Generația nativilor digitali și relația cu părinții. Conferință Modern Family Challenges, pe 30 mai

Adolescența poate fi o perioadă dificilă atât pentru părinți, cât și pentru tineri. Părinții care se confruntă cu provocările adolescenței copiilor lor sunt invitați să descopere soluții practice și eficiente de la specialiști în cadrul evenimentului „Generația „digital natives” & relația cu părinții”.

Această ediție specială a Modern Family Challenges va avea loc pe 30 mai, între orele 18:30 – 21:30, la Nod Makerspace din București.

În cadrul evenimentului offline, părinții vor explora alături de specialiști cum să comunicăm eficient cu pre/adolescenții și să-i înțelegem, cum să-i sprijinim și să stabilim limite clare, cum să menținem relația cu ei într-un mod sănătos și constructiv. Diana Stănculeanu, psihoterapeut și expert național în sănătate mintală, va oferi informații actuale și foarte practice.

Agenda este completată cu un subiect despre accesul adolescenților la tehnologie, gestionarea situațiilor de bullying online & offline, siguranța copilului în mediul digital, dar și consecințele legale ale acțiunilor copiilor în mediul online. Despre toate acestea va povesti Laura Ion, trainer acreditat specializat în domeniul siguranței online pentru copii și Mircea David, avocat în Baroul București.

La panelul Parents Talk va fi prezentată perspectiva unui părinte de adolescent, și anume Alex Zamfir, de la Celmaibuntata.ro.

Această experiență este utilă pentru orice părinte sau tutore care se confruntă cu provocările adolescenței și dorește să-și dezvolte abilitățile de parenting și relații sănătoase în familie.

Taxa de participare constă în recomandarea evenimentului altor părinți.

Detalii și înscrieri:

Evenimentul „Generația „digital natives” & relația cu părinții”

 

Iată programul detaliat al evenimentului dedicat părinților de adolescenți:

  • Cum să mă fac auzit: ca părinte de adolescent/ ca adolescent? Plus sfaturi pentru gestionarea situațiilor de violență și bullyingDiana Stănculeanu, psihoterapeut și expert național în sănătate mintală
  • Provocările adolescenței în epoca digitală – Laura Ion, trainer acreditat specializat în domeniul siguranței online pentru copii și consilier în dezvoltare personală și vocațională, Data Privacy Officer acreditat
  • Consecințele acțiunilor online: ce trebuie să știe adolescenții? – Mircea David, avocat în Baroul București, doctorand în drept execuțional penal, implicat în activitățile de educație juridică
  • Family Talks cu Alex Zamfir, Celmaibuntata.ro & The Funny Brand
  • Organizatorii evenimentului pregătesc, pe lângă sesiunea de informare, și momente practice, interacțiune cu brandurile și multe surprize precum o tombolă cu premii.

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,745FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole