Pentru mulți părinți și copii urmează o perioadă cu multe provocări, odată cu începerea grădiniței sau a creșei, intrarea în colectivitate.
Pentru mine personal, perioada când fiul meu Emanuel a început grădinița (avea 2 ani și 3 luni când am început acomodarea) a fost foarte grea, din câteva motive:
1. Îmi era foarte teamă ca Emanuel să nu se simtă părăsit, abandonat la grădiniță, așa cum m-am simțit și eu părăsită de mama mea, atunci când m-a lăsat la bunici, la vârsta de un an, urmând să o nască pe sora mea.
2. Nu reușeam să găsim o grădiniță cu care să fim 100% împăcați, deși avem multe în zonă. Fie nu aveau curte, fie nu eram de acord cu regimul alimentar (doream mâncare sănătoasă gătită la grădiniță, nu catering), ba nu rezonam cu directoarele etc.
3. Tot pendulam între opțiuni: ce e mai bine pentru un copil de 2 ani și 3 luni, bonă sau grădiniță?
4. Nu eram deloc împăcată cu ideea de a-mi da copilul la grădiniță, în contextul în care credeam că îl pot educa eu acasă (pe atunci aveam colaborări în presă, începusem comunitatea de parenting cu primul nostru brand, Centrul de Parenting, și lucram de acasă, deci nu trebuia să merg la birou, la un program).
5. Îmi era teamă că nu îi va plăcea cu copiii, că va refuza să asculte educatoarele, că nu se va acomoda și că va plânge.
Care e cel mai important ingredient pentru adaptarea copilului în colectivitate
Până la urmă, perseverând în căutarea grădiniței, am găsit-o pe cea potrivită unde am simțit că este în siguranță să-mi las copilul. Iar marea majoritate a fricilor le-am lucrat pas cu pas, cu ajutorul unui psiholog și al coach-ului cu care lucram în acea perioadă. În rest, reținerile legate de alimentație sau bonă vs grădiniță s-au clarificat singure pe parcurs.
Copilul s-a adaptat ușor, după o săptămână și ceva de program scurt, și-a dorit să rămână la program prelungit, să doarmă și el cu copiii în dormitorul de la grădi. O provocare mare am avut-o abia la readaptarea după vacanța de Crăciun, adică 7 luni mai târziu, când plângea în fiecare dimineață și mi se rupea inima simțind că nu vreau să-l părăsesc. Atunci, am avut perspectiva și suportul directoarei grădiniței și al coach-ului și am reușit să așez piesele la locurile lor și să intrăm într-un ritm frumos.
Trecând prin această experiență, precum și văzând numeroase situații ale părinților din comunitatea noastră, dacă ar fi să trag o linie și să numesc cel mai important ingredient în procesul de adaptare a copilului în colectivitate, acesta ar fi încrederea ta.
Cum influențează încrederea ta acomodarea copilului
Din punctul meu de vedere, contează mai puțin curtea, meniul, programul activităților, opționalele etc., cât contează încrederea ta.
Încrederea ta în grădiniță, concret, încrederea în directoare și în educatoarea copilului.
Încrederea ta în copilul tău că are capacitatea de a gestiona toate provocările emoționale care urmează
Încrederea ta în procesul de acomodare prin care trec toți copiii, la un moment dat
Încrederea ta în tine că ești o mamă bună și că ai (sau poți găsi) resursele necesare pentru a-ți ajuta copilul să se adapteze la noul mediu
Atunci când un părinte, în special o mamă, are încredere în copilul său și în ceea ce face el, îl investește prin asta cu forța sufletească de care copilul are nevoie pentru a depăși cu bine provocările cu care se confruntă. Și situațiile dificile se pot rezolva în nenumărate moduri, de multe ori, în moduri pe care nici măcar nu ni le putem imagina.
Să-ți dau un exemplu: am găsit grădinița potrivită pentru Emanuel după ce am întrebat-o pe pediatra lui despre asta, doamna doctor avându-i înscriși la ea și pe copiii directoarei grădiniței. De altfel, noi eram la pediatră pentru controlul aferent avizului de intrare în colectivitate, în urma deciziei de a-l înscrie la o altă grădiniță cu care nu eram foarte împăcați. Nu știu cum ar fi fost dacă nu aș fi întrebat-o pe pediatră dacă ne poate recomanda o grădiniță. Ce știu este că Emanuel a petrecut 4 ani într-un loc minunat pentru el.
Sursa foto: Natalie Bond, Pexels
