E oficial: Ajutoare de 2.000 lei pentru mamele și nou-născuții din familii vulnerabile

Mamele aflate în situații de risc vor primi tichete sociale în valoare de 2.000 de lei. Proiectul legislativ a primit voturile pozitive ale Senatului, a anunțat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Gabriela Firea, într-o postare pe contul de Facebook.

„Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală”, scrie Gabriela Firea, o susținătoare a acestui proiect.

Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni.

Cu aceste tichete mamele pot să cumpere toate cele necesare pentru cei mici: de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijire până la haine, inclusiv trusou, a precizat ministrul.

Potrivit Gabrielei Firea, mamele cu bebeluși de până în 3 luni, care au o situație materială deficitară trebuie să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita, pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei.

A fost aprobat și venitul minim de incluziune

Totodată, ministrul Familiei a mai anunțat că proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind venitul minim de incluziune, inițiat de ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, a fost aprobat.

„Practic, se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune, astfel încât cresc posibilitățile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile și persoanele singure, dar și de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor și de abandon școlar”, a explicat Gabriela Firea.

De asemenea, mai spune ministrul, se instituie temeiul legal pentru ca persoanelor vârstnice fără venituri și fără susținători legali, să fie îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidențiale și să aibă acces la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuției sociale de sănătate.

 

Sursa foto: Unsplash

 

Abonează-te GRATUIT

la newsletterul nostru și primești articole exclusive, soluții la provocările părinților, invitații la evenimente gratuite și reduceri la cursurile noastre

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,736FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole