Alocațiile copiilor și indemnizațiile pentru creștere copil au intrat în conturile beneficiarilor astăzi, mai devreme decât de obicei, adică după data de 8 a lunii. Astfel, părinții vor putea folosi aceste sume pentru a face cumpărăturile necesare pentru începerea școlii.
„Banii pentru copii au intrat azi în conturile beneficiarilor! Vă doresc un an școlar cu împliniri și spor în toate!”, a declarat, cu acest prilej, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
„Luni, clopoțelul va suna din nou în școli, iar pregătirile și emoțiile pentru începutul unui nou capitol plin de visuri și speranță sunt în toi. În sprijinul părinților și copiilor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, a virat în avans beneficiile de asistență socială”, a anunțat ministerul, într-o postare pe contul de Facebook al instituției.
Citește și:
Psiholog: „Educația nu se face cu teama de consecințe, cu amenințări, cu pedepse”
Copiii victime ale violenței școlare vor face terapie gratuit. Planul național de combatere a violenței școlare a fost aprobat de Guvern
Astfel, au intrat astăzi în conturi următoarele beneficii de asistență socială:
- Alocațiile de stat pentru copii
- Indemnizația pentru creșterea copilului
- Stimulentul de inserție
- Indemnizația pentru adopție
”Beneficiarii de alocații de stat, stimulent de inserție și indemnizații pentru adopție și creșterea copilului și-au primit astăzi banii în conturi în avans față de data stabilită anterior. Fiecare copil merită susținerea noastră pe drumul cunoașterii, iar comunitatea – părinți, profesori și elevi – pășește împreună, plină de emoții, dar și de speranță într-un viitor mai bun. Așa cum spunea Nelson Mandela, „educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea.” Să fie un an plin de reușite și învățături, în care fiecare pas făcut să vă ducă mai aproape de visurile voastre! Succes în noul an școlar și spor în toate!”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.
Citește și:
Copilul începe școala? 5 abilități care îți arată în ce măsură este pregătit
Cercetătoarea Ellen Galinsky prezintă abilitățile de bază fără de care învățarea nu e posibilă
Conform datelor Ministerului Muncii, în luna septembrie, în România, sunt înregistrați:
- 3.484.686 de beneficiari de alocație de stat pentru copii
- 159.601 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului
- 83.943 de beneficiari de stimulent de inserție pentru creșterea copilului
- 4.514 de beneficiari de indemnizație de acomodare și sprijin pentru adopție
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Facebook Ministerul Muncii și Solidarității Sociale