Cursuri gratuite de înot pentru copii. Cine poate beneficia

1.500 de elevi de gimnaziu vor putea urma cursuri gratuite de înot în cadrul proiectului „Academia Sportului”, în perioada 7 – 29 iunie, anunță Primăria Capitalei.

Potrivit Radio București FM, proiectul lansat de PROEDUS se adresează elevilor din clasele V – VIII, înscriși în unitățile de învățământ din București sau care au domiciliul în Capitală.

Înscrierile se fac online, până pe data de 25 mai, în limita locurilor disponibile şi a bugetului alocat, în baza principiului „primul venit, primul servit”, aici, pe site-ul oficial.

Cursurile se vor desfășura de două ori pe săptămână, în următoarele intervale orare:

  • Luni – vineri, între orele 16:00 – 19:00;
  • Sâmbătă – duminică, între orele 9:00 – 19:00

Programările vor fi stabilite de PROEDUS, în funcție de numărul de participanți și de nivelul acestora.

Proiectul are o capacitate maximă de 1.500 de elevi, organizați în 100 de grupe a câte 10 – 15 participanți, împărțite pe niveluri de competență: începător, mediu și avansat.

Repartizarea pe grupe se va realiza în perioada 26 mai – 6 iunie, urmată de publicarea listelor pe site-ul instituției.

Citește și:

Viața sănătoasă începe din copilărie. 7 obiceiuri sănătoase recomandate de medici pentru copii

Cum să motivezi copilul pentru succes. 2 strategii de la Laura Markham

37 de activități pe care să le faci cu copilul primăvara aceasta

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Freepik.com

 

 

Parenting 2.0
Parenting 2.0
Parenting 2.0 este o comunitate dedicată părinților conștienți, responsabili și dornici să-și educe copiii cu iubire necondiționată, cu blândețe și cu limite sănătoase, astfel încât să devină adulți echilibrați emoțional, încrezători și puternici, capabili să se adapteze și să aibă succes în lumea de mâine. Site-ul a fost înființat în 2014, funcționând inițial sub brandul Centrul de Parenting.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole