Dispare bursa monoparentală. Copiii din familiile divorțate nu mai primesc sprijin financiar

Bursa pentru copiii care provin din familii monoparentale a fost eliminată din lista burselor sociale oferite elevilor în anul școlar 2025-2026, conform Proiectului de metodologie de acordare a burselor, din toamnă. Astfel, din toamnă, elevii cu părinții divorțați nu vor mai beneficia de sprijin financiar din partea statului.

Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației pe 12 august și se află în dezbatere publică până pe 21 august.

Conform acestui document, familiile monoparentale au fost excluse din lista beneficiarilor de burse sociale în valoare de 300 de lei pe lună.

Prin urmare, în anul școlar care începe pe 8 septembrie 2025, vor primi burse sociale doar familiile cu venituri mici, elevii care au unul sau ambii părinți decedați sau care se află în plasament, precum și elevii cu probleme grave de sănătate.

Cât a durat sprijinul familiilor monoparentale

Elevii din familiile monoparentale au primit bursă socială de 300 de lei pe lună timp de doi ani școlari, în anul școlar 2023-2024 și în anul școlar 2024-2025.

Fiind o bursă socială, bursa pentru copiii din familiile monoparentale era acordată integral, indiferent de zilele libere, precum și în timpul vacanțelor școlare.

Dacă în anul școlar 2023-2024, această bursă era acordată indiferent de venitul mediu pe membru de familie, în anul școlar următor, a fost condiționată de venit. Astfel, în anul școlar 2024-2025, au beneficiat de bursa monoparentală elevii din familii monoparentale care realizau un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, mai mic de un salariu minim net pe economie.

Acum, însă, pe fondul crizei bugetare, Guvernul Bolojan a exclus această formă de susținere a familiilor monoparentale din categoriile sociale care primesc ajutor financiar din partea statului.

Citește și:

Doar 4-5 elevi dintr-o clasă vor mai lua bursă de merit, din toamnă. Criteriile pentru acordarea burselor de merit

Reacția lui Daniel David la anunțul sindicatelor de boicotare a anului școlar. Ce spune despre demisia sa

Top licee din București după media de admitere 2025

Sursa foto: Freepik.com

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole