Meseria de părinte nu este deloc ușoară, mai ales în ziua de astăzi. Știi că e important să educi un copil responsabil, încurajându-i autonomia și independența. Însă, mai știi că acest lucru presupune ca, la un moment dat, să nu mai poți controla anumite aspecte din viața copilului. Într-un final, înseamnă să nu mai poți controla nimic.
Nu e deloc ușor pentru un părinte să păstreze limita între nevoia de control și încurajarea autonomiei și responsabilității copilului. De ce e nevoie să încurajezi autonomia copilului? Deoarece pentru copilul mic este mai important să-ți facă ție, părintele lui, pe plac, decât lui însuși. De aceea, pentru a-și dezvolta autonomia și pentru a învăța să fie responsabil, copilul are nevoie să simtă că îl susții în această direcție.
Numeroși părinți simt nevoia să-și controleze copiii din motive precum:
- Le este frică de apariția unor afecțiuni sau evenimente negative ce li s-ar putea întâmpla copiilor
- Nu au încredere în copiii lor că sunt capabili să ia decizii bune pentru ei
- Au nevoie să știe ce se întâmplă pentru a putea interveni rapid când apare o problemă pentru a o rezolva
Intențiile părinților sunt bune la bază. Nu punem la îndoială acest lucru. Însă, există anumite consecințe negative ale acestui control:
Un copil care este în permanență controlat de părinți nu are ocazia să ia decizii. Odată ce nu ia decizii, nu își poate asuma responsabilitatea pentru ele. Pentru deciziile luate de părinți în numele copiilor sunt responsabili părinții, nu copiii.
Copilul învață să-și asume responsabilitatea pe măsură ce ia singur decizii, acționează și gestionează consecințele. Iar acest lucru nu este posibil în prezența unor părinți care exercită un grad mare de control.
Ce se întâmplă când copiii sunt controlați de părinți chiar și după ce învață să facă singuri ce au de făcut?
În funcție de caracterul copilului, de temperamentul lui, de cât de energic și creativ sau, dimpotrivă, temător și neîncrezător este, copilul fie va rămâne ascultător în aria de control a părinților, fără să-și dezvolte abilitatea de a lua decizii și de a-și asuma responsabilitatea pentru ele, fie va alege să meargă pe drumul său, revoltându-se împotriva autorității părinților explicit prin conflicte, sau mințind și ascunzându-și adevăratele activități și interese.
În acest ultim caz, copilul se poate ambiționa de a le demonstra părinților că poate reuși. Iar asta poluează procesul de luare a propriilor deciziilor și îl poate face pe copil să facă alegeri necugetate sau care nu îi sunt benefice.
În ambele cazuri, acești copii devin adulți care au mari dificultăți (sau chiar nu sunt capabili) să ia decizii echilibrate benefice pentru ei și să-și asume responsabilitatea pentru ele.
Ce putem face ca părinți, pentru a reduce controlul și a ne ajuta copiii să devină autonomi, independenți și responsabili?
1. E important să educăm la copii calități și abilități care îl vor ajuta în viață
Printre calitățile și abilitățile utile în viață sunt: iubirea de sine, încrederea în sine, gestionarea emoțiilor, luarea deciziilor, comunicarea. Sunt calități și abilități care îi vor ajuta să ia decizii bune, spre binele lor, ținând cont și de binele celorlalți. În fiecare zi, plantezi în copilul tău semințele pe fructele cărora te vei baza în viitor. De aceea, ai grijă ce plantezi și ce plante hrănești cu atenția ta.
2. Cultivă o relație de conectare reală și profundă cu copilul
Indiferent dacă al tău copil are 6 sau 16 ani, are sens să aveți discuții sincere, relaxate și să simtă că îi ești alături orice s-ar întâmpla. Astfel, nu vei avea nevoie să-ți controlezi copilul pentru a ști ce se întâmplă în viața lui.
3. Oferă-i ocazia să facă alegeri și să ia decizii potrivite cu vârsta lui
Fii alături de copilul tău, ghidează-l, vorbește-i despre valorile tale, pune-i întrebări pentru a-i înțelege punctul de vedere. De fiecare dată când este posibil și în siguranță, oferă-i ocazia să-și asume consecințele alegerilor sale, chiar dacă sunt neplăcute.
Atenție, asta nu înseamnă să-i creezi consecințe neplăcute artificiale! E suficient și necesar să te limitezi la consecințele reale ale acțiunilor sale (cum ar fi să meargă la școală cu tema nefăcută, sau fără penar, dacă a uitat să-și pregătească ghiozdanul). De multe ori, părinții intervin și rezolvă problemele reale ale copiilor, iar pentru a-i învăța să fie responsabili îi pedepsesc prin consecințe artificiale, cum ar fi privarea de timpul la ecrane sau de desert. Pedepsele nu ajută deloc la educarea responsabilității. În schimb, confruntarea cu consecințele reale ale propriilor acțiuni, da.
4. Abordează greșelile într-un mod pozitiv
Copiii care aud de la părinți lor că a greși face parte din procesul de învățare și că este ceva normal sunt dispuși să încerce relaxați până când reușesc. De asemenea, acestor copii nu le este teamă să încerce lucruri noi, deoarece nu le este teamă de greșeală. Dimpotrivă, ei descoperă că greșelile reprezintă încercări, pași care, mai devreme sau mai târziu, ne duc către realizarea scopului nostru.
Transmite-i copilului că vei fi de partea lui și îl vei susține de fiecare dată când va avea nevoie de tine.
Fiecare persoană face tot ce poate mai bine în fiecare moment al vieții sale, cu resursele pe care le are. Acest lucru este valabil și pentru tine, și pentru copilul tău. Așadar, oricât de neplăcut este comportamentul copilului, oricât de rău a greșit, nu uita că este cel mai bun lucru pe care l-a putut face în momentul respectiv. Dacă ar fi știut cum să facă mai bine, fii convinsă că ar fi făcut. Poți discuta cu copilul pentru a descoperi ce anume l-a determinat să acționeze într-un anumit fel. Apoi, ajută-l să găsească soluții pentru a evita asemenea situații neplăcute pe viitor. Copiii care nu se tem de greșeală sunt mai dispuși să-și asume responsabilitatea.
5. Fii o persoană responsabilă în propria ta viață
Poate cel mai important lucru pe care un părinte îl poate face pentru a crește un copil responsabil este să-și asume responsabilitatea în propria sa viață. Așa că, dacă îți dorești să ai copii responsabili, e important ca și tu să fii o persoană care ia decizii bune pentru sine și își asumă alegerile pe care le face.
Atunci când copilul își vede părintele acuzând pe alții (șeful, Guvernul, țara, soțul/soția, vecina etc.) de starea sa neplăcută sau de rezultatele sale, va face și el la fel, va căuta să pună responsabilitatea pe umerii altor persoane. Asta chiar dacă aude zilnic îndemnurile părintelui de a fi mai responsabil. Copilul face ceea ce vede că face părintele, nu ceea ce îi spune părintele. În lipsa propriului exemplu de manifestare a responsabilității în viața de zi cu zi, discuțiile nu vor ajuta la educarea responsabilității la copil.
Acum, după ce ai citit acest articol, ce ai putea schimba în comportamentul tău în relația cu copilul astfel încât să reduci controlul și să educi responsabilitatea?
Sursa foto: Gustavo Fring, Pexels
