O soluție simplă care rezolvă pentru totdeauna unele comportamente dificile ale copiilor

Stările de nervozitate, iritabilitatea, isteriile, crizele de plâns sau opoziția până se ajunge la lacrimi sunt doar câteva dintre comportamentele dificile pe care le au uneori copiii și cu care noi, părinții, am prefera să nu avem de-a face. Însă, chiar dacă aceste comportamente dificile nu ne plac deloc, trebuie să gestionăm cumva situațiile tensionate care apar în aceste momente.

Dr. Thomas Gordon (1918-2002), tată a două fete, autorul cărții „Părintele eficient”, a enumerat câteva soluții pe care, dacă le aplicăm din timp, eliminăm o serie de posibile comportamente negative ale copiilor.

Dr. Thomas Gordon a fost un cunoscut psiholog clinician din SUA, fost profesor la Universitatea din Chicago, creatorul metodei Trainingul Părinților Eficace (Parent Effectiveness Training). Acest program a ajutat peste un milion de părinți din 50 de țări să-și îmbunătățească relațiile și comunicarea cu copiii lor. 

Îți propun să ne oprim astăzi asupra uneia dintre aceste soluții propuse de Thomas Gordon, și anume simplificarea mediului.

Citește și:

Oana Moraru, despre principalele motive pentru care copilul preșcolar e nervos, țipă și vorbește urât

Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine

„Copiii adesea au un comportament „inacceptabil” pentru că mediul lor e prea dificil și complex pentru ei și astfel își bat părinții la cap să îi ajute, renunță complet la o activitate, sunt agresivi, aruncă lucruri pe jos, se văicăresc, pleacă sau se plâng”, a descris psihologul american Thomas Gordon paleta problemelor ce își pot găsi rezolvarea datorită unei soluții chiar mai simple decât ne imaginăm.

Astfel, autorul le recomandă părinților să simplifice mediul în care trăiesc copiii. Potrivit acestuia, „mediul de acasă trebuie schimbat în multe feluri ca un copil să facă lucruri pentru el, să manipuleze obiecte în siguranță și să evite frustrarea ce survine când nu-și poate controla mediul”.

Ce e de făcut în mod concret?

Potrivit lui Thomas Gordon, unii părinți fac eforturi conștiente pentru simplificarea mediului în care trăiesc copiii.

Iată câteva soluții care ne sunt la îndemână și care, odată aplicate, îi pot scuti pe copii de multă frustrare și de exprimarea acestei frustrări prin reacții neplăcute greu de gestionat:

  • Cumpără-i copilului haine ușor de îmbrăcat
  • Ca să poată ajunge mai ușor la robinetul de la baie sau la dulapul cu haine, ai putea pune o scăriță sau câte o cutie în locurile respective
  • Cumpără-i micuțului tacâmuri de dimensiuni speciale, pentru copii
  • În dulap, pune umerașele cu hăinuțele copilului mai jos, pentru ca el să poată avea singur acces la îmbrăcămintea lui
  • Cumpără pahare și căni care nu se sparg
  • Mânerul ușii este amplasat suficient de jos pentru ca și copilul să-l poată folosi de la vârsta de aproximativ 2 ani
  • Folosesc tapet și vopsea lavabilă în camera copilului, oferindu-i libertate de acțiune fără întrebarea stresantă „Ce mă fac dacă cel mic pictează pe pereți?”

Citește și:

Lecția pe care o învață un copil atunci când este pedepsit. Ce spune Alfie Kohn, autorul bestsellerului „Parenting necondiționat”

Țipete și tantrumuri la restaurant? 6+5 soluții pentru părinți

Cum schimbi comportamentul copilului în doar 3 zile. Strategia eficientă a Laurei Markham

Dacă lucrarea „Părintele eficient” de psihologul american Thomas Gordon ți-a trezit interesul, o poți achiziționa de pe Libris.ro, de pe Elefant.ro sau de pe eMag.ro:

(Prețurile pot varia în funcție de ofertele și promoțiile magazinelor online.)

Copilul tău îți face scene și istericale? Adolescentul ți-a scăpat de sub control, te minte și s-a înhăitat cu o gașcă? Odraslele tale nu vor să-și facă ordine în cameră și îți răspund tot timpul obraznic? Aparent, nu ai decât două soluții: fie îi pedepsești, fie te dai bătut. Psihologul american Thomas Gordon propune, însă, o a treia cale, o metodă democratică de comunicare și negociere între părinți și copii. Folosit cu succes de patru decenii, programul său de formare a „părinților eficienți” te va învăța cum să-i asculți „activ” pe cei mici, cum să le vorbești fără să-i cicălești și fără să-i denigrezi, cum să-i îndemni să-și rezolve pe cont propriu problemele ce țin exclusiv de competența lor și cum să depășiți divergențele cotidiene în spiritul „avantajului reciproc”. Explicate clar și cu nenumărate exemple, tehnicile de parentaj din această carte vor elimina din căminul vostru pedepsele, teribilismele și certurile infinite, asigurând o atmosferă de respect reciproc și de comunicare eficientă.


Sursa foto: Yan Krukau, Pexels

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,761FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole