Nimeni nu este perfect, nici măcar acei părinți care citesc cărți de parenting și fac terapie. Foarte mulți părinți ajung să-și manipuleze copiii în mod subtil, fără să-și dea seama, generând dezechilibre în relațiile cu copiii lor.
Despre aceste manipulări subtile, inconștiente, a vorbit psihologul Otilia Mantelers, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Otilia Mantelers este specialistă în parenting care susține cursuri pentru părinți, având formări și certificări în metodele Hand in Hand Parenting, Parenting by Connection, Playful Parenting.
Potrivit acesteia, este eliberator să recunoaștem față de noi înșine că facem greșeli în relația cu copiii noștri chiar și atunci când lucrăm cu noi pentru a fi părinți mai buni.
„Eu zic că e un adevăr eliberator dacă recunoaștem că și noi, părinții care citesc, se informează, fac terapie, avem și comportamente nepotrivite pe care le manifestăm în relația cu copiii noștri. Și aici nu mă refer doar la greșelile pe care le recunoaștem față de noi înșine – că am zis nu știu ce cu voce tare, că am petrecut puțin timp cu copiii, că i-am jignit, că nu ne place să ne jucăm cu ei, că îi certăm prea mult. Greșeli vizibile pentru care mulți dintre noi ne simțim vinovați”, explică psihologul.
Mai exact, ea se referă la acele „comportamente care sunt manipulative, iar noi nu ne dăm seama că sunt astfel. Acțiuni ale noastre care sunt mai periculoase pentru copii decât cele enumerate mai sus. Mai periculoase, pentru că noi nu le identificăm, nu le vedem problematice, și, prin urmare, nu le înțeleg nici ei, deși se simt confuz și ciudat în sufletul lor”.
Citește și:
Copilul nu poate să pună limite? 7 moduri în care părinții încalcă limitele copiilor
Psiholog Petronela Rotar: Dacă mama nu se conectează la copil și nu-i îndeplinește nevoile, cel mic învață că lumea e un loc înspăimîntător, în care nevoile sale nu contează
Cum părinții își manipulează subtil copiii fără să-și dea seama
În mod concret, Otilia Mantelers pune lumină pe modurile în care „îi manipulăm pe copii, fără să ne dăm seama. Unii mai mult, alții mai puțin. Mă includ și pe mine aici, dar nu zic în care parte a ultimei propoziții.”
Iată 3 tactici prezentate de Otilia Mantelers prin care părinții își manipulează în mod subtil copiii:
1. Manipularea prin convingere
„O primă tactică este CONVINGEREA copilului să facă ceva ce nu vrea. Ideea e că dacă va face acest lucru, atunci eu voi sta liniștit/ă, fiindcă, făcând ce îl rog, îmi calmează mie starea emoțională. Spre exemplu, dacă îl tot rog să mănânce încă un pic, acest lucru eu îl pot face din două părți sufletești ale mele. Fie din partea mea sănătoasă, care vede că a mâncat puțin și nu e bine pentru corpul lui. Fie din partea mea supraviețuitoare, parte-protector, care e alarmată dacă nu mai mănâncă și a treia îmbucătură, deși pentru sănătatea copilului nu e neapărat rău”, explică specialista în parenting.
Conform acesteia, iată ce se întâmplă în continuare: „dacă e prima variantă, e totul în regulă, cel mai probabil copilul va mânca fără probleme. Dacă însă e din partea a doua, cea rigidă și speriată, copilul nu va mânca, iar noi vom apela la tactici de manipulare prin joc, explicații, studii, așa încât să ne liniștim o altă parte panicată din noi. Parte care e diferită de la persoană la persoană.”
Citește și:
Copilul vrea ceva ce nu se poate. Tiparele care întrețin conflictul
Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor
2. Manipularea prin condiționare
„O altă tactică de manipulare este condiționarea. Și aici nu mă refer la situațiile când e sănătos să condiționăm (mâncăm desert după felul 1 etc.) sau să facem schimburi (vreau 100 lei – ok, pentru ce îi vrei? Îți dau 50 de la mine, dar pentru 50 ce faci în schimbul lor?). Vorbesc de condiționarea atenției, a timpului petrecut împreună, a disponibilității emoționale părintești în relație”, precizează psihologul citat.
Potrivit acesteia, ce se întâmplă în acest caz este că, „în loc să punem limite, manipulăm”.
3. Manipularea prin îmblânzirea copilului
A treia tactică de manipulare pe care o menționează Otilia Mantelers este ÎMBLÂNZIREA copilului.
