Relația cu copilul este o luptă care este câștigată uneori de tine, iar alteori de copil?
Acesta este un semnal de alarmă care indică faptul că rolurile în relația părinte-copil nu sunt clarificate și bine definite.
Conflictele pot apărea în diferite contexte printre care:
- Ora de culcare
- Mersul la școală sau la grădiniță
- Ce vrea să mănânce copilul
- Activitățile la care dorește sau nu să participe
- Îmbrăcămintea și încălțămintea pe care le preferă
- Preparatele pentru tratarea unor afecțiuni sau pentru întărirea imunității pe care e nevoie să le ia copilul
- Temele pentru acasă etc.
În unele familii, orice acțiune pe care părintele dorește ca cel mic să o facă se poate transforma rapid într-o ceartă sau într-o criză de furie a ambelor persoane implicate.
Dacă se întâmplă așa, înseamnă că ambele persoane, atât părintele, cât și copilul, sunt poziționate în roluri similare, de egalitate. O ceartă sau o luptă de putere sunt posibile între persoane aflate în poziție de egalitate, de exemplu între frați, colegi, parteneri de cuplu, între doi adulți sau doi copii.
Citește și:
Copilul refuză să meargă la școală? Cum descoperi cauza reală și cum motivezi copilul
Copilul își face rău pe termen lung și nu te ascultă? 5 pași pentru a-l ajuta să ia decizii bune
Doar că părintele și copilul nu se află în poziții de egalitate.
Atenție, asta nu înseamnă situarea părintelui pe o poziție autoritară de dominator și a copilului pe o poziție de supus ascultător.
Dimpotrivă, părintele pentru care să-l asculte copilul este mai important decât relația cu copilul, decât conectarea cu el și decât consecințele pe termen lung ale educației nu face decât să-și asigure o luptă în care scopul (de multe ori neconștientizat) devine să-i demonstreze copilului că el deține autoritatea, puterea. Că el este cel care are dreptate.
Este o luptă de putere în care fiecare dintre cei doi concurenți se folosește de propriile pârghii de influență pentru a-i arăta celuilalt că deține puterea și că are dreptate.
Și atunci, care sunt rolurile, pozițiile potrivite într-o relație sănătoasă părinte-copil?
Părintele se află în poziția de părinte matur, asumat în rolul său de ghid adult al copilului în cunoașterea lumii, în gestionarea emoțiilor și în dezvoltare.
Copilul se află în poziția de copil curios să cunoască lumea și deschis să fie ghidat, protejat, acceptat, iubit și susținut de către părinte.
E important ca părinții să știi că ei sunt cei care stabilesc regulile în relația cu copiii lor. Tot ei sunt cei care dau tonul și pun limitele în această relație.
Însă, atunci când părintele nu are maturitatea necesară pentru a-și conține propriile emoții, pentru a conține emoțiile copilului și pentru a nu-l implica în propriile provocări emoționale, apare această luptă de putere. Este o luptă de la egal la egal din punct de vedere emoțional, chiar dacă nu este și din punctul de vedere al dezvoltării fiziologice.
Citește și:
De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta | VIDEO
“Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul
Descoperă, în continuare, 10 moduri prin care se manifestă părintele care își asumă rolul de adult matur în relația cu copilul
Părintele care știe cine este în raport cu copilul său nu are de ce să intre în lupte de putere, deoarece:
1. Nu ia personal cuvintele, comportamentele și emoțiile copilului.
2. Este conștient că educația este un proces care durează mulți ani pe parcursul căruia e firesc să existe și nereușite.
3. Ia în calcul premisa că cel mic este bine intenționat și că are nevoie de ghidare cu iubire și blândețe pentru a se dezvolta frumos.
4. Știe ce face. Și nu simte nevoia să demonstreze nimănui nimic.
5. Nu are nevoie de confirmarea copilului că are autoritate.
6. Știe că, atunci când se simte iritat, enervat de manifestările copilului, este momentul să lucreze cu sine (singur sau alături de un psiholog, coach, terapeut) pentru a dezamorsa butoanele emoționale încă active.
7. Este conștient că enervându-se, forțându-l pe copil, șantajându-l, mituindu-l sau țipând la el, obține doar un rezultat pe termen scurt, însă pierde mult pe termen lung.
8. Își asumă faptul că el este cel care dă tonul în relația cu copilul, iar cel mic doar îi oglindește emoțiile, răspunde la mesajele transmise de părinte
9. Are așteptări realiste de la copil: nu se așteaptă ca el să-și gestioneze emoțiile mai bine decât o face părintele
10. Este conștient că este modelul de bază pentru copilul său în ceea ce privește credințele, comportamentele, tiparele emoționale și de gândire, strategiile de rezolvare a problemelor.
În acest context, copilul nu poate face ceea ce nu vede că face părintele. De asemenea, copilul face ceea ce vede că face părintele.
În această abordare a părintelui, luptele de putere nu își au locul.
Citește și:
De ce să nu-i faci observație copilului atunci când se comportă urât
Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi
Sursa foto: Stephen Andrews, Pexels
