Mulți părinți simt că, deși fac tot ce pot pentru a limita ecranele în viața copiilor lor, nu văd nicio îmbunătățire reală. Copiii lor continuă să petreacă ore în șir online, pe rețelele de socializare, în jocuri video, vizionând desene animate sau videouri pe YouTube.
Am văzut, în articolul precedent, ce se întâmplă în creierul copiilor atunci când petrec mult timp în fața ecranelor. De aceea, vrem să limităm consumul de tehnologie.
Însă, adevărul dureros este că unele dintre acțiunile noastre, ale părinților, prin care vrem să-i scoatem din lumea virtuală nu fac decât să-i împingă și mai tare în ea. Îți propun ca, în continuare, să trecem în revistă cele mai răspândite greșeli pe care le fac părinții, fără să-și dea seama, și care îi conduc pe copii către a deveni și mai dependenți de ecrane.
Iată cele mai frecvente 7 greșeli care sabotează încercările părinților de a-și feri copiii de dependența de ecrane:
1. Părinții sunt, ei înșiși, un model cu ochii în ecrane
Îi spunem copilului să lase telefonul sau tableta, în timp ce noi derulăm reel-uri, tiktok-uri, emailuri, seriale… Copilul nu ascultă ce îi spunem, ci ce ne vede făcând. Dacă „liniștea” noastră vine tot din ecrane, el învață că acolo e refugiul. “Încă un episod” al nostru devine “încă un episod” al lui.
2. Îl etichetează: “Ești dependent!”
Când copilul este numit „dependent”, își pierde încrederea că poate să se schimbe. Eticheta devine identitate. Devine destin. În loc să se elibereze, se afundă și mai mult în lumea virtuală.
3. Folosesc ecranul ca pedeapsă sau recompensă
“Dacă nu îți faci temele chiar acum, nu mai ai voie pe telefon toată săptămâna!” Ne gândim că ar trebui să-l motiveze, nu-i așa? Însă, doar crește valoarea ecranului în mintea copilului. Devine fructul interzis, moneda supremă, sursa de plăcere absolută. Iar când îl dăm ca premiu, devine singura bucurie. Fix ceea ce nu vrem.
4. Reacționează cu furie, acuze sau rușinare
Certăm copilul: “Nu vezi câte ore stai pe telefon?!”. Totuși, furia noastră nu îl trezește. Dimpotrivă, îi întărește sentimentul că în viața reală este rău, nervi și suferință. Și simte nevoia și mai intensă de a fugi în singurul loc unde nu se simte judecat, ci validat: ecranul.
5. Se așteaptă ca cel mic să oprească singur
Creierul unui copil NU are autocontrolul, acea “frâna internă”, dezvoltată. Când îi spunem “Să închizi singur după 10 minute”, îi cerem imposibilul. Nu este lipsă de voință, este neurofiziologie. Copilul are nevoie de ajutorul nostru să învețe autocontrolul.
6. Au așteptarea ca, după ce închide ecranul, copilul să se joace singur
Îi spunem: “Acum, fă ceva singur, ți-am cumpărat atâtea cărți și jucării!”, dar lumea reală nu-l mai atrage imediat. Creierul lui, bombardat de dopamină, are nevoie de un pod de trecere. Are nevoie de conectare cu noi pentru a reîncepe să simtă plăcerea de la activitățile offline, care sunt mai lente și necesită atenție și concentrare.
7. Folosesc ecranul pentru liniște
“Ia puțin telefonul, liniștește-te”, le spunem, la coadă la magazin, sau acasă, din presiune și oboseală, nu din rea intenție. Dar liniștea aceasta e doar absența zgomotului, nu prezența conectării. Un copil în fața ecranului pare liniștit, dar creierul lui e în furtună. Ecranul devine anestezic emoțional pentru copil și pentru părinte deopotrivă. Nimeni nu mai învață reglarea emoțiilor. Emoțiile sunt puse pe silent. Și copilul învață că emoțiile nu se trăiesc, ci se amorțesc. Că fuga este soluția. Așa se naște dependența.
Nu e vina noastră
Poate că te-ai regăsit în unele dintre greșelile de mai sus. Dar, vreau să te asigur că nu este vina ta. Nimeni nu ne-a învățat cum să gestionăm acest fenomen.
După ce că suntem prima generație de părinți care încercăm să fim conștienți și să schimbăm metodele de educație care produc suferință, ne-am trezit cu această provocare uriașă a ecranelor care amenință echilibrul copiilor noștri.
Cel puțin știm că pentru a putea schimba ceva, e nevoie să vedem mai întâi ce nu funcționează și să recunoaștem realitatea.
Într-un articol viitor, vom vedea o abordare care scoate copilul din cercul vicios al dependenței de ecrane fără lupte, fără certuri și fără pedepse. Nu rămânem doar la greșeli, ci căutăm metode și soluții concrete pentru a reînvăța copilul să trăiască în lumea reală.
Scrie într-un comentariu dacă te-ai regăsit în una dintre aceste greșeli. E primul pas către schimbare.
Citește și:
Ce se întâmplă în creierul copilului atunci când este la ecrane
Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri
Rețelele de socializare, interzise copiilor sub 16 ani în România. Legea a fost votată în Parlament
Sursa foto: Freepik.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
