Acest articol este un Guest Post și reprezintă punctul de vedere al autoarei. Dacă dorești să publici un Guest Post pe site-ul parenting20.ro pentru a împărtăși publicului din comunitate informații relevante, trimite un email pe adresa redactia@parenting20.ro.
Iris s-a cuibărit la pieptul mamei. În seara asta, somnul se lasă așteptat. Nu-i nimic. Mama ei a ascuns sub pat telefonul, așa că se apleacă și dă play unei povești de adormit copiii. Pleoapele lui Iris devin tot mai grele și încep să-i ascundă din azuriul ochilor. Andreea Șova știe că dacă Iris ar vedea ecranul telefonului, somnul ar fugi pe geam. La doar un an și jumătate, fetița și-a făcut bine cunoscut interesul pentru ecrane digitale.
„Încerc să nu cedez”, se îmbărbătează Andreea. „Mi se pare că le răpește copilăria!”, continuă ea, în timp ce se gândește la copiii mai mari decât Iris, care sunt absorbiți de ecranele telefoanelor: „Am fost la o petrecere unde copiii mici, de 3-4 ani se jucau, alergau, dar cei mai mari stăteau în aceeași cameră, toți cu telefonul în mână, nu vorbeau între ei și… m-a speriat puțin lucrul acesta”. Andreea se teme că, pe măsură ce fetița ei crește, va deveni unul dintre acei copii: „Nu știu cum voi gestiona, mă tot gândesc…”
„Privitul la televizor şi accesul la telefon, tabletă, laptop nu sunt nocive atâta timp cât nu sunt folosite în exces şi nu suplinesc prezenţa părintelui/adultului de referință lângă copil”, se arată într-un proiect de act normativ, publicat de Ministerul Educației și supus consultării publice. Proiectul vizează aprobarea Reperelor fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani (RFIDT – 2024), un document curricular, actualizat în conformitate cu era digitală și care s-ar putea aplica de la începutul anului școlar 2024-2025.
În prezent, cadrele didactice folosesc un Curriculum pentru Educație Timpurie, emis în anul 2019, care este fundamentat pe o altă variantă de RFIDT, iar acest curriculum nu vizează în mod direct competențele digitale ale copilului.
Noul document curricular RFIDT (2024) atestă „impactul crescut” al tehnologiei în viața copiilor, precum și utilizarea acesteia „de la vârste din ce în ce mai mici”. De aceea, documentul vine în sprijinul cadrelor didactice, dar și al părinților, cu limite și reguli de utilizare adecvate. Sunt incluse repere despre ce abilități ar trebui să aibă un copil în raport cu tehnologia, precum și indicatori de performanță, pe categorii de vârstă, de la naștere până la 7 ani. Documentul mai conține practici de sprijin, adică strategii și activități de învățare prin care copilul, ghidat de adult, poate dobândi competențele digitale necesare unei dezvoltări optime.
Până la aprobarea oficială a noului document, fenomenul copiilor expuși la ecrane digitale plutește în derivă. În funcție de ce efecte apar, el este gestionat, intuitiv, de către părinți și cadre didactice, sau terapeutic, de către specialiștii în domeniu. O confirmă șase experți în psihologie clinică, psihopedagogie, educație timpurie și coaching, care lucrează cu copii sau părinți de peste un deceniu, precum și zece părinți cu copii cu vârste cuprinse între 1 și 13 ani, care au avut deja de gestionat relația dintre copiii lor și ecrane. Atât unii, cât și ceilalți, vor pune sub lupă provocările care apar când un copil primește (prea mult) acces la ecrane digitale și vor găsi soluții care să facă expunerea una echilibrată.
Copiii de grădiniță: o paralelă între generații
În fiecare dimineață, în jur de 450 de copii, antepreșcolari și preșcolari, apucă drumul către cea mai mare grădiniță din județul Teleorman, grădinița cu program prelungit nr. 4 din Alexandria. Cum intri în curte ai senzația de nou, pentru că totul a fost renovat în ultimul an. Aleile au fost pavate, iarba tunsă la milimetru, iar florile își revarsă culorile pentru oricine are timp să le admire. Noul loc de joacă este bucuria celor mici, care nu pleacă de la grădi fără să treacă pe acolo. Și în interiorul grădiniței, scăunelele colorate, draperiile vaporoase, covoarele întinse care înfățișează orășele pentru pitici, toate s-au înnoit de-a lungul anilor. Pentru cadrele didactice, însă, cele mai importante schimbări care se petrec an de an sunt copiii.
Andra Negrilă, directorul grădiniței, Adriana Badea, educatoare, precum și Corina Strujac, profesorul logoped al grădiniței sunt piloni de rezistență ai instituției, în care lucrează de mai bine de 10 ani. Ani în care au modelat multe generații de copii. De la an la an, cei trei experți în educație timpurie sesizează modificări generaționale și iau în calcul faptul că expunerea copiilor la ecrane digitale, de la vârste tot mai fragede, până să intre în colectivitate, ar putea fi motorul acestor schimbări.
„Scăderea interesului și curiozității copilului față de tot ce înseamnă activitățile de grădiniță” reprezintă o diferență majoră pe care directoarea Andra Negrilă a remarcat-o. Lucrucare a și motivat-o să elaboreze proiectul Erasmus+: „Tehnologia viitorului în grădiniță”, proiect care a obținut finanțare și s-a derulat între anii 2018-2020. „Opt cadre didactice au mers să se formeze pe utilizarea rațională a tehnologiei în actul educațional, în așa fel încât să reușim să menținem interesul copilului față de grădiniță sau, mai degrabă, să stârnim interesul, pentru că, într-adevăr, se constata o scădere în ultimii ani, în momentul în care (copiii) intrau în colectivitate.”
Pe de cealaltă parte, Andra Negrilă poartă o luptă cu părinții ca să-i convingă să reducă, acasă, accesul copiilor la ecrane. Și asta deoarece „copiii vin (la grupa mică) cu un deficit de atenție, care se traduce prin răspuns întârziat sau lipsă de răspuns la stimuli. Vorbim de cerințele educatoarei verbale”, explică directorul.
Educatoarea Adriana Badea are 18 ani de experiență la catedră, toți petrecuți la grădinița nr. 4 din Alexandria. Regretă generațiile trecute, când își aduce aminte cât de atenți, ascultători și liniștiți erau copiii cu care și-a început cariera: „În ziua de astăzi, copiii nu mai au răbdare să stea la activitățile clasice, vor întotdeauna ceva nou, vor să-i surprindem”. Ca să le capteze atenția, educatoarea încearcă să îmbine mijloacele moderne de predare cu cele clasice. Pe această cale, remarcă cât de fascinați sunt copiii de filmulețele scurte de pe Youtube, în comparație cu planșele clasice care însoțesc actul didactic.
Dorul de telefon sau tabletă se vede la grădiniță
Sunt și cazuri particulare, spune educatoarea, de copii care tânjesc, la grădiniță, după expunerea digitală cu care s-au obișnuit de acasă. Își dă seama de acest lucru când îi vede cum se manifestă: „Sunt copii care atunci când vedeau telefonul, chiar și pe al nostru, se grăbeau să-l ia, să-l deschidă, să facă orice cu el”, explică Adriana Badea. În lipsa unui gadget, educatoarea a rămas surprinsă să constate cum acești copii „se jucau cu degețelele” în încercarea de a „butona imaginar ecranul telefonului”.
Directoarea Andra Negrilă spune că, de multe ori, părinții sunt cei care aduc vorba de obișnuința copilului de a sta cu telefonul. Unii sunt „mândri că cei mici știu să navigheze pe YouTube, să-și pună filmulețe”, fără a lua în considerare că ceea ce învață de la ecrane „nu esteun lucru împământenit”, precizează Negrilă. Mai mult, „această învățare precoce poate duce la tulburări de comportament, stări de nervozitate și de anxietate”, afirmă directoarea, care crede că, specific vârstei preșcolare, ar fi „curiozitatea de a explora lumea, nu telefonul mobil”.
La aceeași concluzie a ajuns și Mihaela Manea, mama lui David (8 ani), însă abia după câteva poticneli cu tehnologia. Pe vremea când David era preșcolar, Mihaela își aduce aminte că era nevoită să-i smulgă telefonul din mână, atât de mare era atracția. „După vârsta de doi ani a început cu desenele, i-am mai dat și telefonul”, își amintește Mihaela. A început să-l rețină pe David de la tehnologie când a remarcat la el că „pare mai rupt de realitate”. David nu mai era atent, nu-și mai privea părinții în ochi, răspundea cu întârziere, începuse să fie mai nervos. În lipsa ecranelor, toate aceste lucruri s-au remediat, susține mama lui.
Cel de-al treilea pilon de rezistență al grădiniței nr. 4 din Alexandria este profesorul logoped Corina Strujac, prin mâinile căreia au trecut, în ultimii 20 de ani, mulți copii cu tulburări de vorbire. Toți copiii înscriși în învățământul de masă sunt evaluați logopedic, menționează Strujac, mai întâi la grădiniță, în grupa mare, iar apoi la școală, până la clasa a II-a.
În circumscripția cabinetului logopedic de care se ocupă Corina Strujac și care aparține de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Teleorman, intră două școli gimnaziale și trei grădinițe, printre care, grădinița nr. 4 din Alexandria. La fiecare început de an școlar, profesorul logoped merge în aceste unități și evaluează copiii pentru a depista eventuale tulburări de vorbire. „În urma testării individuale, centralizez acești copii. Eu informez părintele și, numai cu acordul lui, începem programul de terapie logopedică până la recuperarea copilului respectiv”.
Corina Strujac spune că „numărul copiilor cu tulburări de limbaj și comunicare a crescut față de ce era în urmă”. Dacă în trecut întâlnea cazuri simple, cu pronunție deficitară a unui singur sunet, acum tulburările de limbaj sunt complexe, cu mai multe sunete afectate, iar „recuperare este mai greoaie”, „progresele sunt mai lente”, precizează logopedul.
În activitatea pe care o desfășoară cu copiii din grădinițe, observă că exprimarea verbală a celor mici este tot mai săracă în imaginație și creativitate. Copiii se limitează la formulări simple, de tipul subiect și predicat. Le lipsește „exprimarea aceea în detalii pe care o aveau copiii cu ani în urmă”, consideră Strujac.
Excesul de ecrane – efecte negative în dezvoltarea copilului
Schimbările observate în ultimii ani, de experții în educație timpurie, sunt confirmate și de psihologi, care desemnează timpul petrecut de copii în fața ecranelor ca fiind un factor de risc, cu potențial să perturbe dezvoltarea copiilor.
Noul document curricular RFIDT (2024) atestă că „expunerea prelungită la ecrane creează o atitudine mentală pasivă a copilului, inhibă imaginația și nu contribuie la dezvoltarea gândirii logice, la exersarea construirii frazelor, deci la dezvoltarea limbajului”.
Maria Pîrșoagă este expert în psihopedagogie specială și terapeut în cadrul Asociației Copiilor și Adulților cu Autism Teleorman (ACAAT), iar Veronica Nedelea este expert în psihologie clinică și consiliere psihologică, cu competențe în evaluarea copilului și multiple terapii. Ambele susțin că expunerea copiilor la ecrane digitale le poate perturba dezvoltarea și explică circumstanțele în care încep să apară efecte negative.
În ultimii cinci ani, Maria Pîrșoagă spune că vin, în cadrul asociației ACAAT, tot mai multe cazuri de copii cu suspiciune de diagnostic atipic, care, ulterior, se infirmă. Din trei copii cu vârsta sub 3 ani, doi prezintă semne de întârziere în dezvoltare, dar fără să existe un diagnostic de la medicul specialist. În aceste cazuri, terapeutul crede că, la bază, ar sta suprastimularea copilului. Atunci când, spre copil, vin multe informații, pe cale digitală și nu numai, el „are nevoie de timp să asimileze și să învețe să folosească ceea ce a învățat”. În caz contrar, „copilul învață dezorganizat”, explică terapeutul.
Părinții pot avea impresia că cel mic „știe multe”, dar partea cognitivă poate ajunge să se dezvolte „prea mult” în detrimentul celorlalte arii. Prima arie afectată este cea socio-emoțională, pentru că „copilul nu are răbdare și scade rezistența la frustrare”. Copiilor le este foarte ușor să controleze ecranele digitale. Cu o simplă atingere de ecran, primesc ceea ce doresc. „Pe când, în realitate, copilul trebuie să aștepte”, explică psihopedagogul.
Maria Pîrșoagă avertizează părinții să nu ofere celor mici accesul la ecrane când își pierd răbdarea, pentru că nu vor mai avea șansa „să învețe să aștepte”. Dacă se obișnuiesc cu stimulii primiți pe cale digitală, alte tipuri de interacțiuni „cu un adult, cu alt copil, cu mediul, cu o jucărie, cu pietre” – modalități firești de explorare în copilărie – „nu vor mai fi interesante”, mai adaugă specialistul.
Pe aceste considerente, încep să apară efecte negative asociate cu consumul digital. Mai întâi, copiii își pierd răbdarea, după care, atenția, urmând ca, mai apoi, să apară întârzieri în dezvoltarea psihomotorie. În viziunea specialistului Maria Pîrșoagă, cel mai în urmă rămân motricitatea și relaționarea, atât cu mediul, cât și cu alți oameni (aici este inclus și limbajul). „Deși copilul știe atâtea (pe cognitiv), nu știe să facă o bilă din plastilină sau nu vrea să pună mâna pe plastilină”, descrie terapeutul doar una dintre situațiile care ar trebui să pună un părinte pe gânduri.
În fața ecranelor digitale, crește riscul de învățare mecanică
„Principala modalitate de evoluție a copilului este deplasarea în spațiu”, precizează psihologul Veronica Nedelea. Ecranele digitale îl țin pe copil captiv, în același loc și în aceeași poziție, ceea ce înseamnă că, pe durata interacțiunii cu tehnologia, „copilul pierde contactul cu realitatea”. Implicit, pierde șansa de a explora tot ce are în jur. De aici, „toate ariile de dezvoltare psihomotorie sunt afectate”, explică psihologul. În absența ecranelor digitale, copilul ar avea ocazia să se raporteze, cu interes și curiozitate, prin mișcări și acțiuni coordonate, la mediul pe care îl vede în fața ochilor. „Și important este că vede în mărime naturală, vede tridimensional, spre deosebire de ecrane, pe care copilul le vede bidimensional, iar creierul nu este pregătit să perceapă astfel de imagini și să le integreze, să le folosească cu sens”, mai adaugă Veronica Nedelea.
Aceasta atrage atenția că, până la vârsta de 5 ani, copilul tinde să preia mecanic, nu funcțional, ceea ce vizionează la ecrane, în lipsa unui adult care să intermedieze interacțiunea cu tehnologia. Nedelea le recomandă părinților să se uite împreună cu copilul la conținutul pe suport digital și să discute, mai apoi, cu el despre cele vizionate. Acest risc de învățare mecanică este valabil pentru copiii sub 5 ani, deoarece abia după această vârstă s-ar produce o maturizare la nivelul de înțelegere al limbajului, mai spune Veronica Nedelea. „Ecranele doar dau informația, dar nu și verifică dacă (și ce) a reținut copilul din acele informații și dacă a învățat mecanic sau funcțional”, punctează psihologul.
La baza inteligenței stă mișcarea, nu telefonul sau tableta
Nedelea își bazează observațiile pe teorii ale învățării și dezvoltării cognitive, cum ar fi Piramida învățării, proiectată de Kathleen Taylor și Maryann Trott (1991), dar și Stadiile dezvoltării inteligenței, după Jean Piaget (1936). Autorii amintiți susțin că, într-o primă fază, copiii învață prin mișcare și își dezvoltă o inteligență senzorială și motorie, iar, mai apoi, copilul ajunge la învățarea academică și dobândește o inteligență intelectuală. În primii doi ani de viață, mișcarea este principala modalitate eficientă de a învăța, o susțin atât teoriile amintite, cât și Veronica Nedelea. Ca un copil să se miște, este necesară voința, tradusă prin curiozitate, din partea copilului, dar și un mediu prielnic, asigurat de părinți. „Curiozitatea este, de fapt, cel mai important semn de inteligență”, spune Nedelea.
