Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că majorarea spectaculoasă a burselor din ultimii ani nu poate să fie susținută, drept pentru care vor fi păstrate doar două categorii de burse.
„Trebuie să înțelegem că cheltuielile anuale cu aceste burse sunt acum spre 7 miliarde de lei”, a spus el.
„Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau țara) și pe cele justificate (politic și uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung! Nu vă invit la același lucru, ci doar sper să fim cât mai mulți parte din soluții, nu din probleme. Nu cred că un om rezonabil nu înțelege rațional că modificările sunt rezonabile în situații de criză (unele erau necesare chiar în situație de normalitate). Pot înțelege însă ca psiholog că, emoțional, nu ai cum să fii mulțumit de măsuri de criză”, a transmis ministrul Daniel David, într-o postare pe Facebook.
Creșterea din ultimii ani a burselor nu poate fi susținută
Creșterea spectaculoasă a burselor din ultimii ani nu poate să fie susținută, a anunțat ministrul Educației, Daniel David.
„Creșterea spectaculoasă din ultimii ani nu poate să fie susținută. Cred că a fost o intenție bună, dar este nesustenabilă! Avem unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, fără să fim una din forțele economice ale lumii sau să avem un impact clar demonstrat pe tot sistemul actual de burse. Dar, mai important, sincer și direct spus, mai ales acum în criză, nu ne mai permitem financiar acest sistem! Spre exemplu, trebuie să înțelegem că cheltuielile anuale cu aceste burse sunt acum spre 7 miliarde de lei, adică aproape un sfert din deficitul pentru care întoarcem țara pe dos și peste tot bugetul cercetării-dezvoltării-inovării din țară”, a anunțat Daniel David.
În prezent, elevilor li se acordă următoarele burse:
- Bursă de excelență olimpică I: între 750 și 3000 lei
- Bursă de excelență olimpică II: 700 lei
- Bursă de merit: 450 lei
- Bursă socială: 300 lei
- Bursă pentru mame minore: 700 lei
- Bursă tehnologică: 300 lei
Se păstrează doar 2 categorii de burse
Potrivit ministrului, urmează să fie păstrate doar două categorii de burse. „Bursele sociale, pentru a asigura incluziune, unde păstrăm și bursele pentru mame minore, în aceeași logică. Bursele de merit, până la maximum 15% dintr-o clasă, cu condiția unei note minime de 9. După reorganizarea olimpiadelor/concursurilor, voi crește premiile obținute pentru câștigători”.
Bursele se vor acorda doar pentru timpul în care elevii se află la școală, adică în procesul educațional.
„În acest fel, definim corect „incluziunea” și „meritul”, fără să le distorsionăm sensurile corecte, iar copiii care au nevoie vor fi protejați prin burse sociale, iar cei care sunt foarte performanți vor fi susținuți atâta cât ne permitem acum. Odată ce facem aceste reorganizări raționale și decente, sunt convins că scontata mărire treptată a bugetului în anii care vin va aduce resurse suplimentare”, a explicat ministrul.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0