Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri

Nu de puține ori, părinții observă că, pentru copii, telefonul, televizorul sau dulciurile funcționează ca un drog: cei mici simt o dorință puternică, apoi o mare plăcere pe care vor să o prelungească tot mai mult, făcând crize atunci când adulții încearcă să pună limite.

Același lucru l-a observat la fiica sa când era mică și Michaeleen Doucleff, corespondentă la npr.org, o rețea de jurnalism și în special de posturi de radio din SUA. Ea prezintă materiale audio pe teme medicale, științifice de parenting, preponderent legate de sănătatea mamei și a copilului. Deține doctoratul în chimie fizică la Universitatea Berkley din California.

Ea a observat că nici măcar nu îi putea arăta telefonul mobil fetiței fără să înceapă un tantrum. O reacție similară avea și la dulciuri, în special la înghețată.

“Când a mai crescut, a apărut o altă poftă: desenele animate pe computerul meu. În fiecare seară, când era timpul să închid ecranul și să mă pregătesc de culcare, auzeam un șir nesfârșit de “Dar, mami!”. “Dar, mami, încă 5 minute. Dar mami, după această emisiune… dar mami… dar mami… dar mami””, își aduce aminte autoarea articolului publicat pe npr.org.

Michaeleen Doucleff împărtășește experiența sa de a înțelege comportamentul fetiței sale și de a o ajuta să aibă o relație sănătoasă cu ecranele și cu dulciurile.

Citește și:

9 tehnici de calmare a surescitării copiilor predispuși la neatenție și agitație de la Oana Moraru

7 soluții pentru a ține copiii mici departe de ecrane

Pentru început, văzând reacțiile intense la ecrane și dulciuri, mama a presupus că fiica ei le iubește foarte mult. Chiar se simțea vinovată că își priva fiica de aceste plăceri.

După care, s-a întrebat:

“Dar dacă reacțiile fiicei mele nu sunt un semn de dragoste pentru activitate sau mâncare? Și că, de fapt, cu timpul, poate ajunge chiar să nu-i placă aceste activități, în ciuda rugăminților ei de a continua?”

Strategia de parenting “anti-dopamină”

În ultimii ani, cercetătorii în domeniul neuroștiințelor au început să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în creierul copiilor (și al adulților deopotrivă) în timp ce se uită la desene animate, joacă jocuri video, stau pe rețelele de socializare și mănâncă alimente cu conținut ridicat de zahăr.

Înțelegerea acestor lucruri îi ajută mult pe părinții care doresc să gestioneze mai bine și să limiteze aceste activități.

Michaeleen Doucleff numește strategia de “parenting anti-dopamină”, deoarece presupune să învățăm cum să contracarăm o moleculă mică și puternică, esențială pentru aproape tot ceea ce facem.

Smartphone-urile și alimentele cu zahăr au ceva în comun cu medicamentele: declanșează secreția unui neurotransmițător în creier, numit dopamină. Chiar dacă drogurile provoacă secreții mult mai mari de dopamină decât rețelele de socializare sau o înghețată, aceste secreții mai mici ne influențează comportamentul, mai ales pe termen lung. Ele ne modelează obiceiurile, dietele, sănătatea mintală și modul în care ne petrecem timpul liber. De asemenea, pot provoca multe conflicte între părinți și copii.

Citește și:

Copiii au dureri de cap frecvente din cauza ecranelor. Pe 57% dintre copii îi doare capul cel puțin o dată pe lună

Top 5 activități pentru care copilul va lăsa ecranele deoparte

Creierul copilului tău în timp ce se uită la desene animate, joacă jocuri video sau mănâncă o înghețată

Dopamina este o parte a unei căi neuronale străvechi care este esențială pentru a ne menține în viață.

“Aceste mecanisme au evoluat în creierul nostru pentru a ne atrage către lucruri care sunt esențiale pentru supraviețuirea noastră. Deci, apă, siguranță, interacțiuni sociale, sex, mâncare”, explică Anne-Noël Samaha, specialistă în neuroștiințe la Universitatea din Montreal.

Timp de decenii, oamenii de știință au crezut că dopamina ne atrage către aceste nevoi vitale, oferindu-ne ceva care nu este la fel de important: plăcerea.

“Există ideea, mai ales în mass-media populară, că dopamina crește plăcerea. Că, atunci când nivelul dopaminei crește, simți senzația că îți “place” orice faci și că savurezi această plăcere”, spune Anne-Noël Samaha. Mai mult, dopamina a fost numită “molecula fericirii”.

Totuși, în ultimul deceniu, cercetările arată că dopamina nu te face să te simți fericit. “De fapt, există o mulțime de date care resping ideea că dopamina mediază plăcerea”, susține specialista de la Universitatea din Montreal.

Citește și:

“Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul

Când și cât e bine să lăsăm copilul să plângă. Evită aceste două mari greșeli pe care le fac părinții

În schimb, studiile recente arată că dopamina generează în primul rând un alt sentiment: dorința. “Dopamina te face să vrei lucruri”, arată Anne-Noël Samaha. Potrivit acesteia, un val de dopamină în creier te face să cauți ceva. Sau să continui să faci ceea ce faci, în funcție de motivație.

Astfel, dopamina îi spune creierului să acorde o atenție specială oricărui lucru care îi declanșează creșterea nivelului.

Cu alte cuvinte, spune Samaha, dopamina te avertizează cu privire la ceva important: “Ar trebui să stai aici, aproape de lucrul acesta, pentru că aici ai ceva de învățat. Asta face dopamina”.

Partea surprinzătoare este că s-ar putea ca activitatea care declanșează creșterea dopaminei nici măcar să nu-ți placă. Asta e relativ irelevant pentru dopamină.

Mai mult, studiile arată că, în timp, oamenii pot ajunge să nu le placă activitățile care declanșează creșteri mari ale dopaminei. “Dacă stai de vorbă cu oameni care petrec mult timp făcând cumpărături online sau stând pe rețelele de socializare, ei nu se simt neapărat bine după ce fac aceste lucruri”, spune Anne-Noël Samaha. Potrivit acesteia, “există multe dovezi că este chiar opusul, că ajungi să te simți mai rău după aceea decât înainte”.

Citește și:

Relația cu copilul este o luptă? 10 moduri prin care să-ți manifești autoritatea de părinte

Copilul nu se liniștește din plâns? 7 fraze ale părinților care agravează crizele de plâns ale copiilor

Nu te lupți cu copilul, ci cu dopamina

Ce înseamnă toate aceste lucruri pentru copilul tău/copiii tăi?

Autoarea articolului spune că fiica ei, în vârstă de 7 ani, se uită la desene animate după cină. În timp ce se uită la imaginile colorate, creierul ei se confruntă cu vârfuri ale secreției de dopamină, din nou și din nou. Acele vârfuri o țin în fața ecranului chiar dacă este deja obosită și vrea să meargă la culcare.

“Nivelurile de dopamină sunt încă ridicate”, explică Anne-Noël Samaha. “Și ce face dopamina? Îți spune că se întâmplă ceva important și că există o nevoie undeva la care trebuie să răspunzi.”

Atunci când mama fetiței îi spune că a sosit timpul să închidă ecranul, ea o împiedică să-și îndeplinească această nevoie, pe care creierul ei o consideră ca fiind critică pentru supraviețuirea ei.

“Cu alte cuvinte, o cale neuronală creată pentru a se asigura că oamenii merg să caute apă atunci când le este sete este acum folosită pentru a-mi ține copilul de 7 ani să urmărească încă un episod dintr-un desen animat”, scrie autoarea articolului.

