Motivele pentru care părinții trimit copiii pentru prima dată într-o tabără sunt diferite. Consilierul în educație și fondatoarea școlii private Helikon Oana Moraru susține că tabăra nu este un sejur de vacanță. Ea le oferă părinților câteva lămuriri sau recomandări pentru a lua cele mai bune decizii legate de experiența taberei pentru copiii lor.
Experiența Oanei Moraru legată de taberele pentru copii este una vastă. De mai mulți ani derulează un program de tabere pentru copii. În 2022, a stabilit școala de vară Helikon la Snagov:
„După 15 ani de tabere prin țară, ne-am așezat școala de vară Helikon la Snagov. Suntem în primul an, cu programe full, până în august, la pădure și lac, înconjurați de păsări, căprioare, arici, cormorani, nuferi și liniște. Am luat grupe mici de copii, cu speranța că în viitor, după acest an de testare, să putem absorbi toate cererile”, a anunțat Oana Moraru pe contul ei de Facebook.
Totodată, ea a lucrat în numeroase tabere internaționale, pe mai multe continente, și s-a confruntat cu multe experiențe în acest domeniu. Experiența sa cuprinde, de exemplu, tabere în SUA care durau 1-2 luni, cu un campus de peste 1.500 de copii din toată lumea.
Lămuriri și recomandări de la Oana Moraru pentru părinții care se gândesc să își trimită copilul la prima lor experiență de tabără, indiferent de vârstă:
Scopul pentru care trimitem un copil în tabără este dezvoltarea autonomiei
„Scopul pentru care trimitem un copil în tabără este mereu același: dezvoltarea autonomiei personale. Distracția e secundară. Necesară, dar secundară. Ea nu este un scop în sine, ci un rezultat. Știi exact ca părinte că îl trimiți acolo ca să exerseze, încet-încet, desprinderea de tine. Îl trimiți ca să simtă și dor, și teamă de separare, și disconfortul creat de neprevăzut. Știi că îl trimiți acolo ca să își exerseze sistemul personal de autoreglare emoțională, fără să mai apeleze la relația complementară și codependentă de tine și cu tine”, explică expertul în educație, într-o postare publicată pe contul său de Facebook, în vara anului 2021.
Potrivit expertului, în aceste condiții, copilul învață să-și rezolve singur nevoile, chiar dacă e posibil să se simtă trist.
„Recunoști că se va simți uneori singur, neputincios, fără control și că ”rotițele” lui interioare vor începe să se miște în direcția soluționării pe cont propriu sau apelând la ajutorul celorlalți, comunicându-și limitele și nevoile. Știi sigur că se va simți și trist, și dezorientat uneori. Dar sărbătorești asta în sinea ta, pentru că ai ales conștient să îl trimiți în tabără. Nu la bunici, nu în sejur cu alte familii-prietene”, scrie Oana Moraru.
Lecția ducerii unei misiuni la bun sfârșit
Un alt motiv important pentru care se alege o tabără în locul unui alt tip de ”distracție” este lecția finalizării, a ducerii unui program sau a unei misiuni la bun-sfârșit.
„Speri din toată inima, ca după un program de tabără, povestea, narațiunea pe care și-o spune creierul copilului tău este ”deși mi-a fost și greu uneori, eu pot merge înainte și duce lucrurile la bun-sfârșit”, precizează specialistul citat.
Potrivit acesteia, părinții care își retrag copiii în timpul taberei, din mijlocul unui plan, al unei intenții deja stabilite, din cauză că nu suportă tristețea celor mici, „dau lecția lui ”dacă te simți victimă, eu vin în ajutorul tău și te salvez!” . Narațiunea pe care o dictezi copilului în fundalul experiețelor personale este ”când îmi e greu, eu, de regulă, dau înapoi.”
Când NU este recomandat să trimiți copilul în tabără
Oana Moraru enumeră situațiile în care părinții nu trebuie să-și trimită copiii în tabără:
- Nu alege direct o tabără, dacă ai un copil care nu a dormit niciodată singur sau în altă casă (la prieteni sau la rude)
- Nu trimite în tabără copilul care încă are/face tantrumuri
- Nu e cazul să trimiți copilul în tabără când el încă nu are deprinderi minime de gestionare a obiectelor personale
- Nu e momentul să meargă într-o tabără nici copiii care nu au deprinderi minime de tranzacționare socială
„Pentru copiii aflați în aceste stadii emoționale firești în istoria dezvoltării lor, se recomandă programe intermediare de câștigare a autonomiei personale. Ridicând ștacheta brusc și trimițând direct un copil suprasensibil și neîncrezător încă în sine, în tabără, nu îl faci mai puternic. Dimpotrivă”, explică fondatoarea școlii private Helikon.
De ce să nu vorbești des la telefon cu copilul aflat în tabără
Oana Moraru le spune părinților copiilor plecați în tabără să nu comunice des cu el la telefon, în mod special în primele 2-3 zile.
Iată de ce: „Copiii au nevoie de un timp de desprindere și de conectare emoțională la supraveghetorii lor. Cel mai teribil lucru din punct de vedere emoțional este să trăiești simultan în două lumi: cea plină de dor de acasă și cea plină de acțiune de la fața locului. Mintea copilului trăiește în prezent. Greu gestionează simultan două lumi – una aici, una dincolo, în familie”.
Încrederea în organizatorii taberei
Specialistul le recomandă părinților să aleagă un program de tabără organizat de persoane în care au deja o mare încredere.
„Nu testați această încredere în timpul taberei, prin interogatorii telefonice, cu copilul. Acest du-te-vino al neliniștii personale de acasă se transmite copilului și personalului din tabără”, subliniază Oana Moraru.
Renunță la nevoia de a-ți ști copilul mereu fericit
„Alegeți conștient și dați la o parte nevoia de a vă ști copilul mereu fericit, senin și înconjurat de zeci de prieteni. Sunt și astfel de momente, dar sunt tot atâtea de retragere, oboseală, tristețe sănătoasă. Doar acestea din urmă te fac, ca om, să te întâlnești cu tine, să îți vorbești cu acea voce interioară de autoalinare și intimă încurajare”, spune specialistul în educație.
Conform acesteia, fără aceste momente de dezamăgire, tristețe, neputință, teamă sau conflict, copiii nu ai nicio șansă să își învețe puterea interioară. În consecință, o vor căuta mereu, la alții, în exterior, sub formă de ”salvatori personali”. Și vor crede că starea lor de bine depinde mereu de circumstanțele exterioare, căutând doar adăpost, justificări sau supape pentru furie.
Ce este și ce nu este o tabără
Abia după ce toate detaliile expuse mai sus sunt cunoscute și asumate, „taberele sunt despre mișcare în aer liber, distracție, prietenii noi, aventură, amintiri frumoase”, mai spune Oana Moraru.
Și încheie cu o precizare: „A nu se confunda nicio tabără cu sejururi de vacanță”.
Sursa foto: Facebook Oana Moraru