Anunț despre începutul anului școlar. Ce decizie au luat profesorii: „Vă rugăm să nu ne blamați pe noi”

Anul școlar 2025-2026 începe cu un protest de amploare pe care sindicatele din învățământ îl organizează luni, 8 septembrie. Cadrele didactice vor organiza un marș de protest până la Palatul Cotroceni.

Trei federații sindicale din educație anunță proteste la începutul anului școlar, potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi.

Profesorii sunt nemulțumiți de măsurile prevăzute în Legea nr. 141/2025

Astfel, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și „Alma Mater” vor organiza pe 8 septembrie un protest la Palatul Cotroceni.

Sindicatele susțin că modificările aduc „o criză fără precedent în ultimii 35 de ani” în educație și resping măsurile prin care Guvernul urmărește reducerea deficitului bugetar.

Iată care sunt măsurile pe care le resping sindicatele din Educație:

  • Creșterea numărului de elevi la clasă
  • Reducerea burselor de merit și eliminarea burselor de excelență
  • Majorarea normei didactice fără creșteri salariale
  • Diminuarea finanțării și a posturilor din sistem

Liderii sindicali afirmă că protestul nu vizează salariile, ci condițiile de desfășurare a actului educațional.

„Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional”, transmit organizațiile sindicale.

Profesorii cer retragerea măsurilor criticate și susțin că festivitățile dedicate primei zile de școală, pe 8 septembrie, „sunt golite de conținut”. Ei solicită elevilor și părinților să se alăture manifestațiilor.

În acest context, profesorii le cer părinților să nu își ducă la festivitățile de deschidere a noului an școlar.

„Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul”, este mesajul pe care liderii sindicali îl transmit părinților.

Citește și:

Noile reguli pentru burse. Cine sunt cei care vor primi bani

Ministrul Educației, anunț despre demisie: „S-a cerut din ianuarie”

Copilul tău e pregătit pentru lumea în care intră? 4 abilități de bază pe care să i le insufli

Sursa foto: Captură video Facebook Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Parenting 2.0
Parenting 2.0
Parenting 2.0 este o comunitate dedicată părinților conștienți, responsabili și dornici să-și educe copiii cu iubire necondiționată, cu blândețe și cu limite sănătoase, astfel încât să devină adulți echilibrați emoțional, încrezători și puternici, capabili să se adapteze și să aibă succes în lumea de mâine. Site-ul a fost înființat în 2014, funcționând inițial sub brandul Centrul de Parenting.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole