“Parenting” este un cuvânt folosit tot mai frecvent atunci când vine vorba despre educația copiilor.
Însă, ce înseamnă mai exact acest cuvânt?
De ce folosim acest cuvânt în limba engleză? Măcar există în dicționarele românești?
Care este deosebirea dintre “parenting” și “educația copilului”, dacă este vreuna?
Acestea sunt temele pe care te invit să le abordăm în acest articol.
Definiția cuvântului “Parenting”
Începând din anul 2021, cuvântul “Parenting” a fost inclus în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. Astfel, conform DOOM 3, cuvântul “parenting” este substantiv neutru și se scrie articulat cu articol hotărât “parentingul”. Așadar, cuvântul “parenting” a început să facă parte din dicționarele românești.
Totuși, fiind inclus de puțin timp în DOOM 3, acest cuvânt încă nu are o explicație într-un dicționar explicativ românesc.
De aceea, face apel la definiții din dicționare ale limbii engleze.
Definiția cuvântului “Parenting” în Enciclopedia Britannica
Iată cum definește Enciclopedia Britannica acest cuvânt: “parenting, procesul de a crește copii și de a le oferi protecție și grijă cu scopul de a asigura dezvoltarea lor sănătoasă până la maturitate.”
Definiția cuvântului “Parenting” în dicționarul Merriam-Webster din SUA
Merriam-Webster este o companie a Enciclopedia Britannica, cel mai vechi editor de dicționare din SUA și cel mai relevant furnizor de informații lingvistice din ultimii 180 de ani. Iată cum definește acest dicționar parentingul:
- Creșterea unui copil de către părinții lui
- Actul sau procesul de a deveni părinte
- A avea grijă de cineva așa cum o face un părinte
Definiția cuvântului “Parenting” în Dicționarul Cambridge
Potrivit dicționarului Cambridge, cuvântul “parenting” este definit drept “creșterea copiilor și toate responsabilitățile și activitățile care sunt implicate în asta”.
Definiția cuvântului “Parenting” pe Dictionary.com
Iată cele 3 sensuri ale acestui cuvânt prezentate în dictionary.com, cel mai mare dicționar digital din lume:
- Creșterea/educația copiilor
- Metodele, tehnicile etc. folosite sau necesare în procesul de educație a copiilor
- Starea de a fi părinte (sinonim “parenthood”)
Potrivit Oxford English Dictionary, cuvântul “parenting” a fost folosit pentru prima dată în anul 1918, într-un articol publicat de ziarul american “Washington Post”. În ultimele decenii, a început să fie folosit frecvent în articolele și cărțile adresate părinților și specialiștilor.
De ce nu este suficient cuvântul “educație”? Care e deosebirea dintre “educație” și “parenting”?
Având în vedere că în limba română există conceptele de creștere a copiilor și de educație a copiilor, poate apărea întrebarea de ce acestea nu sunt suficiente în discursul despre relația părinți-copii? Altfel spus, ce aduce în plus cuvântul “parenting”?
Mai întâi, hai să vedem care este semnificația cuvântului “educație”. Iată cum este definit în DEX 2009:
“EDUCAȚIE s. f. 1. Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate. 2. Cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora.”
Conform aceleiași surse, educația este unul dintre sensurile cuvântului “creștere”:
“CREȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație.”
Educație vs. parenting
După cum putem observa cu ușurință, “educația” are o importantă componentă socială. Scopul educației este, prin definiție, integrarea copiilor și tinerilor în societate. De aceea, există un întreg sistem de educație, compus din instituții de învățământ preșcolar, școlar, postliceal, universitar, postuniversitar, formal, informal etc.
Conform definiției, atunci când vorbim despre educația copilului, ne referim la ce îi transmitem pentru a se putea adapta în societate, pentru a cunoaște bunele maniere și a se comporta frumos în societate.
Ce nu cuprinde educația este componenta personală, unică, individuală a relației părinte-copil, cea care ține de felul personal în care părintele interacționează cu copilul, satisfăcându-i multe alte nevoi esențiale, înainte ca nevoia de a se adapta în societate să devină o prioritate, însă determinante pentru cine va fi copilul mai târziu, cum se va simți, ce va fi capabil să creeze, să manifeste în lume.
Și exact asta cuprinde “parentingul”: starea de a fi părinte, cine ești tu ca părinte, cum ne manifești tu ca părinte, cum construiești relația cu copilul din rolul tău de părinte, cum te manifești tu ca părinte.
Dacă în conceptul de “educație” lumina reflectorului este pusă pe rezultatul adaptării copilului în societate, în conceptul de “parenting” în vizor este suma abilităților și a calităților părintelui, care îl ajută să educe copilul, plus să se conecteze cu el, să-i ofere iubire, să-l aline, să-i răspundă în mod adecvat nevoilor specifice vârstei, să-i ghideze dezvoltarea emoțională etc.
Considerăm un copil educat atunci când el se comportă frumos în societate. Iar parentingul este procesul prin care părintele acționează zi de zi pentru a-i oferi copilului atât educație, cât și tot ce are nevoie nu doar pentru a se adapta în societate, ci și pentru a fi o persoană sănătoasă, încrezătoare și echilibrată.
În esență, educația și parentingul merg mână în mână având scopul comun de a ghida copilul pas cu pas, de la naștere până devine un adult sănătos, încrezător, capabil, echilibrat și adaptat în societate. Dacă în procesul de educație intervine și sistemul formal de educație (grădinița, școala), parentingul se referă exclusiv la cine este și ce face părintele în relație cu copilul său/copiii săi.
Dacă ar fi să rezum, din perspectiva mea, parentingul este arta de a fi părinte, în timp ce educația este arta de a crește un copil adaptat în societate. Sunt două concepte care se ajută unul pe altul.
Ce este, de fapt, parentingul
Deoarece cuvântul “parenting” este asociat în România cu stilul de parenting permisiv, numeroase persoane fac confuzia că, dacă vorbim de parenting, vorbim automat de metodele moderne de educație, care presupun permisivitate, o atitudine laxă din partea părinților, un laissez-faire, o superioritate a copilului, când copilul este pus pe piedestal și adulții din familia lui i se supun.
Pentru a evita aceste confuzii, e important să avem proprietatea termenilor și să știm că parentingul se referă la felul în care ești părinte și te manifești ca părinte în raport cu copilul tău/copiii tăi.
Mai departe, acest lucru fiind clarificat, există mai multe stiluri de parenting, dintre care un stil extrem de parenting este parentingul permisiv, la fel cum un alt stil extrem de parenting este parentingul autoritar, bazat pe frică, rușinare și pedepse.
Psihologul clinician american Diana Baumrind, care și-a desfășurat studiile în cadrul Institutului Dezvoltării Umane (Institute of Human Development) din cadrul UC Berkeley, în urma cercetărilor pe părinți și copii din anii 1960-1970, a definit trei stiluri principale de parenting:
- Autoritar (authoritarian)
- Cu autoritate (authoritative)
- Permisiv/indulgent
Ulterior, cercetătorii Eleanor Maccoby și John Martin au adăugat acestei liste un al patrulea stil principal de parenting, cel neglijent.
Pe foarte scurt:
- Stilul de parenting autoritar se concentrează pe control și disciplină prin pedepse
- Stilul de parenting cu autoritate se concentrează pe stabilirea limitelor cu blândețe și conectare
- Stilul de parenting permisiv se concentrează pe multă conectare, însă fără stabilirea unor limite și fără asumarea responsabilității
- Stilul de parenting neglijent presupune un nivel scăzut atât în ceea ce privește conectarea, cât și limitele
Dacă nu simți că te regăsești clar într-un singur stil dintre cele de mai sus, este normal să fie așa. Conform cercetătorilor, majoritatea părinților pendulează între două dintre stilurile de parenting, în diferite momente și contexte.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Markus Winkler, Pexels.com
