”Mă informez despre metodele de parenting moderne, nu am pedepsit copilul, i-am permis mereu să aleagă, am încercat să-l creștem cu blândețe, iar acum, la 8 ani, nu ne mai înțelegem cu el. Vrea să facă doar ce vrea el, deseori ne sfidează și refuză să facă ce îi cerem și sunt lucruri care chiar trebuie făcute. Unde am greșit în educația lui? Și ce putem face pentru a-l ajuta să devină mai cooperant?”
Din nefericire, mulți părinți care au optat pentru metodele moderne de educație, dorind să schimbe tiparele de educație autoritară, prin forță, pe care le-au experimentat în propria lor copilărie, ajung în punctul în care conflictele cu copilul sunt frecvente, poate chiar zilnice. Astfel, atunci când fiecare zi cu copilul este aproape un calvar, cu greu mai poate fi vorba despre iubire necondiționată sau timp de calitate.
Poate că și tu simți că sunt momente în care autonomia pe care ai încurajat-o la copilul tău se întoarce împotriva ta.
Tu l-ai învățat să fie autonom, să facă alegeri, și ai ajuns să vezi că alegerile pe care le face sunt împotriva ta.
Poate chiar sunt momente în care regreți că nu i-ai ascultat pe cei care te sfătuiau să te impui mai mult, să-l pedepsești sau chiar să-i mai dai câte o palmă să știe de frică și să se cumințească.
Adevărul este că, dacă ai fi făcut aceste lucruri, e o șansă destul de mare să fi avut acum un copil ascultător, care face ce îi spui și nu prea comentează în fața ta
… dar care nu ar mai fi putut comenta nici în fața unor copii care l-ar fi jignit,
… sau care și-ar fi vărsat furia acumulată în familie agresând alți copii.
Cum s-a ajuns, totuși, aici?
Oare metodele de parenting necondiționat și cu blândețe sunt sortite eșecului?
Da, sunt sortite eșecului tiparele vechi de relaționare între părinte și copil.
Mulți părinți aplică tehnici învățate la cursuri sau din cărți, însă omit să-și schimbe tiparele de relație părinte-copil profund întipărite încă din propria lor fragedă copilărie. Omit să lucreze cu ei înșiși pentru a schimba rolul din care relaționează cu copilul.
În lipsa unui proces de vindecare emoțională a rănilor din relația cu propriii părinți, actualul părinte ajunge, fără să vrea și fără să-și dea seama, să-i provoace propriului copil aceleași răni din cauza cărora el însuși a suferit. Și, poate, mai suferă și acum, deși au trecut zeci de ani de atunci.
Da, sunt sortite eșecului dacă te limitezi doar la comportament.
- La comportamentul tău – ce tehnici folosești, ce cuvinte spui, ce gesturi faci etc.
- sau la comportamentul copilului, evaluându-l după ce face, ce spune, ce rezultate are sau nu
Parentingul necondiționat este despre relația dintre ființa părintelui și ființa copilului. Este despre a iubi copilul fără condiționări. Ceea ce devine posibil doar atunci când părintele ajunge să se iubească pe sine fără condiționări. Asta înseamnă să te iubești pe tine nu pentru ceea ce faci sau nu faci, nu pentru rezultatele pe care le obții, nu pentru ceea ce ai sau nu ai, ci pentru cine ești, indiferent dacă ai sau n-ai, dacă faci sau nu faci.
Pentru a se dezvolta echilibrat, un copil are nevoie de această iubire necondiționată pe care părintele i-o poate oferi doar atunci când se iubește necondiționat pe sine însuși.
Până atunci, copilul va căuta cu disperare această iubire necondiționată, această atenție părintească, folosind uneori moduri enervante de a le comunica părinților că există și că are nevoie de atenție, de iubire și de acceptare necondiționată.
Din păcate, nu există scurtături. Oho! Ce-aș mai fi vrut și eu să fie… crede-mă, le-am căutat, am rafturile pline cu cărți despre creșterea și educația copiilor.
Dar, nu există soluții de tipul „5 tehnici care să-l facă pe copilul tău mai ascultător”. Pentru că nu este despre tehnici. Îți poți controla comportamentul, însă nu îți poți controla emoțiile profunde. Iar copilul vede prin comportamentul tău direct profunzimea sufletului tău ca și cum ar avea raze X la purtător.
Acesta este motivul pentru care schimbarea comportamentului părintelui NU funcționează dacă nu este însoțită de un proces mai profund de lucru cu sine care să ducă și la o schimbare a credințelor, a valorilor, a identității sale.
Practic, devii acel părinte care se iubește necondiționat pe sine, care se acceptă și se susține și la bine, și la greu și care, astfel, este capabil să iubească și să susțină necondiționat copilul. Abia atunci tehnicile de parenting funcționează și sunt ușor de aplicat. Ba chiar aproape că nu ai nevoie de ele, pentru că relația cu copilul este frumoasă, bazată pe conectare, iubire, acceptare și încredere reciprocă.
Relația ta cu copilul tău trece prin trecutul tău.
Relația ta cu copilul tău începe în oglindă.
Ești pregătit/ă să deschizi ochii și să vezi?
Sursa foto: Pexels
