Luni, 23 iunie, încep examenele de Evaluarea Națională pentru absolvenții de gimnaziu din România. De aceea, mulți elevi și părinți sunt stresați și îngrijorați în această perioadă.
În acest context, psihologul Corina Lupău prezintă, într-o postare pe contul de Facebook, 9 semne care să-i ajute pe părinți să-și dea seama dacă fiul sau fiica lor își gestionează bine emoțiile la examene.
Corina Lupău este psiholog clinician, psihoterapeut, Doctor în Medicină care lucrează cu copii, adolescenți și adulți în Oradea, la Spitalul Județean și la cabinetul său de psihologie.
Iată care sunt semnele enumerate de Dr. Corina Lupău când știi să îți gestionezi emoțiile la examen:
1. Crește capacitatea de concentrare
„Stresul și anxietatea îți pot bloca gândirea. Când ești calm, te poți concentra mai bine pe sarcina de lucru”, spune specialista citată.
2. Activezi memoria eficient
Potrivit acesteia, „emoțiile negative intense pot sabota accesul la informațiile învățate. Când te aleargă un câine, n-ai putea recita poezia pe care, de altfel, o știi pe de rost. La fel și la examen”.
3. Îmbunătățirea gândirii logice
„Emoțiile intense pot distorsiona realitatea. Când ești echilibrat, gândești mai rațional și iei decizii mai bune”, scrie Corina Lupău.
4. Previi blocajele
Conform acesteia, „cu cât te panichezi mai mult, cu atât crește riscul de gol mintal. Respirația controlată și gândirea realistă pot preveni asta”.
5. Mai multă claritate
„Când emoțiile nu te copleșesc, îți este mai ușor să înțelegi cerințele și să structurezi răspunsurile”, explică psihologul.
6. Îți păstrezi încrederea în tine
„O atitudine calmă și conștientă te ajută să nu te demoralizezi, chiar dacă întâlnești întrebări dificile”, precizează specialista în sănătatea mintală.
7. Obții rezultate mai bune
Potrivit acestia, „când emoțiile sunt gestionate, performanța crește. Simplu și eficient”.
8. Reducerea riscului de greșeli
„Când ești agitat, poți citi greșit întrebările sau sari peste pași importanți”, spune Dr. Corina Lupău.
9. Folosirea eficientă a timpului
Conform specialistei citate, „panica te face să pierzi minute prețioase. Cu mintea limpede, îți poți organiza timpul mai bine și termini tot.”
Dr. Corina Lupău organizează un atelier de gestionare a emoțiilor la Evaluarea Națională, sâmbătă, 21 iunie, la ora 16:00.
Citește și:
Cum să te „cerți” cu adolescentul. 8 sfaturi de la psihologul Corina Lupău
10 motive pentru care părinții au așteptări rigide de la adolescenții care dau Evaluarea Națională. Tu unde te regăsești?
Psiholog Mirela Horumbă spune cum să ne ajutăm copiii stresați de Evaluarea Națională din clasa a VIII-a
Sursa foto: Freepik.com
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0