BREAKING NEWS: Mii de posturi din învățământ vor fi desființate!

Ministerul Educației a pus în dezbatere un proiect de Hotărâre de Guvern care reduce oficial numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat cu 14.048, de la 307.900 la 293.852.

Proiectul vine după aplicarea prevederilor Legii 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, care a impus o serie de măsuri contabile în Educație.

Documentul, publicat pe site-ul ministerului, modifică anexa nr. 4 din HG 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării și este însoțit de o notă de fundamentare care confirmă legătura directă cu măsurile impuse prin Legea 141/2025.

În actuala Hotărâre de Guvern este precizat faptul că „Numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv învățământul special, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, este de 307.900 de posturi”.

În proiectul publicat de Ministerul Educației și Cercetării scrie că „Numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv învățământul special, centrele județene de resurse și asistență educațională / Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, este de 293.852 de posturi”.

Cum argumentează Ministerul Educației decizia

În Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, Ministerul Educației oferă explicații în legătură cu această măsură.

Potrivit documentului, prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, au fost modificate unele prevederi privind:

  • Norma didactică de predare a profesorilor, maiștrilor-instructori și profesorilor pentru instruire practică din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, din unitățile de educație extrașcolară, precum și pentru personalul didactic de predare din învățământul special, începând cu anul școlar 2025-2026 și până la începutul anului școlar 2029–2030
  • Numărul de elevi, preșcolari și antepreșcolari pentru ca o unitate de învățământ să funcționeze cu personalitate juridică
  • Efectivele de elevi, preșcolari și antepreșcolari din care se constituie formațiunile de studiu în învățământul preuniversitar de stat
  • Degrevarea de normă didactică de predare a personalului didactic care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2025-2026

„Implementarea măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, au influențat implicit numărul de posturi din învățământul preuniversitar de stat ocupate cu personal în anul școlar 2025-2026”, se precizează în Nota de fundamentare.

Unele dintre măsurile adoptate prin Legea Bolojan sunt temporare:

  • Pentru un an școlar, măsura privind degrevarea de normă didactică de predare a personalului didactic care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar de stat
  • Pentru 4 ani școlari, măsura privind norma didactică de predare pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat.
  • Măsura privind efectivele de elevi/preșcolari/antepreșcolari din care se constituie formațiunile de studiu în învățământul preuniversitar de stat se aplică progresiv din anul școlar 2025-2026, începând cu formațiunile de început de ciclu de învățământ.

Având în vedere situația actuală, prin acest proiect de act normativ se
propune reducerea numărului maxim de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv învățământul special și din centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.

Citește și:

O nouă materie în școlile din România: „Este o chestiune de siguranță națională”

Homeschooling-ul va deveni legal în România. Ministrul David a făcut anunțul: „Există în toate țările moderne”

„Am fost un copil bătut și sunt bine.” Ce spune psihologul Gáspár György despre această frază

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Parenting 2.0
Parenting 2.0
Parenting 2.0 este o comunitate dedicată părinților conștienți, responsabili și dornici să-și educe copiii cu iubire necondiționată, cu blândețe și cu limite sănătoase, astfel încât să devină adulți echilibrați emoțional, încrezători și puternici, capabili să se adapteze și să aibă succes în lumea de mâine. Site-ul a fost înființat în 2014, funcționând inițial sub brandul Centrul de Parenting.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole