În 225 de unități de învățământ din București vor fi amenajate secții de votare pentru alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie. Dintre acestea, 77 vor avea programul modificat sau chiar își vor suspenda cursurile cu prezență fizică pentru unele grupe sau formațiuni de studiu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Municipal, Elena Ștefan, pentru Agerpres.
Iată situația pe cele șase sectoare ale Capitalei:
Sectorul 1
Conform unei centralizări, în Sectorul 1 sunt amenajate secții de votare în 43 de unități de învățământ preuniversitar.
Luni, 7 școli își vor modifica programul: ora de începere a cursurilor va fi decalată sau va fi modificată durata orei sau a pauzelor. Totodată, 4 școli își vor suspenda cursurile cu prezență fizică pentru unele grupe sau formațiuni de studiu.
Sectorul 2
Pe teritoriul Sectorului 2, sunt amenajate secții de votare în 53 de unități de învățământ preuniversitar.
Trei școli vor avea programul modificat luni, 2 decembrie prin decalarea orei de începere a cursurilor sau modificarea duratei orelor și a pauzelor.
Citește și:
Părinții copiilor de succes au în comun aceste 7 lucruri
Ce poți face azi pentru ca, în viitor, copilul tău să aibă succes? 10 moduri în care să-i antrenezi abilitatea simplă care îl ajută
Sectorul 3
În ceea ce privește Sectorul 3, sunt amenajate secții de votare în 37 de unități de învățământ preuniversitar.
La 12 dintre acestea, programul școlar este modificat în zilele de vineri, 29 noiembrie, și luni, 2 decembrie prin decalarea orei de începere a cursurilor sau prin modificarea duratei orei sau a pauzei.
În același timp, 13 școli din Sectorul 3 își vor modifica programul școlar de luni. Tot luni, două unități de învățământ își vor suspenda cursurile cu prezență fizică pentru unele grupe sau formațiuni de studiu.
Sectorul 4
În Sectorul 4 sunt amenajate secții de votare în 34 de unități de învățământ preuniversitar.
Astfel, elevii de la 12 școli vor avea programul modificat luni: decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei și a pauzelor.
Sectorul 5
Pentru Sectorul 5 au fost amenajate secții de votare în 17 de unități de învățământ preuniversitar.
Patru școli își vor modifica programul luni: decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei și a pauzelor.
Citește și:
Descarcă GRATUIT Advent Calendarul 2024 pentru părinții cu copii fericiți
3 greșeli de comunicare care îndepărtează copilul de părinți
Sectorul 6
În Sectorul 6 din Capitală, sunt secții de votare în 41 de unități de învățământ preuniversitar.
Cinci dintre acestea își vor modifica programul școlar în zilele de vineri, 29 noiembrie, și luni, 2 decembrie (decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei și a pauzelor).
10 școli din același sector își vor modifica programul școlar doar luni. O școală își va modifica programul şcolar vineri (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar luni, 2 decembrie, își va suspenda cursurile cu prezență fizică la nivelul unor grupe sau formațiuni de studiu.
De asemenea, luni, patru unități de învățământ își vor suspenda cursurile cu prezență fizică la nivelul unor grupe/formațiuni de studiu.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Freepik.com
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație echilibrată, cu limite cu blândețe:
SUSȚINE PARENTINGUL CONȘTIENT