Proiectul noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, aflat în dezbatere publică la Ministerul Educației și Cercetării, a generat o dispută amplă în mediul educațional și academic. Deși consultarea publică ar fi trebuit să se încheie pe 12 decembrie, discuțiile în contradictoriu despre noua programă pentru Limba și Literatura Română au dus la prelungirea perioadei cu încă o săptămână. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației.
Două memorii cu poziții opuse au fost transmise ministerului: unul critic, semnat de aproape 3.000 de persoane, care cere regândirea integrală a documentului, și un al doilea, de susținere, semnat de 100 de cadre universitare, profesori și scriitori, care apără revenirea la o abordare diacronică a literaturii române și respinge acuzațiile formulate de contestatari.
Noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a schimbă structura după care este predată disciplina. Literatura nu mai este organizată pe genuri, ci în funcție de evoluția ei în timp, o abordare pe care documentul o numește „diacronică”.
Concret, programa propune parcurgerea literaturii române în ordine istorică, de la mituri, legende și cronicari, până la romantismul pașoptist, realismul secolului al XIX-lea și literatura Junimii. Fiecărei etape îi corespund tipuri de texte precum mitul, basmul, cronica, nuvela, poezia, romanul sau comedia – care trebuie citite integral, nu în fragmente. Lista de autori recomandați pentru clasa a IX-a include exclusiv scriitori din secolele XVII–XIX, în timp ce două scriitoare apar doar în secțiunea de sugestii metodologice, cu caracter neobligatoriu, Cella Serghi și Ana Blandiana.
„Zece motive” pentru care programa ar trebui refăcută
Primul memoriu transmis Ministerului Educației este intitulat „Zece motive pentru care proiectul de programă de limba și literatura română îi va face pe elevi să deteste lectura și va spori analfabetismul funcțional”.
Autorii susțin că principiul care structurează programa, – organizarea cronologică a literaturii, – reprezintă o revenire la un model considerat depășit din punct de vedere didactic.
În text, semnatarii afirmă că această abordare este echivalentă cu „o simplă reciclare a concepției și a conținuturilor programei din 1987, ultima implementată în timpul regimului comunist” și consideră că „‘reforma’ este, în realitate, o restaurație”.
Potrivit memoriului, aplicarea predominantă a criteriului cronologic ar favoriza predarea rigidă, memorarea mecanică și folosirea comentariilor standardizate, practici despre care autorii spun că au contribuit în timp la analfabetismul funcțional.
„Prima clasă de liceu este crucială pentru formarea interesului pentru lectură pe termen lung”
Memoriul mai susține că programa acordă prea mult spațiu literaturii vechi la începutul liceului și prea puțin literaturii contemporane, ceea ce ar putea afecta relația elevilor cu lectura: „prima clasă de liceu este crucială pentru formarea interesului pentru lectură pe termen lung, iar abordarea propusă riscă să îndepărteze cititorul tânăr”.
În acest context, semnatarii avertizează că documentul „va pierde și mai mulți posibili cititori” și cer ca programa să fie regândită „de la zero”, în acord cu cercetarea actuală din domeniul educației și cu realitățile culturale ale elevilor de azi.
Memoriul a fost susținut inițial de peste 200 de semnatari, iar ulterior lista a fost extinsă, ajungând, potrivit inițiatorilor, la aproape 3.000 de semnături.
Memoriul de susținere: apărarea abordării diacronice și a rolului orientativ al literaturii vechi
Al doilea memoriu, intitulat „Cui îi e frică de abordarea istorică a literaturii române?”, susține proiectul de programă și afirmă că o parte dintre criticile apărute în spațiul public sunt formulate „în termeni ideologizați” și distorsionează conținutul real al documentului.
Autorii memoriului susțin că dezbaterea a fost dominată de etichete precum „restaurație”, „neoceaușism” sau „etnocentrism”, care, în opinia lor, nu sunt justificate de structura programei.
Semnatarii afirmă că literatura veche are în programă „2–3 ore de studiu” și un rol orientativ, iar revenirea la o perspectivă cronologică nu ar însemna o întoarcere la programa din anii ’70-’80. „Revenirea la abordarea diacronică și ‘întoarcerea istoricității’ nu sunt probe de înapoiere”, se arată în document, ci o modalitate de a oferi elevilor repere culturale de bază înainte de studiul literaturii moderne și contemporane în clasele următoare.
Memoriul de susținere contestă și ideea că noua programă ar exclude literatura contemporană sau autoarele, argumentând că întregul parcurs liceal este încă în lucru și că „niciodată nu a existat o prezență mai consistentă a autoarelor într-o programă de limba și literatura română” decât în proiectele pregătite pentru anii următori.
De asemenea, autorii susțin că lipsa unei minime orientări cronologice a contribuit, în timp, la „dezorientarea elevilor” și că reducerea disciplinei la „cluburi de lectură” sau „tehnici de comunicare” a afectat înțelegerea literaturii ca fenomen cultural.
În final, semnatarii consideră că discuția despre programă ar trebui legată de o reformă mai amplă a evaluării și a examenului de Bacalaureat, subliniind că „reforma curriculară nu poate funcționa fără o reformă a evaluării”.
Memoriul de susținere a proiectului de programă este semnat de peste 100 de persoane, potrivit listei publicate odată cu documentul. Printre semnatari se află cadre universitare, cercetători, profesori de liceu, scriitori și studenți, din mai multe universități și instituții culturale din România și din străinătate.
Dezbaterea, mai aprinsă ca niciodată
După ce noua variantă de programă a fost pusă în dezbatere publică, scriitorii români contemporani s-au împărțit în două tabere. Doina Ruști, autoarea unor romane traduse în 15 limbi, susține abordarea cronologică a literaturii.
„Eu am apucat ambele programe: și pe cea comunistă, și pe cea făcută în 2000, pe care acum o apără și o vor mulți. Pot să spun că am fost foarte fericită când s-a schimbat programa de a IX-a atunci; mi-a plăcut că era pe teme. E drăguță, într-adevăr. Dar, pe termen lung, generațiile care au studiat după această programă cu teme s-au declepsidrat — asta s-a întâmplat. Și, de aceea, aș pleda pentru cronologie. Dar asta nu înseamnă deloc că ne-am întoarce la comunism, ci că le dăm elevilor o hartă, le dăm un sistem”, spune autoarea ,,Manuscrisului fanariot”, pentru Adevărul.
Profesorul Cătălin Zăman, care predă la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” din Buzău face parte din cealaltă tabără. Deși a așteptat cu nerăbdare noua programă, a fost dezamăgit de propunere.
„Orice lucru îndelung așteptat în educație a fost dezamăgitor. M-am gândit că măcar acum, a nu știu câta oară, cei care au lucrat la programă, sub egida Ministerului, vor putea să ne livreze o programă care pune în centru interesul elevilor. Pentru că, la finalul tuturor săptămânilor de lucru – sunt convins că oamenii s-au străduit acolo –, întrebarea care contează nu cred că este dacă avem programă, ci cui servește programa asta. (…)
Dacă citesc argumentările celor care au lucrat la programă, abordarea cronologică nu mi se pare o problemă, ci mi se pare o obsesie a lor: obsesia de a studia literatura cronologic. Studiul acesta diacronic nu știu cât de tare prinde astăzi. Școala, să nu uităm, nu este despre profesori, nu este despre orgoliile lor, este despre elev. Cred că de aici ar trebui pornită analiza”.