Citește și:

Limbajul respingerii sau limbajul acceptării? 6 exemple cum poți reacționa când copilul refuză să facă ce îi ceri

Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute

Doar că a nu încheia această sarcină “critică” poate fi incredibil de frustrant pentru un copil, spune Samaha, de aceea “apare o agitație”. Copilul se poate simți iritat, neliniştit sau chiar furios.

Deoarece creșterea dopaminei reține atât de puternic atenția unui copil, părinții știu că urmează o luptă atunci când încearcă să-și convingă copiii să facă orice altă activitate care declanșează creșteri mai mici ale dopaminei, cum ar fi să-și ajute părinții să facă ordine după cină, să-și termine temele sau să se joace afară.

“Așa că le spun părinților: “Nu ești tu împotriva copilului tău, ci mai degrabă ești împotriva unei căi neuronale deturnate. Dopamina este cea cu care te lupți. Și asta nu este o luptă corectă””, susține Emily Cherkin, o fostă profesoară care a predat timp de peste 10 ani la gimnaziu, iar acum îi ajută pe părinți să gestioneze provocările legate de ecrane.

Acest răspuns poate apărea la copiii de orice vârstă, chiar și la copiii mici, spune Dr. Anna Lembke, psihiatru la Universitatea Stanford și autoarea cărții “Dopamine Nation”. Potrivit specialistei, “acest lucru se întâmplă de la cele mai fragede vârste. Așa că ecranele și dulciurile sunt, în sine, ademenitoare și potențial toxice.”

Citește și:

Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți

Cele 29 de nevoi de bază ale copilului. Vezi câte puncte din listă bifezi

Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri

Părinții care știu aceste lucruri au mai multă putere pentru a reduce stresul și consecințele negative ale acestor activități care cresc dopamina. În acest context, Michaeleen Doucleff ne oferă câteva strategii testate de ea pentru a gestiona activitățile care îi țin pe copii dependenți de creșterile de dopamină.

Strategia nr. 1: Așteaptă 5 minute

Creșterile de dopamină sunt puternice, dar sunt rapide, afirmă neurologul Kent Berridge, de la Universitatea din Michigan. Potrivit specialistului, creșterile de dopamină ”au o durată scurtă”.

“Dacă îndepărtezi declanșatorul [pentru secreția de dopamină] și poți aștepta 2-5 minute, de regulă, o mare parte din dorință dispare”, declară Kent Berridge, care a adus o contribuție importantă în ceea ce privește descifrarea rolului dopaminei în creier.

Cu alte cuvinte, când oprești desenele animate după 30 de minute sau tai o singură felie dintr-un tort, este posibil să auzi un plâns puternic, proteste și lacrimi. Dar e foarte probabil că această reacție va fi scurtă.

Aici este cheia: trebuie să scoți declanșatorul dopaminei din câmpul vizual al copilului, spune Anna Lembke, de la Stanford. Asta deoarece vederea laptopului sau a tortului rămas poate declanșa din nou ciclul dorinței.

Citește și:

Gabor Maté: Cele 2 gânduri traumatizante ale copilului mic când părintele nu-i satisface nevoile

Psihologul Gáspár György: Cum este părintele de care copilul are nevoie pentru a reuși în viață

Strategia nr. 2: Caută activitățile care oferă cantitatea potrivită de dopamină

Desigur, nu toate activitățile legate de ecrane și nu toate alimentele sunt la fel de ademenitoare sau toxice pentru toți copiii, explică Anna Lembke. “Creierele noastre sunt conectate puțin diferit, în funcție de individ”.

Să nu uităm că dopamina îi motivează pe copii să acționeze și să rămână concentrați. Cheia, spune Anna Lembke, este să îți dai seama ce activități îi oferă copilului tău cantitatea potrivită de dopamină. Nici prea puțină și nici prea multă – cantitatea perfectă. Și pentru a face asta, spune ea, observă cum se simte copilul după ce încheie activitatea.

“În cazul în care copilul se simte mai bine după activitate, înseamnă că primește o sursă sănătoasă de dopamină”, spune Lembke. Nu prea puțin, dar nici prea mult. Și scade riscul ca activitatea să devină problematică pentru copil.

Autoarea articolului, Michaeleen Doucleff, aduce câteva exemple: fiica ei nu are probleme în a opri cărțile audio sau a lăsa deoparte proiectele de artă, apelurile video cu prietenii, coloratul, cititul și joaca afară cu prietenii. Aceste activități îi fac comportamentul mai bun după aceea, nu mai rău.

Citește și:

Copilul vrea ceva ce nu se poate. Tiparele care întrețin conflictul

Copilul vrea ceva ce nu se poate. Soluția care elimină conflictele

Ce se întâmplă în cazul în care un copil se simte mai rău după o activitate sau o gustare, iar comportamentul său se înrăutățește?

“Există un mare risc ca activitatea să-l atragă pe copil într-o buclă compulsivă. Odată ce copiii încep să se implice des și pentru perioade mari de timp, ei pot pierde controlul cu adevărat”, explică Anna Lembke.

Potrivit acesteia, ideea părinților de genul “Dacă îmi las copilul să joace jocuri video cât vrea sau să stea pe rețelele de socializare atât cât vrea, se va sătura de asta” nu se confirmă. Mai rău, “se întâmplă exact invers”.

Studiile arată că, în timp, creierul unor oameni poate deveni chiar mai sensibil la dopamina declanșată de o anumită activitate. Prin urmare, cu cât persoana petrece mai mult timp implicându-se în această activitate, cu atât mai mult și-o va dori, chiar dacă activitatea devine neplăcută.

Deci, susține Anna Lembke, părinții chiar trebuie să fie foarte atenți cu aceste activități, limitându-le frecvența și durata.

Citește și:

Întrebarea care oprește instant isteria copilului. Funcționează de la 5 ani în sus

Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine

Strategia nr. 3: Creează micromedii

Creează în locuința voastră locuri în care copilul să nu poată avea acces sau chiar să nu vadă dispozitivele problematice, recomandă Anna Lembke. De exemplu, să ai o singură cameră în casă unde copiii să poată folosi telefonul sau tableta. Ține aceste dispozitive departe de dormitoare, bucătărie, sufragerie și mașină.

În același timp, stabilește anumite ore în programul tău în care copilul nu poate vedea și nu poate accesa respectivul dispozitiv.

Dacă este posibil, redu utilizarea dispozitivelor la o perioadă mică în fiecare zi. Sau ia o pauză săptămânală de la tehnologie, în care toți membrii familiei iau o pauză de 24 de ore de la telefoane și tablete.

În ceea ce privește alimentele problematice, recomandarea este să le ții departe de casă. De exemplu, toată familia mănâncă înghețată doar în timpul ieșirilor speciale la înghețată.

Anna Lembke numește aceste limite fizice, cât și cronologice “micromedii”. Potrivit acesteia, ele pot avea o putere profundă asupra creierului nostru: “Este uimitor cum, atunci când știm că nu putem folosi un dispozitiv, pofta dispare.”

Iată aspectul complicat al dopaminei: creierul nostru poate prezice când vârfurile de dopamină sunt iminente, explică Lembke. Identificăm semnale în mediu care le indică. Aceste indicii de mediu pot declanșa de fapt un val de dopamină în creier chiar înainte ca cel mic să înceapă să mănânce sau să se uite la ecran. Aceste vârfuri pot fi mai mari decât cele experimentate în timpul activității.

Pentru un copil, un semnal ar putea fi o tabletă așezată pe un raft, intrarea în sufragerie unde de obicei stă pe tabletă, sau pur și simplu o anumită oră din zi.

Aceste semnale din mediu pot să îngreuneze sau chiar să facă dureros procesul de schimbare a obiceiurilor, avertizează Anna Lembke.

