Poate că îți este cunoscut și ție acest scenariu pe care îl trăiesc, zilnic, multe mame: atunci când sunt grăbite, agitate și obosite, nu mai găsesc resursele de răbdare pentru a vorbi calm și a-i explica celui mic de câte ori este nevoie un anumit lucru.
Iar copilul, care este, la rândul lui, obosit și poate încărcat și cu alte emoții dificile de la grădiniță sau din timpul zilei, nu reacționează deloc bine la tonul grăbit și răstit al mamei lui. Atunci, începe să se alinte, să mârâie sau să-și ceară drepturile țipând sau lovind. Pe fondul lipsei de răbdare, mama se enervează și mai mult și, atunci, chiar nu mai poate opri accesul de furie și țipă la copil sau chiar îi dă o palmă la fund.
O mămică ne-a trimis un email pe adresa redacției în care a descris exact prin ce trece cu băiețelul ei de aproape doi ani și jumătate:
„Cred că relația noastră are de suferit când încep să-mi pierd răbdarea. Băiețelul meu de 2 ani și 5 luni este un puști isteț și înțelept (dacă pot spune asta despre un copil de vârsta lui) și reacționează pozitiv și colaborează foarte bine când îi vorbești pe tonuri joase, cu răbdare și explicându-i orice.
Ei bine, sunt momente destul de dese când vin obosită de la serviciu, iar el e înfometat sau obosit și începe să se alinte sau să devină agresiv. În acele momente, nu mai am răbdare să-i explic de 10 ori și încep să ridic tonul, el începe să mă lovească. Dacă mă lovește, fiind obosită, îl bruschez sau îl lovesc la fund. Începe să plângă, se lipește de piciorul meu și cere dragoste în semn de împăcare. Mi se frânge inima, însă nu pot să-l iau în brațe să-l liniștesc după ce s-a purtat urât și îl las singur să se liniștească în timp ce îi pregătesc cina sau îmi termin treaba pentru a putea sta cu el. Ăla e momentul în care cred că îl pierd și crede că sunt rea sau împotriva lui.
De unde să fac rost de răbdare și cum să depășesc momentele astea fără să ne mai certăm?”
De unde să fac rost de răbdare? și Cum să depășesc aceste momente dificile? sunt două întrebări care ne chinuie, pe unele dintre noi, zilnic sau aproape zilnic.
Vestea bună este că există și răspunsuri la aceste întrebări. Iar simplul fapt că ești în căutarea unor soluții și a unor răspunsuri reprezintă garanția că le vei obține, mai devreme sau mai târziu. Cine știe, poate chiar din acest articol 🙂
Împărtășesc și cu tine, în continuare, câteva idei care te vor ajuta să fii mai calmă și să ai mai multă răbdare pentru a gestiona situațiile tensionate care apar în relația cu copilul tău, mai ales dacă este încă mic, până în 4-5 ani.
Exprimarea emoțiilor copilului e un lucru bun, chiar dacă nu-ți place modul în care se manifestă
Până la vârsta de 5-6 ani, copilul abia începe să învețe să-și înțeleagă și să-și exprime emoțiile. De obicei, alege modul brut de manifestare a emoțiilor, adică țipă, mușcă sau lovește. Și este foarte bine că își manifestă emoțiile de supărare și furie! Asta deoarece, dacă nu și le-ar manifesta, ar însemna că și le reprimă și că adună în el supărare și furie care, ulterior, se pot transforma în boli fizice (somatizare) sau în comportamente nedorite în societate (copiii care bat alți copii și care nu se pot integra în colectiv sunt cei care au probleme emoționale și nu au un cadru emoțional sigur acasă).
Deci, deși sună paradoxal, bucură-te când copilul tău își exprimă, își exteriorizează emoțiile, chiar dacă asta înseamnă să te lovească sau să te muște.
Ești un model pentru copil în ceea ce privește reglarea și exprimarea emoțiilor
Un părinte are o vârstă mai mare și o experiență de viață cu mult mai bogată comparativ cu copil. Cu toate acestea, pe mulți dintre părinți nimic nu pare să-i ajute să-și regleze emoțiile dificile astfel încât să reușească să fie mereu calmi și empatici cu copiii lor.
Altfel spus, îți dorești și te aștepți ca cel mic să-și gestioneze emoția de furie, în condițiile în care nici tu, care dispui de mult mai multe resurse decât el, nu reușești să faci asta.
Acum nu trebuie decât să observi că modul tău de a te comporta și de a reacționa în momentele de furie este exemplul pe care i-l oferi copilului. El nici nu știe să citească, nici nu poate întreba un prieten, chiar nu are resurse să rezolve singur această problemă. Te ia pe tine drept model. Nu uita acest lucru.
Când țipi la copil și îl lovești, îl înveți că este în regulă să țipe și să-i lovească pe ceilalți
Atunci când copilul lovește sau mușcă (când era mic, fiul meu a avut o perioadă când mă mușca atunci când era foarte supărat), iar părintele îl lovește / mușcă înapoi, „ca să vadă că doare și să nu mai facă”, de fapt, obține efectul invers: validează comportamentul copilului.
Ce vede, de fapt, copilul? Eu am mușcat/lovit, și mama/tata mușcă sau lovește, deci e în regulă să fac asta. Degeaba îi citim lecții de morală, când acțiunile arată asemenea gesturi. Copilul ne copiază acțiunile și manifestările mai degrabă decât să asculte cuvintele pe care i le spunem. Deci, atunci când țipi la copil, când îl bruschezi sau când îl dai o palmă la fund, nu faci decât să îl înveți că este în regulă să se comporte așa și îi încurajezi acest comportament. Asumă-ți din start acest lucru.
