Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine

Ari, în vârstă de 18 luni, se dă fericit pe tobogan când mama îl anunță că a venit timpul să plece acasă pentru a lua cina. În timp ce mama încearcă să-l ajute pe Ari să coboare de pe tobogan, el protestează bătând din mâini și din picioare. 

În acest moment, în loc să devină mai dură, să țipe sau să-și facă griji din cauza acestui comportament, mama va avea mai mult succes în încercarea de a-l duce pe Ari acasă dacă recunoaște faptul că înțelege cauza supărării lui Ari: copilul nu este pregătit să plece din parc, deoarece adoră să se dea pe tobogan și vrea să-și continue joaca!

Această abordare a reacțiilor copiilor la supărare se numește recunoașterea emoțiilor și este cu adevărat transformatoare, susține Kristín Maríella, educator parental la nivel internațional pe baza abordării transformatoare Respectful Parenting (trad. Parenting cu Respect), mamă a trei copii și autoare pe site-ul RespectfulMom.com

Potrivit acesteia, pe măsură ce integrezi nol mod de a comunica cu micuțul tău, relația cu el se va schimba în bine.

Parenting cu respect

“Una dintre cele mai ironice și contraintuitive abordări în parenting este aceasta: cu cât acceptăm mai mult nemulțumirea copiilor noștri, cu atât toți ai casei vor fi mai fericiți, nu există un cadou mai mare pentru copiii noștri și pentru noi înșine decât acceptarea completă a emoțiilor lor negative. (Observați că nu am spus “comportamente”.)”, scrie Janet Lansbury, expertă în parenting cu respect, citată pe blogul RespectfulMom.com.

“Janet nu doar că exprimă atât de frumos ce cadou incredibil este primirea, acceptarea și validarea emoțiilor negative pentru copiii noștri și pentru noi înșine, ci și surprinde cât de contraintuitiv poate fi pentru noi, părinții, să începem să acceptăm reacțiile de supărare ale copiilor noștri!”, comentează, la rândul ei, Kristín Maríella, într-un articol publicat pe blogul său.

Potrivit acesteia, majoritatea părinților sunt îngrijorați din teama că recunoașterea emoțiilor negative ar genera de fapt și mai multe emoții negative. 

Un alt motiv de îngrijorare este teama că, atunci când reflectăm emoțiile copiilor noștri cu empatie, de exemplu, spunând ceva de genul “Văd că ești foarte supărat pentru că ți-ai dorit foarte mult acea înghețată cu căpșune de la magazin”, de fapt le-am prezenta conceptul și le-am încuraja “dorința de înghețată”. 

Dar secretul aici este că, în realitate, această abordare are exact efectul opus. Atunci când le reflectăm emoțiile cu empatie și înțelegere, când pășim în fantezia lor și le recunoaștem dorința, de fapt, îi ajutăm pe copiii noștri să elibereze acele emoții, să le depășească și să devină mult mai capabili să accepte limitele pe care le considerăm noi importante.

Recunoașterea emoțiilor este un instrument de comunicare care transformă relația părinte-copil. Pentru aplicarea acestui instrument, este necesară schimbarea credinței despre emoțiile negative în sensul de a considera exprimarea emoțiilor negative ca fiind bună, sănătoasă și chiar necesară pentru sănătatea emoțională a copiilor noștri și pentru liniștea lor interioară, afirmă Kristín Maríella, fondatoarea RespectfulMom.com.

 

Iată 5 motive pentru care recunoașterea emoțiilor are un efect atât de profund transformator:

 

1. Are un efect calmant și întărește relația

Acceptarea verbală a emoțiilor copiilor noștri este cheia pentru a-i ajuta să se simtă iubiți și înțeleși. Atunci când le recunoaștem cu voce tare dezamăgirea, copiii se simt auziți și respectați, iar relația cu ei este întărită într-un mod profund. De regulă, copiii noștri se calmează atunci când înțeleg că și-au transmis mesajul și atunci când știu că emoțiile lor contează cu adevărat pentru noi.

 

2. Deschide ușa către cooperare

Ține minte: Recunoașterea și acceptarea emoțiilor nu înseamnă că acceptăm comportamentul deplasat al copiilor noștri

Realitatea este că putem să stabilim și să păstrăm toate limitele de care au nevoie copiii noștri și, în același timp, să empatizăm pe deplin cu dezamăgirea, cu frustrarea sau cu furia lor. De fapt, acest lucru reprezintă cheia, deoarece conectarea în timp ce stabilim limita reduce nevoia copiilor de a riposta și, în cele din urmă, îi ajută să accepte mai ușor limitele pe care ne dorim să le respecte. 

Atunci când le recunoaștem emoțiile, este mult mai probabil ca cei mici să vadă sensul și corectitudinea regulilor și limitelor noastre și să aleagă să coopereze și să fie de partea noastră.

 

3. Inteligența emoțională

Un alt rezultat frumos al acestei abordări este că îi ajută pe copii să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, dezvoltându-și inteligența emoțională. Reflectându-le cu înțelegere ceea ce ar putea simți, în esență, îi învățăm pe copii limbajul emoțiilor.

Cei mici simt adesea un vârtej de emoții în interiorul lor fără a înțelege ce se întâmplă de fapt. Însă, atunci când exprimi în cuvinte emoțiile pe care le simte copilul în diferite situații, spre exemplu: “Văd că pari foarte dezamăgit că am spus că nu vei putea să mergi la petrecere”, copilul se va simți mai calm. Pe măsură ce copiii cresc, vor începe să interiorizeze acest mod de a lucra cu emoțiile lor.

 

4. Faptul că știu că e firesc și e în regulă să simți emoții negative îi pregătește pentru viață

În opinia educatorului parental Kristín Maríella, unul dintre cele mai valoroase daruri pe care le putem oferi copiilor noștri este să le transmitem că emoțiile negative sunt la fel de naturale și de normale ca cele pozitive. Că este absolut în regulă ca, uneori, să se simtă rău! Frustrarea, furia, supărările, tristețea și dezamăgirea fac parte din a fi om. Cel mai bun mod de a face față tuturor emoțiilor este să le exprimăm cât mai bine și să le lăsăm să treacă.

Cel mai bun mod de a-i învăța pe copiii noștri reglarea emoțională este prin a rămâne noi înșine liniștiți atunci când vine furtuna și prin a fi gata să așteptăm, cu iubire și împreună cu ei, să treacă.

 

5. Construirea încrederii și comunicarea iubirii noastre necondiționate

Părintele care este capabil să abordeze cu calm și încredere chiar și cele mai rele manifestări ale copiilor săi construiește o încredere incredibil de profundă. Astfel, le dovedim copiilor noștri că îi iubim și că suntem gata să-i susținem orice ar fi: “Poți să-mi arăți cele mai urâte părți ale tale și te voi iubi în continuare”.

“Nu știu în ceea ce te privește, dar acesta este unul dintre cele mai importante mesaje pe care vreau să le transmit în mod constant copiilor mei”, încheie Kristín Maríella.

La final, te invit să descarci un scurt ghid în format pdf pe care l-am pregătit pentru părinți. Este o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

Sursa foto: Pexels

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

117,367FaniÎmi place
155CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole