Dacă ai mai mulți copii, știi cât de obositoare și stresante pot fi conflictele dintre ei. Oricâtă răbdare ai avea, tot ajungi să te enervezi la un moment dat.
Experta în parenting din Carolina de Nord, SUA, Amy McReady, mamă a trei copii adulți, cu o experiență de peste două decenii de lucru cu familiile, oferă, într-o postare pe pagina sa de Facebook Positive Parenting Solutions, sfaturi utile părinților care au mai mulți copii care se ceartă.
3 lucruri pe care să NU le faci
Însă, înainte de a spune ce să faci atunci când copiii tăi au conflicte, Amy McReady evidențiază câteva lucruri importante de care să te ferești:
1. Evită să-ți etichetezi copiii
Mai ales în cazul conflictelor care se tot repetă, părinții au tendința să pună etichete unui copil, precum: “bully”, “certăreț”, “cel care face probleme”, “agresiv” etc. Totuși, odată pusă, eticheta respectivă începe să formeze personalitatea copilului și chiar nu îți dorești ca unul dintre copiii tăi chiar să devină așa cum i-ai spus.
2. Nu atribui roluri de “agresor” și “victimă”
Chiar dacă în cadrul conflictelor, unul dintre copii poate fi mai insistent și mai agresiv decât altul sau copilul mai mare câștigă în conflicte, iar cel mic pierde, nu cădea în capcana de a le atribui roluri de “agresor” și “victimă”. Riscul este ca aceste roluri să le influențeze formarea personalității nu doar în familie, ci și dincolo de ea.
3. Încetează să exagerezi fiecare ceartă
Simplul fapt că părintele pune un mare accent pe fiecare conflict sau pe prezența conflictelor îi poate face pe copii să caute inconștient să se certe. Până și conflictele pot reprezenta oportunități de comunicare și interacțiune cu părinții.
Cum creezi un mediu fără certuri
Ceea ce poți face pentru a reduce la minim conflictele dintre copii este, potrivit specialistei americane, să construiești un mediu familial fără certuri.
Experta citată propune 3 moduri de a crea acasă un mediu fără certuri:
- Reumple zilnic “rezervorul de iubire” al copiilor
- Asigură-te că sunt odihniți
- Încurajează efortul, nu etichetele
Ce faci când apare un conflict
Oricât te-ai strădui să creezi un mediu prietenos, există întotdeauna probabilitatea ca între cei mici să apară neînțelegeri. Iată ce este important să faci atunci, după cum recomandă Amy McReady, creatoarea Positive Parenting Solutions:
- Păstrează-ți calmul
- Ține-i pe toți în siguranță
- Separă copiii, dacă este necesar
- Evită să iei partea unuia dintre ei
Dacă tot a avut loc un conflict, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să învățăm niște lecții importante pentru a evita aceleași greșeli pe viitor.
Astfel, iată sfaturile specialistei din SUA care să fie aplicate după ce conflictul s-a încheiat:
- Oferă o soluție (nu judecată, doar fapte)
- Practicați o repetiție
- Fii un model de comunicare calmă
Ce contează pe acest drum nu este atât să vezi o relație perfectă între frați și surori, ca din reviste, ci progresul pe care îl fac copiii pentru a rezolva conflictele, precum și progresul ca familie.
Certurile dintre copii pot fi uneori dure, dar tu, părintele lor, ești mai puternic decât ele, îți reamintește Amy McReady.
Iată și mesajul ei de final: “Să construim mai multă armonie cu fiecare zi care trece.”
Citește și:
Copiii tăi se ceartă? 18 moduri prin care îi poți învăța pe frați să fie cei mai buni prieteni
„De ce pe el îl duc la grădiniță și pe bebe nu?” 4 pași pentru a calma gelozia copilului mai mare
8 obiceiuri sănătoase care îți feresc copilul de probleme cu coloana vertebrală
Sursa foto: Freepik.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0