Copilul nu va rezolva problema. Tu ești adultul
Nu este pentru prima dată când îți dai seama cât este de greu uneori să-ți gestionezi aceste emoții dificile. Și ai o vârstă și destulă experiență de viață. Chiar te aștepți ca un copil să facă primul pas pentru a rezolva problema? Vestea proastă este că cel mic nu prea are cum să rezolve singur problema, chiar dacă și-ar dori foarte mult, deoarece nu are resursele necesare.
În schimb, tu poți face o alegere conștientă. Poți alege să fii tu adultul din relația voastră și să-ți asumi responsabilitatea. Copilul nu o va face oricât de mult ai aștepta.
Ai făcut ce ai știut mai bine. Ești o mamă bună
Știi exact cum se derulează situațiile tensionate cu copilul, deoarece se repetă. Și, totuși, ajungi să te enervezi de fiecare dată. Și asta, probabil, pentru că ai anumite așteptări de la copil și îl și judeci pentru faptul că s-a purtat urât. Și este foarte bine. Ai făcut până acum cel mai bun lucru pe care ai știut să-l faci cu resursele pe care le aveai și cu acea perspectivă.
Acum, poți trage linie și poți schimba ceva, deoarece ai o înțelegere mai complexă a situației.
Acceptarea realității
În primul rând, poți alege să accepți situația. Adică, te poți aștepta ca, în anumite zile, să existe acele momente dificile în care tu nu ai răbdare, iar copilul e agitat și ajunge să te lovească sau să te muște. Știind că ai trecut prin această experiență de mai multe ori, poți să-ți asumi că se va mai întâmpla. Și, chiar poți alege să privești situația ca pe o scenă de film, în care tu și copilul tău sunteți actori și o jucați din nou și din nou. Știi ce urmează. Te poți detașa de ea inclusiv anticipând ce urmează să se întâmple, dacă îți spui ție însăți că acum o să-i spui de mai multe ori, el nu ascultă, iar tu te vei enerva, vei țipa, apoi el te va lovi și tu îl vei brusca etc. Vei vedea că, de prima dată când vei gândi așa, vei fi mai detașată și emoțiile nu vor mai fi atât de puternice.
Poți alege, de asemenea, să fii conștientă că tu ești cea care trebuie să-l învețe pe copil cum să-și regleze emoțiile. Adică, scopul atunci când simte furie nu este să nu se manifeste deloc, ci să se manifeste într-un mod acceptabil, care nu rănește pe nimeni. Dacă tu nu îi vei arăta, copilul nu va ști cum să se comporte. Eventual, la un moment dat, pentru a nu pierde iubirea ta, își va reprima aceste emoții.
Ce poți face în momentele tensionate cu copilul:
1. Evită să îi spui de 10 ori același lucru, căci în felul acesta alegi să te enervezi. Se știe că, dacă cel mic nu a reacționat de la a doua sau a treia oară atunci când i-ai spus ceva, nu mai are niciun sens să-i spui în această formă. Poți schimba modul de a-i spune, poți cauta alte soluții, eventual sub formă de joc, o metodă preferată de copii.
2. Fii conștientă că tu ești adultul. Asumă-ți acest rol. Tu ai misiunea de a-i fi un exemplu. Gândește-te ce fel de exemplu vrei să-i dai.
3. După ce te lovește, e un moment educativ de maximă importanță. Fii 100% acolo pentru a-l gestiona bine. Spune-i: „M-ai lovit. Te simți supărat/furios pentru că…” și lasă-l să spună sau, dacă nu spune, spune tu: „…pentru că am țipat la tine”. Poți discuta situația, îți poți cere scuze că ai țipat la el, deși te-ai enervat că nu te făceai auzită. Și spune-i că te doare lovitura lui și că este în regulă să-și manifeste furia, supărarea, însă te doare când te lovește. Întreabă-l cum ar putea să-și manifeste furia altfel data viitoare? Ar putea să-ți spună pur și simplu în cuvinte? Că se simte supărat, furios etc.
4. Mai târziu, când va calmați, puteți discuta despre ce s-a întâmplat. Sau poți face jocuri de rol cu jucării, cu obiecte, cu mașinuțe. Văzând situația din exterior, copilul va înțelege cu mult mai ușor complexitatea ei.
5. Ai răbdare, căci acest comportament nu va înceta imediat. Însă, dacă ai răbdare și încredere în copilul tău, cu siguranță va înceta, la un moment dat. Depinde, însă, foarte mult de modul în care gestionezi situațiile pe viitor.
Acum, la finalul articolului, te invit să îți pui următoarea întrebare: „Cum mi-aș dori să se deruleze momentele tensionate cu copilul?” Și observă care este răspunsul tău.
Apoi, întreabă-te ce depinde de tine pentru ca lucrurile să se desfășoare așa cum îți dorești?
Poți avea convingerea că ai o putere cu mult mai mare decât crezi în relația cu copilul. Poți face relația cu copilul tău mai frumoasă printr-o simplă schimbare de atitudine. Fă acest pas și te vei bucura de beneficiile lui de acum încolo.
Ce vei face diferit în relația cu copilul de acum încolo?
Citește și:
9 lucruri pe care să i le spui zilnic copilului, ca să devină un adult fericit
Daniel Goleman spune care sunt cele 9 emoții toxice care generează boli
Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii
Cea mai eficientă soluție la crizele de furie ale copilului. 9 sfaturi de dezvoltare emoțională pentru părinți
Dacă dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
Sursa foto: Helena Lopes, Pexels.com