Curiozitatea și interesul copilului de a investiga și de a cunoaște mai bine realitatea reprezintă „motoare cognitive și motivaționale care susțin procesul învățării”, se arată și în noul document RFIDT (2024). „Copiii nu sunt recipiente pasive pentru cunoștințe”, mai spune documentul, care promovează o învățare activă (prin explorare și folosirea simțurilor umane), dar și holistică. „Copiii mici au nevoie să fie expuși, stimulați în toate domeniile de dezvoltare în mod simultan. Focalizarea pe oricare dintre domenii și ignorarea celorlalte prejudiciază dezvoltarea plenară a copilului”, potrivit documentului RFIDT (2024).
***
Două situații tot mai des întâlnite de către Maria Pîrșoagă și Veronica Nedelea sunt copiii care folosesc limba engleză ca să se exprime, în detrimentul limbii române, precum și copiii cu probleme de alimentație, cu afectare senzorială și de autoservire.
În prima situație, un copil care „știe să numere în engleză, dar nu știe să-și spună numele sau să salute” necesită intervenție terapeutică, susține Maria Pîrșoagă. „Dacă un copilaș de 2 ani și 7 luni stă la măsuță și eu pun un măr pe masă și el zice «a-păl», eu știu că acel «a-păl» este «apple» din engleză”, explică terapeutul, care nu vede o problemă în faptul că cel mic și-aînsușit terminologia din limba engleză, ci în faptul că „nu vrea să renunțe la ce a învățat” ca să facă asocierea cu limba română. Pe acest fond, se produce o tulburare în aria de limbaj care trebuie corectată.
Psihologul clinician Veronica Nedelea atrage atenția că acele cuvinte preluate de copil în limba engleză nu vor avea întotdeauna o corespondență cu realitatea. Cel mic ar trebui să facă diferențierea între limbile engleză și română, la aceeași denumire, și să poată comuta pe exprimarea în limba maternă, mai ales când intră în colectivitate, mai spune psihologul.
Alina Boja este mămică de patru copii cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani, fiecare cu acces la ecrane digitale, fiecare cu povestea sa despre limba engleză. Alina spune că vede diferențe între copiii săi, în funcție de cum au primit accesul la ecrane și gadgeturi digitale.
Rareș (13 ani) și Dragoș (11 ani) au avut telefon mobil după vârsta de 5, 6 ani, în timp ce Filip (6 ani) și Sofia (3 ani), „mult mai devreme”. Alina a constatat că cei mici au prins de la telefon limba engleză, fără alte intervenții ajutătoare, în contrast cu frații mai mari, care fac meditații.
„Filip, până la vârsta de 3 ani, a vorbit numai în limba engleză”, își amintește Alina, iar când a început să meargă la grădiniță, de acolo, i s-a spus despre Filip că „nu vorbește limba română”. După jumătate de an de colectivitate, băiatul a început să înlocuiască cuvintele din engleză, cu cele aferente limbii române. În cazul Sofiei, Alina a căutat să preîntâmpine acest blocaj, deci a expus-o mai cumpătat la videoclipuri în limba engleză.
Când descrie cea de-a doua anomalie tot mai des întâlnită în dezvoltarea copilului, corelată cu expunerea la ecrane, psihopedagogul Maria Pîrșoagă face o trimitere la sistemele de referință ale persoanelor mai în vârstă, care au crescut copii înainte de era digitală: „pe o mătușă sau o bunică nu o interesează câte cuvinte știe copilul în limba engleză, dar faptul că nu mănâncă singur…”
Folosirea ecranelor digitale în timpul mesei duce la „un mâncat compulsiv”, atenționează psihologul Veronica Nedelea. Când începe diversificarea, copilul trebuie să știe ce mănâncă pentru că astfel va face asocieri între alimentul respectiv și textura, gustul, culoarea, mirosul, chiar și denumirea acestuia. Dacă cel mic stă cu ochii la ecran și altcineva îi dă să mănânce, nu va mai avea ocazia să facă aceste asocieri. Și nu se lucrează nici motricitatea fină, nici coordonarea mână-ochi, „pentru că face altcineva asta în locul lui”, explică Nedelea.
Copilul are nevoie să dobândească atât „abilități de autoservire în timpul mesei”, cât și „deprinderi de nutriție sănătoasă”, se arată și în noul document RFIDT (2024).
