Copilul tău nu vrea să-și facă temele, iar când se apucă de ele, se mișcă foarte greu și ineficient? Foarte mulți părinți se confruntă cu această problemă. Iar după răspândirea pe scară largă a calculatoarelor, tabletelor și smartphone-urilor, pregătirea temelor pe acasă a devenit o misiune și mai dificilă.
Problema sistemului actual de învățământ este că pune accent mai puțin pe dobândirea cunoștințelor, cât pe notele primite. Un asemenea sistem este foarte potrivit când vrei să educi soldați sau angajați ascultători, însă nu-i ajută deloc pe copiii care vor să fie independenți, liberi și creativi.
Totuși, atunci când copilul își dorește într-adevăr să învețe, să afle lucruri noi (și știm că toți copiii sunt foarte curioși), îi putem ajuta, facilitându-le procesul de dobândire a noilor cunoștințe.
Dacă nu facem acest lucru, vine și penalizarea sub forma notelor proaste. Așadar, și noi, părinții, și copilul, ne putem adapta la sistemul de învățământ păstrând în același timp vie curiozitatea și ajutându-l pe copil să învețe cât mai eficient.
Te invit să descoperi, în acest articol, o soluție elaborată de psihologul și consultantul de afaceri rus Elena Shugalei, directorul Centrului Internațional de Psihotehnologii Moderne din Sankt-Petersburg și autoarea unor programe eficiente de dezvoltare a intelectului uman.
Strategia Elenei Shugalei a rezultat dintr-o colaborare cu Institutul Creierului Uman din Rusia, astfel încât se bazează pe adaptarea procesului de învățare la ritmul de funcționare a creierului.
3 cicluri de învățare
Există câteva legități de funcționare a creierului uman:
Primul ciclu. O dată la fiecare 20 minute, se schimbă zona de activitate a scoarței cerebrale. Acest lucru se observă cu ușurință la tomograf, unde se vede cum legăturile neuronale se mișcă pe scoarța cerebrală până se mută într-o altă zonă. Acest proces explică de ce anumite informații se rețin ușor și se uită greu, în timp ce altele sunt uitate foarte repede. De exemplu, când copilul își pregătește temele pentru acasă, după 20 de minute de lucru, materia trebuie revăzută și recapitulată.
Al doilea ciclu. Dacă materia nu este întărită în următoarele 24 de ore după învățare, 50% din informație se șterge, fiind mutată în memoria latentă. În următoarele 24 de ore se șterg 50% din informația care a mai rămas. Și așa mai departe, astfel încât, în lipsa repetiției, peste o săptămână, în memorie mai există cel mult 3-7% din informația învățată. Iar la școală de multe ori trece exact o săptămână între o oră și ora următoare a respectivei materii. De aceea, copilul își mai amintește foarte puțin din ce a învățat acum o săptămână.
De aici rezultă o regulă de bază: copilul e nevoie să-și pregătească nu temele pe care le are de făcut pentru ziua următoare, ci temele pe care le-a primit în ziua respectivă.
Practica psihologului citat a arătat că această mică și simplă schimbare a fost suficientă pentru ca un copil mediocru să ajungă să ia numai note de 9 și 10. Imaginează-ți ce se întâmplă: copilul își pregătește temele pe care le-a studiat în cursul zilei de astăzi. El are proaspătă în memorie vocea profesorului, tot ce a fost scris pe tablă, dar și propriile gânduri și interpretări. Dacă vorbim de matematică, cel mic ține minte și cum a gândit pentru a rezolva exercițiul, ce reacție a avut la găsirea rezultatului. Iar dacă este vorba despre o compunere sau despre un referat, el are foarte clară în minte tema la care deja a început să se gândească din clasă. Începe să scrie și are timp pentru alte precizări și adăugiri în ciclul al treilea.
Ciclul al treilea are loc în primele 2-2,5 zile după ce a învățat materia. Este perioadă în care informația se restructurează. Dacă ai scris vreodată un raport, un referat, o compunere sau un articol, știi că, după două zile după ce ai scris materialul, începi să-l vezi și să-l înțelegi diferit, iar uneori ai senzația că ar fi nevoie de o altă abordare. Practic, ajungi la un nivel nou de înțelegere fără să fie nevoie să faci nimic. Este suficient să te gândești la tema respectivă timp de 20-40 minute pe zi.
Ritmul în care funcționează creierul copilului
În afară de cele 3 cicluri enumerate mai sus, ia în considerare și ritmul funcționarii creierului.
Ritmul intern al creierului este că, la fiecare 1,5 ore, se face schimb între lucrul emisferelor creierului, cea dreaptă și cea stângă. De obicei, după o oră și jumătate de lucru intelectual, simți nevoia să iei o pauză, să te miști, să te dezmorțești, să bei apă etc., ceea ce înseamnă că a intrat în joc emisfera dreaptă. Iar dacă, după o oră și jumătate de lucru, intervine o pauză și o nevoie specială de a ști cauze și explicații, înseamnă că emisfera stânga își cere dreptul.
Așadar, este important să ții cont și de ritm de funcționare a creierului și să-i permiți copilului să facă mișcare, să se deconecteze, să mănânce ceva gustos.
CONCLUZII:
- La fiecare 20 minute, e nevoie de recapitularea informației cu care a lucrat copilul.
- Pauză de relaxare și de gustare la fiecare 1,5 ore.
- Copilul își face temele pe care le-a primit astăzi la școală.
- Înainte de culcare, copilul trece în revista materia, pentru a o întări în timpul somnului.
Citește și:
3 motive pentru care copilul nu-și face temele. Sfaturi de la psihopedagog cum îl poți ajuta să-i placă școala
„Mai întâi fă-ți temele, apoi te joci”. De ce acest îndemn este distructiv
Oana Moraru: E absurd să cerți copilul că nu are chef să lucreze. Efortul intelectual, disciplina și concentrarea nu vin din voință
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Freepik.com