Dacă citești articole și cărți de parenting, înseamnă că nu ești capabilă să-ți educi copilul. Am întâlnit o replică de acest gen scrisă de o mamă într-un comentariu pe Facebook la un articol de parenting.
Eu, personal, am o abordare diferită, drept pentru care mă bucur că mi-a ieșit în cale această convingere pe care o au o parte dintre părinți, mai ales mame, care sunt, în general, preocupate într-o măsură mai mare de educarea copiilor decât tații. Deși, observ cu bucurie că sunt din ce în ce mai mulți tați interesați de metode sănătoase de parenting.
Dacă citești articole și cărți de parenting, înseamnă că nu ești capabilă să-ți educi copilul, spun unele mame.
Care este, de fapt, scopul?
Scopul este să educ un copil echilibrat emoțional, încrezător, autonom și capabil să ia singur decizii bune pentru el?
În cazul acesta, sunt atentă la comportamentul meu, la emoțiile mele și la emoțiile copilului. Atunci când am îndoieli că abordarea mea de astăzi poate afecta copilul pe termen lung, caut soluții. Inclusiv în articole de parenting.
Mai mult, îmi doresc să găsesc cele mai bune soluții la provocările cu care mă confrunt și sunt deschisă să aflu noi informații, să-mi îmbunătățesc abilitățile, chiar să lucrez cu mine în terapie, dacă înțeleg că asta mă ajută să devin o mamă mai bună, un părinte mai bun. Pentru că știu că nu am învățat la școală să fiu mamă. Iar ceea ce am învățat de la adulții care m-au educat a avut și efecte pozitive (pe care le apreciez), și anumite efecte negative pe care nu vreau să le transmit copilului meu.
Pentru că nu m-a învățat nimeni să fiu o mamă bună și îmi doresc să-mi educ frumos copilul, am căutat și caut în continuare informații, soluții, explicații, abordări. Și chiar mă bucur atât de mult că trăim într-o perioadă în care avem acces la atâția autori buni, la atâtea videouri cu explicații și tehnici bune de aplicat în relația cu copiii, la cursuri, psihologi și coachi cu care putem lucra individual pentru a rezolva provocări particulare.
Sau scopul este să îmi hrănesc orgoliul ținându-mă departe de orice informație nouă pentru a ști că, bine sau rău, EU sunt cea care mi-am educat copilul?
În acest caz, voi respinge cu îndârjire orice idee nouă care îmi contrazice convingerile deja formate despre educația copilului. A apleca urechea la o nouă abordare, la noi informații și soluții înseamnă, pentru acest părinte, a pune la îndoială propriul sistem de credințe despre educația copilului. Și a-l pune la îndoială implică riscul să observe că vechiul sistem de credințe are breșe sau, mai rău, că este disfuncțional.
Este greu de acceptat acest lucru, mai ales dacă părintele s-a identificat cu acest sistem de credințe. Adică, a dus sistemul de convingeri despre educația copilului la nivel de identitate.
Ne putem da seama de acest detaliu atunci când părinții ar putea formula afirmații cum ar fi:
- „Eu sunt un părinte bun când copilul mă ascultă și știe de frică.”
- „Sunt o mamă bună când am un copil cuminte care învață bine la școală.”
- „Sunt un părinte bun când îmi educ copilul cum am fost educat/ă și eu, deoarece consider că am ajuns bine cum sunt astăzi.”
Desigur, majoritatea părinților spun și chiar cred că scopul lor este a-și educa frumos și sănătos copiii. Doar că ceea ce nu observă mulți dintre părinți este că acest scop declarat și conștientizat este dublat de un scop ascuns, mai puternic decât primul – de a demonstra că sunt suficient de buni, de a dovedi că ceea ce fac este bine.
Dacă nu ar exista acest scop ascuns, nu ar apărea gândul că, dacă afli noi abordări și soluții de parenting, înseamnă că nu ești în stare să-ți educi copilul. De fapt, intenția de fundal este:
„Vreau să demonstrez că sunt capabil/ă să reușesc singur/ă.”
De unde vine această nevoie? În mod logic, din credința că nu sunt capabil/ă să reușesc (singur/ă), că nu sunt suficient de bun/ă. Dacă aș crede că sunt capabil/ă, nu aș simți nevoia să demonstrez.
E similar cu situațiile în care oamenii care se consideră slabi fac lucruri pentru a dovedi că sunt puternici. Un om care crede despre sine că este puternic nu simte nevoia să demonstreze nimănui acest lucru. El știe asta și, datorită acestui lucru, și cei din jurul lui simt că este o persoană puternică.
Așadar, e foarte posibil ca afirmația că, dacă citești articole și cărți de parenting, înseamnă că nu ești capabilă să-ți educi copilul să fie făcută de un părinte care, undeva în sinea lui, nu se simte tocmai capabil să educe frumos un copil. Și vrea să demonstreze că poate, că va reuși singur. Și, pentru a rămâne pe baricadele luptei de a demonstra, refuză să vadă alte informații, alte opțiuni.
Se închide pentru a-și păstra rana neatinsă. Neatinsă și nevindecată.
În caz contrar, nu ar ieși în față în comentarii publice cu afirmații jignitoare la adresa altor mame sau la adresa metodelor de parenting care le contrazic propriile metode și propriile credințe.
Și pe pagina noastră de Facebook Parenting 2.0 mai apar comentarii virulente și jignitoare care critică anumite idei, anumite abordări sau parentingul modern în general.
Până la urmă, putem alege să fim recunoscători pentru că trăim într-o perioadă în care fiecare părinte are acces la informații și la specialiști pentru a alege pentru el și pentru copilul său/copiii săi.
Noi putem alege să fim generația de părinți care pune capăt suferințelor și traumelor transgeneraționale, transmise din tată în fiu și din mamă în fiică de sute de ani. E timpul. Părinții noștri nu au avut instrumentele, nici posibilitatea. Noi le avem.
Și fiecare părinte decide pentru sine dacă le folosește sau nu, sau cât de mult își dă voie să lase jos un pic garda rigidității și să-și provoace credințele despre educația copiilor, pentru a vedea dacă trec testul pe termen lung.
Sursa foto: Pexels