Lipsa integrării acestor informații despre mâncare, atât în plan senzorial, cât și motor, poate lăsa urme. Andreea Negrescu, mama lui Eduard (4 ani), o confirmă. Îi pregătește băiatului micul dejun. Este vacanța de Paște. Așază pe masă farfuria cu Minnie și Mickey, câteva felii de pâine, o cutie cu cremă de brânză și două iaurturi cu aromă de fructe. Până să-l cheme pe Eduard la masă, începe să rupă coaja de pâine de pe fiecare felie. Abia apoi le unge cu cremă de brânză. „Edi, hai la masă!”, îl strigă pe băiat. Din trei felii decojite, a mâncat una. Iaurturile au rămas nedesfăcute.
„La orice masă este foarte greu de convins. Și preferă să mănânce cu telefonul”, spune Andreea, care a făcut asocierea dintre mâncare și ecrane, încă de la începutul diversificării. Își dorea să-l știe pe Eduard „sătul și cu burta plină”. Mai târziu, deși a continuat să-i dea telefonul în timpul mesei, băiatul a devenit selectiv, până a ajuns să mănânce doar câteva feluri. Pe restul le refuză, inclusiv la grădiniță, unde nu vrea să guste nimic și nici să mănânce singur. „Nu am știut, nu mi-a spus nimeni că greșesc”, mărturisește Andreea.
Care sunt limitele optime dintre copii și ecrane
Ministerul Educației se aliniază cu Academia Americană de Pediatrie și propune în noul RFIDT (2024) următoarele reguli și limite de timp privind expunerea copiilor la ecrane digitale:
→ copiii mai mici de 18-24 de luni nu ar trebui să aibă acces la telefoane, tablete și implicit la jocuri, cu excepția în care comunică cu cei dragi printr-un apel video.
→ între 2 și 5 ani, se recomandă maximum o oră pe zi de expunere la ecrane, împreună cu părintele sau educatorul, pentru a discuta, mai apoi, despre cele vizionate pe suport digital.
Pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani pot fi stabilite reguli de utilizare a tehnologiei, inclusiv prin setarea unor limite optime de timp, se precizează în RFIDT (2024), iar adulții sunt îndemnați să comunice copiilor aceste reguli, să fie consecvenți și să ajute copiii în aplicarea lor, căci abia după vârsta de 5 ani, copiii devin, ei, înșiși, capabili să respecte regulile stabilite anterior, mai arată documentul.
Ionela Apostolescu, mama Mariei (10 ani), și Tatiana Decianu, mama Irinei (8 ani), au respectat, involuntar, aceste reglementări și spun că, în prezent, fetițele lor au alte preocupări decât atracția pentru ecrane și gadgeturi digitale.
Maria termină curând clasa a III-a și se descurcă foarte bine la școală, deși cerințele sunt mari, este de părere mama ei. Fata este atentă la clasă și prinde repede ce i se predă. Așa că, ajunsă acasă, își face singură temele și își pregătește ghiozdanul pentru a doua zi. Ionela spune că nu i-a pus niciodată limite la ecrane Mariei, dar ea „de mică, se juca sau stătea pe lângă mine în bucătărie. Și acum, în continuare, ce fac eu, face și ea”. Deși are telefon de mai bine de doi ani, îl utilizează în special ca să o sune pe mama ei sau să vorbească cu colegii.
Irinuca, după cum o alintă mama ei, a mers la școală de la vârsta de 5 ani, pentru că la 4 ani își descoperise deja pasiunea pentru citit. Acum, la aproape 9 ani, Irina a citit aproape 900 de cărți. Tatiana spune că nu i-a interzis accesul la ecrane Irinei, dar cărțile o atrag mai mult pentru că i-a citit povești de când fetița avea un an. De anul trecut, Irina are telefon mobil pentru că „toți colegii de clasă au telefon”, dar nu prezintă prea mult interes, explică mama ei, care adaugă faptul că „la noi pedeapsa nu e că nu-ți dau voie la telefon, ci că nu-ți citesc poveste, seara”.
Beneficii asociate cu o expunere adecvată la ecrane digitale
Ana Bâtcă, jurnalist, formator și coach cu NLP (Programare Neuro-Lingvistică) specializat în lucrul cu emoțiile, ghidează părinții în funcție de provocările pe care aceștia le întâmpină în relația cu copiii lor. A fondat, în anul 2014, comunitatea pentru părinți, Parenting 2.0, care găzduiește, printre altele, site-ul www.parenting20.ro și pagina de Facebook cu același nume, urmărită de peste 130.000 de oameni. Bâtcă organizează cursuri sau ședințe individuale, în care folosește tehnici de coaching și NLP, inclusiv pe tema copiilor expuși la ecrane.
Ea spune că vede utilitatea dispozitivelor digitale în viața copiilor, dar după începerea școlii (7 ani +), și enumeră printre beneficii: abilitatea de a folosi tehnologia (copiii învață foarte repede acest lucru), accesul la informații utile, imaginația grafică (în cazul unor jocuritematice), viteza de reacție, acceptarea în cercul de prieteni (versus teama de respingere din cauza lipsei de acces la desenele animate sau jocurile pe care le accesează colegii), posibilitatea de a comunica în permanență, posibilitatea părinților de a monitoriza unde se află copilul.
Ștefania Vișan, mama Alexandrei (10 ani), crede că „folosite cum trebuie, ecranele sunt foarte utile”. Primul beneficiu pe care l-a remarcat a fost ușurința cu care Alexandra a învățat literele, pe când avea 4 ani și obișnuiau să se joace împreună jocuri de format cuvinte. Între timp, cu limite ferme și consecvente, Ștefania consideră că tehnologia a adus doar beneficii pentru fata ei. Alexandra folosește aplicații care o ajută să învețe limba engleză sau să rezolve unele exerciții pentru școală, dar intră și pe Internet să caute informații. Și nu în ultimul rând, când iese afară, își ia și telefonul mobil cu ea, așa că cele două se sună și se simt mai în siguranță.
Strategii de limitare a ecranelor digitale, în colaborare cu copilul
În cazul în care copiii au fost supraexpuși la gadgeturi și ecrane digitale, într-atât încât părinții nu văd beneficii, dimpotrivă, observă manifestări negative, setarea limitelor ar trebui să se facă treptat și adaptat la rutina întregii familii, îndeamnă psihopedagogul Maria Pîrșoagă. Părinții ar trebui să înceapă cu „o singură limită”, care să fie rezonabilă și pentru copil, în funcție de cât a fost expus, precizează terapeutul. Odată ce prima limită a intrat în rutina familiei (de exemplu, „fără ecrane după 6 seara”), părintele poate crește miza către o nouă limită.
Cristina Nistor, mama Denisei (6 ani), și Mirela Tatu, mama Mariei (5 ani) și a lui Denis (9 ani), se simt depășite de amploarea pe care a luat-o tehnologia și spun că, deși nu vor, le oferă prea mult acces copiilor la ecrane și gadgeturi digitale.
Copiii Mirelei au, fiecare, și tabletă și telefon. „Petrec undeva la 3, 4 ore pe zi, pe aceste gadgeturi”, dintre care, o oră o dedică jocului Roblox, unde cei doi copii se joacă „în rețea”. Femeia se bucură când copiii merg la grădiniță și la școală, pentru că acolo nu sunt expuși. Dar când ajung acasă, orice încercare de a limita tehnologia se soldează cu „nervi, plânsete și urlete”. Singura metodă eficientă este „șantajul”, crede mama copiilor, care le condiționează accesul la telefon și tabletă de anumite sarcini.
Tot la șantaj apelează și Cristina care spune că limitează timpul pe care Denisa îl petrece în fața ecranelor în funcție de cum se comportă. Dacă își strânge jucăriile, de exemplu. Chiar și așa, fata ajunge să stea între 2-3 ore pe zi cu telefonul și tableta. Femeia i-a oferit acest acces din lipsă de timp, căci „nu mai avem când să ne ocupăm de copiii noștri”, dar simte că face un compromis riscant. „Sunt foarte multe grupuri de copii, de 10, 11, 12 ani, care, efectiv, stau pe bancă unul lângă altul și folosesc telefoanele, nu vorbesc, nu râd, nu glumesc”, povestește Cristina, care crede că interacțiunea fizică nu mai există, ci s-a mutat în spațiu virtual.
