De multe ori, conflictele dintre părinți se răsfrâng asupra copiilor lor. Iar când părinții sunt divorțați, deseori unul dintre părinți se sprijină emoțional pe copil, fără a ține cont de faptul că un copil nu are abilitățile și puterea necesare pentru a duce poverile adulților.
Mai multe informații pe această temă a prezentat Psiholog Dr. Corina Lupău, într-o postare pe contul său de Facebook. Corina Lupău este psiholog clinician, psihoterapeut, Doctor în Medicină care lucrează cu copii, adolescenți și adulți în Oradea, la Spitalul Județean și la cabinetul său de psihologie.
Cum ajung copiii să fie parentificați
Potrivit psihologului, „un tipar întâlnit destul de frecvent la părinții divorțați e acela în care unul dintre ei se sprijină emoțional pe copil sau adolescent. “Să afle și el ce fel de om e taică-său”, “Să știe pe când va crește ce ne-a făcut mă-sa”, îmi spun. Sintetizând: “eu sunt victima care are nevoie de suport, celălalt părinte a agresorul, trădătorul, impostorul iar tu, copilul ar trebui să fii de partea mea să mă sprijini și să-mi oferi suport”.”
Iar atunci „când acestea sunt dublate de delegarea unor responsabilități, fenomenul se numește parentificare”, explică specialista în sănătatea mintală
Ce e de știut?
1. Copilul nu e echipat psihologic pentru a duce povara adulților
„Nu ai pune în mâna unui copil de 7 ani o plasă de 15 kg, nu-i așa? De ce crezi că se descurcă mai bine cu o greutate psihologică, improprie vârstei?”, întreabă retoric Corina Lupău.
2. Copilul nu înțelege plenar natura relațiilor dintre adulți
Potrivit specialistei citate, copilul „atribuie semnificații diferite comportamentelor părinților decât o fac aceștia. Dacă un părinte a lipsit o noapte de acasă, realizați că acest lucru nu are semnificație echivalentă pentru copil și partener.”
3. Copilul nu poate fi făcut responsabil cu confortul psihologic al părintelui
„Este la îndemână să-l faci confidentul tău, pentru că e acolo tot timpul, te poate asculta, fără posibilitatea de a se retrage din discuție pentru că ești o autoritate. Dar el nu e un prieten adult, nu e psiholog, confesor care aibă resurse să te susțină emoțional”, subliniază Dr. Corina Lupău.
4. Copilul nu e responsabil să repare relația părinților
Conform acesteia, „deseori, copilul se învinovățește când își aude părinții certându-se, crezând că e din cauza lui”.
5. Copilul are nevoie de ambele figuri parentale!
„Să știe cine e tatăl lui, din interacțiunea directă cu acesta, nu din discursul mamei. Să-și cunoască mama în dinamica dezvoltării, nu prin prisma judecății tatălui după un comportament sau altul” sunt lucruri importante pentru un copil, potrivit psihologului.
Efectele negative ale parentificării după divorț
Ce efecte are acest sprijin nesănătos? Iată ce răspunde Dr. Corina Lupău:
„Pot fi tulburări de comportament, afective su ale alimentației. Cu alte cuvinte copii/adolescenți bulimici sau anorexici, vagabondaj din preadolescență, opozanță față de autoritate, depresie, anxietate, auto-vătămare etc. O viață plină de vinovăție și de presiunea de a-i mulțumi sau conforta pe ceilați, de supraresponsabilizare și conformism sau dimpotrivă, de rebeliune și de furie.”
Nu sună bine, nu-i așa? „Deci, gândește-te dacă ai divorțat, în ce măsură puștiul tău ar trebui să-ți fie sprijin”, conchide Psiholog Dr. Corina Lupău.
Citește și:
Înstrăinarea părintească, o formă de violență psihologică
Petronela Rotar: „Un copil parentificat e un copil orfan de părinți, din punct de vedere emoțional”
Urmează divorțul? 7 mesaje pe care să i le spui copilului ca să-l protejezi de traumă
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Freepik.com