De obicei, suferința dispare în câteva zile sau săptămâni. Oferă-i copilului timp să se adapteze.

Citește și:

Țipete și tantrumuri la restaurant? 6+5 soluții pentru părinți

Gáspár György: Să-i dăm copilului, atunci când îi este greu, o jucărie în loc de o îmbrățișare este nesănătos

Strategia nr. 4: Încearcă o schimbare a obiceiului

În loc să întrerupi cu totul o activitate, caută o versiune care să fie mai intenționată, sugerează neurologul Yevgenia Kozorovitskiy de la Northwestern University.

Având doi băieți preadolescenți, de 11 și 12 ani, Yevgenia Kozorovitskiy spune că interzicerea jocurilor video nu este un obiectiv realist pentru familia ei.

În schimb, ea este foarte atentă la ce jocuri joacă băieții ei: “Uneori vor dori să joace acest joc de aventură care este cu adevărat complex și minunat din punct de vedere cognitiv. Este nevoie de explorare, descoperire și strategie. Și îl joacă împreună, fizic. Vorbesc despre strategie, fac schimb de planuri și folosesc abilități sociale și lingvistice avansate”.

Autoarea articolului, Michaeleen Doucleff, a încercat această strategie cu fiica ei:

“Într-o seară, am înlocuit desenele animate cu o aplicație de învățare a limbilor străine. I-am spus că a avea o activitate care este mai intenționată va fi de fapt mai plăcut. Și da, ea și-a exprimat o mare dezamăgire, cu lacrimi și “Dar, mami”. Însă, am rămas fermă și calmă și am așteptat. După câteva minute, așa cum a spus Kent Berridge, pofta a trecut, chiar mai repede decât mă așteptam”.

Citește și:

Psihologul Gáspár György: Adultul nu trebuie să „repare” copilul, ci să se „vindece” pe sine

Oana Moraru: „Să refuzi copilului tău 15 minute de așteptare este crimă”

Strategia nr. 5: Îmbogățește viața copilului cu activități offline

O altă schimbare pe care a făcut-o Michaeleen Doucleff a fost să îmbogățească viața fiicei ei în afara ecranelor.

“Am rugat o vecină s-o învețe să croșeteze. Ca familie, am început să facem mai multe plimbări după cină. Am cumpărat un animal de companie nou de care să aibă grijă. Și am început să avem mai mulți prieteni în vizită în weekend”, relatează autoarea.

Și ghici ce s-a întâmplat? Cu aceste schimbări și după ce a folosit aplicația de limbi străine timp de câteva săptămâni, fetița și-a pierdut total interesul pentru desenele animate.

Citește și:

Copilul face lucrurile importante doar când e forțat? 8 idei care te vor ajuta să educi un copil responsabil și motivat

Psihologul Otilia Mantelers: 3 tactici prin care îi manipulăm pe copii, fără să ne dăm seama

Copilul nu poate să pună limite? 7 moduri în care părinții încalcă limitele copiilor

La final, autoarea își împărtășește reținerile legate de noile activități potențial declanșatoare de dopamină pentru fiica ei: “Mă voi gândi foarte bine înainte de a introduce o nouă aplicație, un nou dispozitiv sau chiar un nou desert în viața noastră. Lupta împotriva dopaminei este prea grea pentru mine”.

Pentru mai multe explicații și soluții de la specialiști în ceea ce privește efectele ecranelor și stabilirea unor limite sănătoase pentru copii, te invit să te alături primului Grup de Facebook din România dedicat impactului ecranelor asupra copiilor:

Intră în Grupul de Facebook “Copiii și ecranele”

 

 

Dacă dorești să mai afli informații despre cum funcționează creierul copiilor, precum și despre modalități de a gestiona provocările legate de ecrane, iată câteva recomandări de cărți:

 

„Creierul copilului tău” de Dr. Daniel J.Siegel și Dr. Tina Payne Bryson

Descoperă 12 strategii-cheie pentru o dezvoltare cerebrală sănătoasă și pentru o copilărie mai calmă și mai fericită. Bazându-se pe date recente din mai multe științe, autorii explică de ce copiii au accese de furie, se bat ori stau îmbufnați. Apoi ne învață cum să convertim fiecare criză, conflict sau teamă într-o ocazie de a cultiva o dezvoltare emoțională și intelectuală sănătoasa a copiilor, astfel încât să avem cu toții o viață echilibrată, plină de sens și de armonie.

Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson au creat un ghid reușit și simplu pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte inteligența emoțională. Această metodă extraordinară transformă interacțiunile zilnice în momente prețioase de modelare a creierului”, spune, despre această carte, Daniel Goleman, autorul conceptului de „inteligență emoțională”.

 

 

„Mintea și creierul adolescentului” de Daniel J. Siegel

Un ghid necesar despre pericolele și promisiunile adolescenței și o analiză proaspătă și profundă a acestei etape de viață. Cartea conține sfaturi practice pentru dobândirea fericirii și a succesului în această perioadă furtunoasă, oferite de un specialist de renume în domeniul funcționării creierului.

Folosind un ton colocvial captivant, potrivit atât tinerilor, cât și celor care lucrează cu ei sau îi îngrijesc, Daniel Siegel dărâmă miturile despre „adolescenții înnebuniți de hormoni” și le înlocuiește cu o perspectivă mai constructivă despre „reconfigurările cerebrale” specifice vârstei: prezintă informații edificatoare despre activitatea cerebrală și oferă instrumente practice pe care adolescenții le pot folosi pentru a naviga prin vâltoarea emoțională, prin transformările mentale și cerebrale precum și în relațiile de zi cu zi. Motivele pentru care adolescenții fac toate acele lucruri din cauza cărora părinții ajung în pragul disperării pot fi întâmpinate cu mai multă claritate dată de informarea neuroștiințifică și psihologică ce ne ajută să dobândim cu toții, adolescenți și părinți sau mentori, mai multă compasiune și răbdare să descoperim puterea, curajul și creativitatea pe care le aduce adolescența.

Ca om de știință vizionar și deschizător de drumuri, Siegel știe că, dacă tratăm adolescenții cu respectul și cu înțelegerea cuvenite, aceștia vor avea toate șansele să își atingă cel mai înalt potențial.

 

 

„Copiii și ecranele luminoase” de Nicholas Kardaras

Dr. Nicholas Kardaras este specialist în dependență cu reputație internaționalâ. Interesat de noile fenomene culturale care își fac loc cu destul de multă perfidie în viața contemporană, a cercetat în ultimii ani posibilele efecte ale „revoluției tehnologice” din ultimele decenii. Rezultatele sunt în același timp uimitoare și grăitoare pentru toți părinții care cred că sunt foarte grijulii, atunci când le pun copiilor la dispoziție foarte devreme tehnologia modernă. Dincolo de corul vocilor care încurajează această atitudine, estompate de publicitatea interesată a producătorilor de jocuri și spații virtuale, tot mai multe cercetări scot la iveală efectele negative ale interacțiunii timpurii cu ecranele.

„Copiii și ecranele luminoase” ar trebui să fie un semnal de alarmă – și totodată un ghid de îngrijire corectă a copilului – pentru orice părinte responsabil. Cu multă răbdare și experiență, autorul explică în detaliu paleta de afecțiuni cărora copiii le pot cădea victime, oferind totodată argumentele și soluțiile care îi pot ajuta pe părinți să intervină la timp.

 

 

„7 zile fără ecrane” 

Cartea conține cele mai practice idei de activități și jocuri pentru întreaga familie, utile atunci când doriți să găsiți alternative la jocurile pe calculator, smartphone-uri, videoclipurile de pe YouTube, la filme și seriale TV. Sunt incluse sfaturi demne de luat în seamă (și de reținut) pe parcursul unei zile aglomerate.

