se trezească”, conchide Oana Moraru, consilier educațional și pedagog dedicat.
Citește și:
Oana Moraru: „Trauma nu este stresul emoțional negativ”. Traumatic poate fi un părinte care fuge de disconfort
“Folosim rușinea ca pe o tehnică de parenting”. Gabor Maté, despre Time-out și rușinea care traumatizează copiii
7 moduri în care trauma afectează copiii și adulții. Gáspár György: Trauma scade abilitățile de autoreglare
Dacă rezonezi cu abordarea Oanei Moraru, te invit să descoperi cărțile pe care le-a publicat:
„Copilul tău scrie”
În anii de școală, exercițiile de scriere sunt printre cele mai eficiente mecanisme de dezvoltare a gândirii, cu antrenarea etajelor ei, de la recunoaștere și memorare la ordonare, clasificare, analiză, sinteză și creație. Abilitatea copiilor de a scrie text devine o competență fundamentală pentru viitorul lor. Dar uneori copiii, indiferent de nivelul de inteligență sau de competență în alte arii ale dezvoltării, se confruntă cu dificultăți sau neplăcere în privința scrisului. Cum pot fi sprijiniți acești copii la școală? Ce pot face părinții acasă, încă din primii ani de viață ai copilului lor, pentru a-i dezvolta inteligența emoțională, imaginația și creativitatea, pentru a-i cultiva reziliența și determinarea?
În cartea aceasta, Oana Moraru le propune părinților și profesorilor informații și soluții practice despre cele mai eficiente metode de învățare a scrisului. Ultimul capitol este povestea fetiței Oanei, de la naștere la anii studenției, cu exemple inedite despre cum scrisul a propulsat-o pe o linie școlară de succes.
„Copilul tău citește”
Sursa foto: Captură YouTube Podcast Părinți CuMinți