Iată cum arată îmblânzirea: „Când se enervează și e supărat, eu îl iau cu frumosul. Îi arăt avionul, îi amintesc ceva frumos ce am făcut ieri, ca să îi distrag atenția de la limita pe care i-o pun, care îl aduce în contact cu furia și supărarea lui. Îl îndulcesc. Îi cânt. Îi explic încă o dată ce am tot discutat, că dulciurile fac carii. Doar am discutat și ieri. Cariile sunt nasoale și ajungem la dentist. Tre’ să-ți fie frică de dentist, că nu mai scapi după aia. Așa că, hai ascultă de mami și de tati, de tonul lor blând și calm cu care te îndulcim. Da?”
Citește și:
Părintele-alchimist: Cum transformăm tensiunea în iubire atunci când copilul nu ascultă
Oana Moraru: „Nu vrem să fim iubiți pentru că suntem fetițe și băieței cuminți”
De ce simt nevoia să îl îmblânzesc?
„Fiindcă mi-e frică de el – că are 3 luni, că are 2 sau 15 ani, mi-e frică de el! Nu de el îmi e frica, propriu-zis, ci de altcineva mai vechi din viața mea. De aceea îl iau cu binișorul, pe ocolite. Ca să obțin totuși ce vreau”, răspunde psihologul.
Însă, „partea proastă e că se prinde și nu ne merge! Ne merge o dată, de două ori joculețul! Apoi gata cu manipularea. S-a prins de ceva ăsta micul, nu știe nici el ce nu e în regulă, dar refuză. Iar noi zicem că e cu voință puternică. Sau că are sindromul opoziționist. Sau că așa e generația asta de copii. Sau că nu reușesc eu să ajung la el”, subliniază specialista în comunicarea dintre părinți și copii.
Ea spune că partea bună este că „ajungem la el”, confirmând acest lucru din propria sa experiență de mamă a trei copii: „Ajungem la el și mesajul lui de NU ajunge la noi. Copilul își manifestă contravoința, pentru că, în felul acesta eu sunt nevoită să mă uit la părțile mele care se implică în îmblânzire. Partea mea manipulativă, dulce și mieroasă, de o vârstă mică o apără prin această tactică pe o altă parte mică de-a mea. Două fetițe, respectiv doi băieței sunt implicați în procesul acesta de convingere a copilului meu. Una protectoare, alta speriată și rănită. Manipulativa mea o apără pe una mică și speriată. Să mă critic și să mă supăr pe fetițele mele, pe băiețeii mei? Nu are niciun rost. Nu de asta au nevoie copiii exteriori sau interiori.”
În schimb, ce au nevoie de fapt aceste părți din noi și acești copii, exteriori sau interiori, continuă Otilia Mantelers, este „să fie văzuți. Înțeleși. Nejudecați pentru tacticile X sau Y pe care le folosesc. Abia după aceea se poartă mai blând cu copilul meu. De fapt, abia după ce le eliberez din rolurile lor de protecție, își pot folosi energia în scopuri mai bune, iar copilul meu zice mai mult DA.”
Lucrurile prezentate și explicate mai sus sunt valabile și în relațiile noastre cu adulții, conchide psihologul și specialista în parenting Otilia Mantelers.
Citește și:
„Mulți copii își trăiesc toată copilăria fără să fie văzuți.” Gáspár György explică de ce copiii poartă măști psihologice în fața părinților
Tehnica din 3 pași care te ajută să schimbi emoțiile copilului
Copilul te sfidează și vorbește urât? Laura Markham prezintă 3 pași pentru o comunicare cu respect
Otilia Mantelers este și autoare de cărți pentru copii:
„Kikimora își caută pisica”
Micuța vrăjitoare Kikimora își caută pisica. Așa a rugat-o mama ei, vrăjitoarea Luna. Dar nu orice pisică! Musai să fie una care să întrunească anumite calități: să fie agilă, să prindă șoareci și să fie neagră. Să te poți baza pe ea când nascocești leacuri vindecătoare! Ce se întâmplă oare când Kikimora ajunge la adăpostul de animale și adoptă o pisică… curcubeu? Una care, de fiecare dată când a fost adoptată, a fost adusă înapoi deoarece făcea prea multe trăsnăi și nu ajuta în casă?
Să o cunoaștem pe Niji, pisica grăsuță, care se uită cruciș, nu prinde șoareci și se joacă toată ziua. Și să aflăm dacă minunata Kikimora reușește să-și convingă mama să păstreze fix pisica asta zăpăcită.
Otilia Mantelers este psiholog, instructor de parenting și mare iubitoare de cărți. De câțiva ani participă la programe de formare în psihoterapia traumei, fiindcă a înțeles că atât copilul, cât și sufletul părintelui au nevoie de grijă.
Sursa foto: Facebook Otilia Mantelers