***
Lipsa conectării dintre părinți și copii reprezintă, în viziunea Anei Bâtcă, „cel mai mare blocaj” și, practic, „elementul care lipsește și care generează conflicte și probleme, printre care și prea mult timp petrecut la ecrane.” Expertul în coaching și NLP pune accentul pe calitatea timpului petrecut cu copilul, în care părintele să poarte discuții deschise și să asculte perspectiva acestuia. „În lipsa conectării, educația adevărată nu este posibilă”, iar aici este inclusă și oportunitatea de a seta limite sănătoase în raport cu tehnologia și de a obține colaborarea celui mic. „Fără acordul copilului asupra limitei, menținerea limitei va fi o luptă continuă”, mai adaugă specialistul.
Ana Bâtcă crede că „nu ajută să certăm copilul” dacă depășește limita, deoarece „copiii nu au capacitatea de a opri singuri ecranele, chiar dacă au promis”. Puterea este la părinte, nu la copil, explică specialistul, care-i îndeamnă pe părinți să vină în sprijinul copiilor și să se conecteze cu aceștia, ca să-i deconecteze de la ecrane.
Până să intri în curtea familiei Bunea, de după gard, se aud râsete de copii. Rareș (8 ani) profită de planul înclinat al curții pavate cu piatră cubică și zburdă pe noul skateboard, primit în dar de Paște. Eva (6 ani) abia își trage sufletul, are pantalonii cu urme proaspete de pământ, iar rozul adidașilor a dispărut sub nuanțele maronii căpătate din curte, după o dimineață plină de joacă. Acum, se odihnește pe o bancă și își ia în primire cadoul: un set Barbie de făcut acadele de ciocolată. Pesemne, mânuțele Evei se vor asorta curând cu restul ținutei.
Mămica copiilor, Beatrice, povestește că cei mici se află, de câteva luni, într-o pauză de tehnologie: „Rareș stătea foarte mult pe Youtube, pe jocuri… În momentul în care terminatemele, lua telefonul”. Dacă Rareș lua telefonul, Eva, sora lui, îi urma exemplul. Problemele au început să apară la Rareș, atât ziua, pentru că era „foarte agitat la școală”, cât și noaptea, când „se trezea din somn și plângea”. Beatrice s-a alarmat și a mers cu Rareș la psiholog, acolo unde i s-a spus că trebuie să limiteze expunerea la ecrane și să întrerupă jocurile de pe telefon.
Ea spune că vizita la psiholog l-a ajutat pe Rareș să înțeleagă de ce e necesar să se reconecteze la viața reală, astfel că a cooperat și a acceptat noile reguli. În lipsa tehnologiei, băiatul și-a redescoperit pasiunea pentru seturile de Lego, peste care „se așternuse praful”.
Când nu se joacă, copiii își ajută părinții la treburile casei. „Acum sunt total diferiți față de cum erau înainte. Cred că le dădeam telefonul ca să stea cuminți, dar copiii stau cuminți și dacă te ajută la gospodărie”, și-a dat seama Beatrice, care spune că, până și un morman de rufe ce trebuie împăturit, poate fi o bună ocazie de a petrece timpul cu cei mici.
***
În lipsa unor reglementări oficiale care să facă lumină, părinții intervievați pentru acest articol au fost nevoiți, până acum, să bâjbâie când vine vorba de relația pe care copiii lor o au cu ecranele digitale. Au pendulat între diferite limite și reguli de utilizare ale tehnologiei. Unii s-au poticnit în efecte negative și au făcut schimbări salvatoare. Alții sunt încă blocați și caută soluții. Dar sunt și părinți care au găsit, intuitiv, un echilibru între copiii lor și ecrane, astfel că remarcă doar beneficii.
Andreea, mama lui Iris, se află la început de drum, un drum pe care autoritățile din România și-au propus să-l ilumineze cu reglementări echilibrate privind expunerea copiilor la medii digitale, după cum reiese din noul RFIDT (2024). Până atunci, Andreea rămâne la lumina difuză a telefonului care stă ascuns sub pat și o strânge în brațe pe Iris. Azuriul din ochii ei s-a ascuns de tot sub pleoapele obosite. Iris a adormit.
Credit foto principal: Karolina Grabowska, Pexels.com
Sunt Anda Stela Ghiță, jurnalist și astrolog, însă, mai presus de acestea, sunt mamă de doi copii, care m-au motivat să devin un părinte conștient, dornic să se informeze și să informeze, la rândul său, alți părinți.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
