Zi liberă săptămâna viitoare. Ce elevi nu se vor duce la școală

Luni, 10 iunie, 34 de școli din București vor avea cursurile suspendate în sălile de clasă în care sunt organizate secții de votare.

Iar la 252 de unități de învățământ preuniversitar din Capitală, consiliile de administrație au decis ca luni să fie modificată durata orelor de curs și a pauzelor, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Elena Ștefan, pentru Agerpres.

„În vederea amenajării secțiilor de votare de la nivelul celor 252 de unități de învățământ preuniversitar din municipiul București destinate alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, consiliile de administrație ale unităților de învățământ au decis, pentru zilele de 7, respectiv 10 iunie, modificarea duratei orei de curs și/sau a pauzei (în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 8 din ROFUIP), iar în 34 de unități de învățământ, suspendarea cursurilor în ziua de luni, 10 iunie, în sălile de clasă în care sunt organizate secții de votare (în conformitate cu prevederile art. 9 din ROFUIP)”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISMB.

Citește și:

Psiholog Mirela Horumbă spune cum să ne ajutăm copiii stresați de Evaluarea Națională din clasa a VIII-a

Când se termină vacanța de vară și începe anul școlar 2024-2025

Ore online la școlile secții de votare din județul Buzău

Programul școlilor în care sunt organizate secții de votare este modificat și în județul Buzău. Inspectoratul Școlar Județean Buzău a anunțat că elevii școlilor desemnate secții de votare vor desfășura cursurile online.

„În perioada 7 – 10 iunie, activitatea didactică din unitățile de învățământ desemnate secții de votare va fi suspendată parțial sau total, doar în unitățile care nu dispun de spațiu necesar desfășurării în bune condiții a procesului instructiv-educativ. În aceste unități, activitatea se va desfășura online”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Buzău, într-un comunicat.

În județul Buzău au fost constituite 262 de secții de votare. Dintre acestea, 248 vor funcționa în săli de clasă, 8 în săli de sport și 6 în cabinete sau laboratoare.

Duminică, 9 iunie, românii merg la vot pentru alegerile locale și europarlamentare. Procesul de vot va începe la ora 7:00 și se va încheia la ora 22:00, cu posibilitatea de a fi prelungit până la 23:59, în situația în care există alegători la coadă așteptând să-și exercite dreptul la vot.

Citește și:

Cifre oficiale în România: A crescut alarmant numărul de cazuri de violență împotriva copiilor. Simptomele abuzului

Oana Moraru: E absurd să cerți copilul că nu are chef să lucreze. Efortul intelectual, disciplina și concentrarea nu vin din voință

3 motive pentru care copilul nu-și face temele. Sfaturi de la psihopedagog cum îl poți ajuta să-i placă școala

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Pixabay

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,034FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole