BREAKING NEWS: Ministrul Educației a anunțat când începe școala

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat data la care va începe școala în acest an, în contextul unor proteste masive anunțate de sindicate pentru lunea viitoare, în Piața Victoriei, la care sunt așteptați 30.000 de profesori. Într-un interviu pentru Observator, oficialul a afirmat noul an școlar va începe pe 8 septembrie, relatează Antena 3 CNN.

Mesaj pentru părinți

Astfel, ministrul Educației a precizat că „școala va începe, cu siguranță, pe 8 septembrie”, transmițând, totodată, un mesaj pentru părinți:

„Părinților le transmit că școala va începe pe data de 8 septembrie. Nu cred că vor fi școlile goale. Dacă se va întâmpla acest lucru – Doamne, ferește – ar trebui să fie cazuri extrem-extrem de rare”, a afirmat Daniel David.

De asemenea, ministrul Educației a precizat: „Copiii trebuie să vină la școală, școlile vor fi pregătite. Am văzut și poziția sindicatelor, mi se pare, din perspectiva unui sindicat, ca să spun așa, o perspectivă corectă. În sensul că vor fi și la școală. Nu știu câte şi ce activităţi vor face, dar, cu siguranță, copiii vor intra la clasă și vor fi supravegheați, probabil că unii profesori vor desfășura activitățile în mod obișnuit, în mod normal, astfel încât – da – școala va începe în data de 8″.

Sindicaliștii din Educație boicotează prima zi a anului școlar și fac un miting în București

Sindicaliștii din Educație vor organiza pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, un protest la Guvern, urmat de un marș de protest către Palatul Cotroceni.

Profesorii susțin că protestul nu este pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în educație, acuzând Guvernul Bolojan că a adoptat măsuri care le afectează activitatea și calitatea educației oferite.

„Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul școlii, noi, profesorii, vom ieși în stradă pentru viitorul educației şi pentru viitorul României. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca şi, implicit, educația pe care o oferim”, a transmis luni, 1 septembrie, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

„Vă rugăm să nu ne blamați”

„Anul aceasta, pentru noi, prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de noi, de voi, de şcoala românească. De aceea, vă rugăm să nu participați anul acesta la festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025” – este mesajul transmis către elevi și părinți.

Citește și:

„NU mai avem bani!” Ministrul Educației a spus ce se întâmplă, de fapt, cu bursele

Anunț despre începutul anului școlar. Ce decizie au luat profesorii: „Vă rugăm să nu ne blamați pe noi”

40 de activități faine de toamnă pentru părinți și copii

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Parenting 2.0
Parenting 2.0
Parenting 2.0 este o comunitate dedicată părinților conștienți, responsabili și dornici să-și educe copiii cu iubire necondiționată, cu blândețe și cu limite sănătoase, astfel încât să devină adulți echilibrați emoțional, încrezători și puternici, capabili să se adapteze și să aibă succes în lumea de mâine. Site-ul a fost înființat în 2014, funcționând inițial sub brandul Centrul de Parenting.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole