Copiii nu sunt responsabili să aibă grijă de starea de bine a părinților lor fie ea emoțională sau fizică. În schimb, responsabilitatea părinților este să aibă grijă de copiii lor, afirmă Psiholog Dr. Sandra O’Connor.
Sandra O’Connor este psiholog clinician, cercetător și părinte. După absolvirea Universității Babeș-Bolyai, a urmat cursuri de specializare în psihologie în SUA, la universitățile Michigan School of Psychology, Northcentral University, Wayne State University și Schoolcraft College. Deține doctoratul în medicină comportamentală și psihologia sănătății.
Într-o postare pe contul de Facebook, Sandra O’Connor vorbește despre nevoile copiilor și despre iubirea de sine a mamelor în momentele în care copiii au nevoie de ele mai mult.
Citește și:
Psiholog Dr. Sandra O’Connor: Copiii „trebuie să primească educație, conținere, ocrotire, înțelegere, pentru a putea să le manifeste”
Psiholog Corina Lupău: Cele 7 minuni ale lumii unui copil
Calitatea de părinte nu ne asigură și conexiunea cu copilul
Potrivit psihologului citat, „copiii nu vin mereu către noi exprimându-și nevoile atunci când ne convine sau când suntem gata să îi susținem. Uneori în toiul nopții, copilul meu se trezea plângând și tot ce puteam face era să mă așez lângă el, să-i mângâi spatele și să-i spun că sunt acolo.”
Doar faptul că suntem părinte nu ne asigură o conexiune funcțională cu cel mic, susține Sandra O’Connor. Conform acesteia, e nevoie să lucrăm activ pentru asta:
„Simplul fapt că suntem părintele unui copil nu ne înzestrează automat cu o conexiune empatică funcțională și autentică. Avem bazele, avem startul, dar noi, părinții, suntem singurii care pot lucra activ la menținerea unei conexiuni empatice autentice, prin ascultare activă, înțelegere și sprijin necondiționat.”
Cum e conexiunea empatică autentică? Iată ce răspunde specialista în sănătatea mintală: „E o conexiune care nu e unidirecțională și nu are de-a face doar cu cât e de drăguț și liniștit copilul acesta care ne oferă iubire necondiționată, ci are de-a face și cu ceea ce putem noi să oferim constant, indiferent de modalitatea în care copilul se conectează la noi, indiferent de starea în care e acesta atunci când se conectează la noi.”
Citește și:
Petronela Rotar: „Un copil parentificat e un copil orfan de părinți, din punct de vedere emoțional”
Autoreglarea copiilor este un mit. Cum ajunge un copil să-și autoregleze emoțiile și comportamentele
„Nu ceri de unde nu ai dat încă suficient încât să fie un surplus”
Specialista citată este o susținătoare a iubirii de sine. Iată cum propune aceasta îmbinarea iubirii de sine cu grija pentru copil:
„Sunt un mare avocat al iubirii de sine. E obligatoriu să dormi, să te ocrotești, să ai timp de joacă, să îți manifești creativitatea, să îți pui un gard solid în jurul non negociabilelor. Astea sunt un must și cu asta se pornește. Sunt un mare avocat și al faptului că după ce faci pasul 1, cel de mai sus, atunci când ești părinte e necesar să conștientizezi că adesea, pasul 2, indiferent de ce aspecte are viața ta ca individ adult independent, este să fii părinte. Asta înseamnă că dacă te sună copilul la 2 AM îi răspunzi, dacă are nevoie de tine și vezi că trebuie să fii prezent, faci tot ceea ce trebuie pentru a fi prezent, pui telefonul jos, anulezi ședința și înțelegi că nu ceri de unde nu ai dat încă suficient încât să fie un surplus.”
Sandra O’Connor a împărtășit că nevoia de a vorbi despre aceste lucruri în contextul în care are copilul bolnav: „Am simțit nevoia să scriu despre asta după ce m-am trezit din oră în oră lângă cel mic, care fiind bolnav, plângea de durere. E mai simplu să conștientizăm faptul că avem capacitatea (și responsabilitatea) de a sta cu copilul în toate stările sale, atunci când copiii sunt bolnavi și ne rescriu rapid programul de non negociabile. Atunci e mai simplu să le înțelegem reacțiile, temerile, durerile, să le primim plânsul și iritabilitatea.”
Mai mult, iată ce ne recomandă psihologul: „Același lucru îl putem face în orice instanță, nu doar atunci când sunt bolnavi avem această capacitate și responsabilitate. E la fel atunci când lucrează cu emoții pe care nu le înțeleg, când se află în situații noi, când au un tantrum, când au emoții pe care nu le știu gestiona, ș.a.m.d., noi suntem acolo pentru a-i ajuta pe ei să se simtă bine, nu invers.”
„NICIODATĂ nu este responsabilitatea copilului să aibă grijă de starea emoțională(sau fizică)a părintelui, iar asta e ceva valabil nu doar atunci când sunt drăguți și liniștiți”, conchide Psiholog Dr. Sandra O’Connor.
Citește și:
Petronela Rotar: Înțelepciunea și maturitatea copiilor nu reprezintă o calitate, „ci un mecanism de apărare și de supraviețuire”
5 lucruri pe care să le faci astăzi în relația cu copilul ca să nu regreți mai târziu
Dr. Lindsay Gibson: Trăsăturile părinților imaturi emoțional. Cum sunt afectați copiii acestor părinți
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Facebook Psiholog dr.Sandra O’Connor