Practic, fiecare pagină îți propune modalități de a reduce folosirea dispozitivelor electronice și de a mări timpul de socializare. Cartea este împărțită în capitole, reprezentând cele 7 zile ale săptămânii, fiecare dintre ele cu sfaturi pentru ca ziua să înceapă bine, o serie de sugestii de activități, jocuri și povești, rime și ilustrații, cântece sau pagini după formatul „caută și găsește imaginea”, toate potrivite pentru lectura cu voce tare sau pentru a fi realizate alături de familie.

 

 

„Ecrane. Bune practici explicate copiilor” de Marion Mcguinness și Sophie Bouxom

Un ghid pozitiv, pentru o utilizare rezonabilă și atentă a ecranelor. Acestea fac parte din viața noastră, dar utilizarea lor necesită mai mult ca oricând un proces de învățare progresivă și asistată.

Este o carte cu reguli pozitive pentru familie, însoțite de explicații, exemple, exerciții practice, sfaturi și ilustrații pentru cei mici.

Coperta cărții se despăturește într-un poster cu regulile din carte, pe care îl poți afișa la vedere, pentru a vă ajuta să integrați aceste reguli în viața de zi cu zi.

 

 

„Copiii în fața ecranelor. Cum îi protejăm” de Anne-Lise Ducanda

Ecranele oferă plăcere fără a ne solicita vreun efort și creează o puternică dependență. În consecință, părinții, nepregătiți să-și crească și să-și educe copiii într-o lume digitală, se simt adeseori dezorientați și caută sprijin din partea psihoterapeuților sau a cărților de specialitate.

După ce a lansat un semnal de alarmă pe internet, prin realizarea unui video despre supraexpunerea copiilor la ecrane, Dr. Ducanda și-a dorit, prin publicarea acestei cărți, să contribuie la conștientizarea pericolului pe care îl reprezintă acest aspect.

Captându-le atenția, ecranele îi privează de interacțiunea umană și de descoperirea senzorială a lumii, indispensabilă pentru dezvoltarea creierului. Din fericire, tulburările asociate cu folosirea ecranelor sunt în mare parte reversibile, dacă sunt depistate și tratate la timp.

 

„Brigada anti-ecrane” de Lenia Major

 

Ines este disperată: fratele ei Emile stă cu ochii în ecranul tabletei de vreo două săptămâni… Nu mai are decât o singură speranță: BAE Brigada Anti-Ecrane… O echipă de intervenție rapidă cu metode șoc si groază!

 

 

 

 

Alătură-te canalului Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Patricia Prudente, Unsplash

 

Dacă îți place abordarea site-ului Parenting 2.0, te invit să te alături comunității noastre de abonați la newsletter descărcând un scurt ghid în format pdf cu o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

Articole similare

2 COMENTARII

  1. imi place foarte mult articolul, dar nu cred ca se aplica si adolescentilor de 15-17 ani, cu care abia te intelegi, ce sa mai iasa cu tine la plimbare, sau sa incerce sa negocieze limita pe ecrane!/!
    as vrea niste solutii pentru acest sector de varsta!

    • Într-adevăr, cu adolescenții este ceva mai complicat și sunt de acord că e nevoie de un articol separat despre cum ne ajutăm copiii adolescenți să mențină limite sănătoase pentru utilizarea ecranelor. Am în vedere să pregătesc un articol pe această temă în perioada următoare.
      În același timp, felul în care funcționează dopamina în creier este valabil pentru toată lumea, de la mic la mare, astfel încât cele 5 soluții descrise în articol mi se pare foarte bune de aplicat chiar și de către noi, adulții. E adevărat, cu adolescenții poate fi ceva mai complicat, însă atunci când ne preocupăm constant de îngrijirea relației cu ei, sunt șanse ca lucrurile să meargă bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

121,282FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole