Oana Moraru: Descotorosiți-vă de iluzia că voi sunteți la butoanele de comandă ale copilului

Este nevoie ca părinții să scape de iluzia că se află la butoanele de comandă ale copilului și să conștientizeze că ei sunt doar rampa lor de lansare spre viața lor în lume, afirmă consultantul educațional Oana Moraru.

Oana Moraru este pedagog, unul dintre cei mai apreciați consultanți în domeniul educației din România, autoare de carte și fondatoarea sistemului privat de educație Helikon.

Pornind de la trăirile sale personale alături de fiica sa, Oana Moraru oferă, într-o postare pe contul său de Facebook, câteva sugestii utile părinților care doresc să educe copii echilibrați și de succes.

„Din bucătăria ta, înapoi în lumea largă.

Nu înapoi acasă. Lumea este casa copiilor noștri.

Nu există departe în spațiu, ci doar departe în inimi.

Nu există departe de casă, ci prea aproape de casă”, își începe expertul în educație postarea.

Potrivit acesteia, „cel puțin în anii formării identității lui de bază, copilul are nevoie să zboare. Să plece acasă, adică în necunoscut, acolo unde va învăța, în afara apăsărilor tale, cine este el. Doar el”.

Ea reamintește că, odată cu revenirea copiilor la școală după vacanță, odată cu plecarea lui în colectivitate, „se pun din nou pe ochii noștri filtrele acelea sociale despre cât nu face, cât nu reușește încă, ce notă nu îi iese, cum nu este, de ce nu este, cum ar putea să fie”.

Cu alte cuvinte, în acest context, părinții pot simți nesiguranță, frică în legătură cu copilul și cu performanțele lui, precum și o judecată și o presiune pe care o pun pe el.

Citește și:

Oana Moraru: „Copiii își schimbă comportamentele când adulții sparg tiparul”

Copilul are comportamente opoziționiste și sfidătoare? Checklist-ul lui Janet Lansbury pentru părinți

Tehnica prin care poți influența succesul copilului tău

Totuși, singurul mod prin care ne putem ajuta copiii să aibă succes este să le oferim posibilitatea de a fi autonomi și să avem încredere în ei, pe măsură ce hrănim cu atenția noastră calitățile pe care dorim să și le dezvolte, arată Oana Moraru:

„Singurul mod în care poți influența succesul copilului tău este să îi dai drumul și să îl vezi în lumină. Dacă e lent, imaginează-ți-l eficient și competent. Dacă e neatent, imaginează-ți-l focusat și motivat. Dacă e nesigur și timid, imaginează-ți-l încrezător.”

Atenție, expertul recomandă această tehnică nu ca o modalitate de autoiluzionare sau ca o simulare a gândirii pozitive.

Oana Moraru recomandă tehnica de mai sus deoarece este demonstrat psihologic că:

  1. Oamenii se mișcă în direcția în care își pun atenția. Din acest motiv, „copiii prea atenționați că nu sunt suficient de… și de… tind să ajungă la fel de … și de…”, explică specialistul în educație.
  2. Oamenii care au alături parteneri care cred în ei sunt mult mai dispuși la autodisciplină și efort

Citește și:

„De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite

Părintele-alchimist: Cum transformăm tensiunea în iubire atunci când copilul nu ascultă

Departe de casă și aproape de inima ta

În opinia Oanei Moraru, „copiii au nevoie, cu vârsta, să facă pași din ce în ce mai departe de casă și din ce în ce mai mulți pași aproape de inima ta. Nu de mintea ta dependentă de frici, control și neajunsuri. Ci de inima aia care știe exact că toată creșterea se împlinește dacă îl ții în lumină, acceptare, încredere.”

Potrivit acesteia, copiii care se simt „departe-aproape” de părinți „sunt cei care reușesc un pic mai bine în viață. Departe – pentru că învață să se simtă pe ei înșiși; aproape – pentru că știu că au cel puțin o prezență în viața lor care îi ține fără să judece, în mare siguranță, oricând, oriunde.”

La final, Oana Moraru oferă câteva sugestii pentru părinți:

  1. Țineți în frâu teama că nu faceți suficient de multe pentru copiii voștri sau că ei nu cotesc în direcția care trebuie. „Cu cât ești mai tensionat în spațiul lui mental și emoțional, cu atât este el mai predispus să se rătăcească”, explică expertul în educație.
  2. „Țineți-i departe-aproape: dați-le autonomie, nu vă băgați prea mult în ei, acceptați că greșiți și nu știți mereu ce e de făcut; dar țineți mereu emoția aia activă de încredere în cine este fiecare aici și acum.”
  3. „Descotorosiți-vă de iluzia că voi sunteți la butoanele lui de comandă. Voi sunteți doar rampa de lansare spre adevăratul lui „acasă”. Iar casa lui e lumea”, conchide Oana Moraru.

Citește și:

Oana Moraru: „Nu e niciodată vina copilului dacă este foarte neascultător”

Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți

Dacă abordarea Oanei Moraru ți-a stârnit curiozitatea, poți afla mai multe din cărțile pe care le-a publicat:

„Copilul tău scrie” de Oana Moraru

În anii de școală, exercițiile de scriere sunt printre cele mai eficiente mecanisme de dezvoltare a gândirii, cu antrenarea etajelor ei, de la recunoaștere și memorare la ordonare, clasificare, analiză, sinteză și creație. Abilitatea copiilor de a scrie text devine o competență fundamentală pentru viitorul lor. Dar uneori copiii, indiferent de nivelul de inteligență sau de competență în alte arii ale dezvoltării, se confruntă cu dificultăți sau neplăcere în privința scrisului. Cum pot fi sprijiniți acești copii la școală? Ce pot face părinții acasă, încă din primii ani de viață ai copilului lor, pentru a-i dezvolta inteligența emoțională, imaginația și creativitatea, pentru a-i cultiva reziliența și determinarea?

În cartea aceasta, Oana Moraru le propune părinților și profesorilor informații și soluții practice despre cele mai eficiente metode de învățare a scrisului. Ultimul capitol este povestea fetiței Oanei, de la naștere la anii studenției, cu exemple inedite despre cum scrisul a propulsat-o pe o linie școlară de succes.

„Copilul tău citește” de Oana Moraru

Oana Moraru, fondatoare a Școlii Helikon, profesor, formator și publicist pe teme educaționale, cu o experiență de 30 de ani în învățământ, răspunde în această carte la întrebarea: Cum îi învățăm pe copii să citească, să gândească critic și, mai ales, să le placă lectura?
Descoperă metode detaliate, exemple practice pornind de la poveștile Olinei Ortiz și activități distractive pentru părinți și copii.
Părinții și profesorii sunt instructori de zbor, copiloți doar pentru o scurtă vreme, iar lectura este cel mai puternic instrument de orientare în viață.
 
 
 
 
 
 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    121,266FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole